Arte

articolul anterior articolul urmator

„Cuminţenia pământului“ sau nebunia pământenilor!? (II)

19
28 Mar 2016 13:16:48
Tudor Cătineanu
„Cuminţenia Pământului”
„Cuminţenia Pământului”

Putem pleca de la expresiile „punct de vedere” sau „perspectivă de abordare”, care sunt prezente în vorbirea cotidiană. Ele sunt esenţiale în Retorică, întrucât sunt echivalente cu „opinia” şi oricare om are o opinie despre ceva sau altceva. O perspectivă poate fi mai îngustă sau mai largă, iar cea mai cuprinzătoare se numeşte „viziune”.

În Istoria Culturii, cuvântul „viziune” avea un statut cu totul special, fiind vorba de o „viziune metafizică” sau o „viziune religioasă” asupra Existenţei, considerată în întregul ei. În zilele noastre cuvântul „viziune” a coborât din Ceruri pe Pământ, încât el este central în Teoria Managementului. Un Proiect sau un Program pornesc de la o anumită viziune şi sfârşesc cu realizarea ei efectivă, practică. Ceea ce nu înseamnă câtuşi de puţin că înţelesurile clasice şi tradiţionale ale viziunii au dispărut. Iar universul sculptural al lui Constantin Brâncuşi este un argument, să-i zicem palpabil, în acest sens. De altfel, Brâncuşi însuşi avea şi o relaţie tactilă cu statuile sale, atingere pe care o recomanda şi celorlalţi privitori. Viziunea din acest univers sculptural este una artistică, respectiv estetică, dar ea se intersectează cu cea metafizică şi cu cea religioasă. Referinţele sale reflexive, şi mai ales aforismele sale, sunt concludente în acest sens. Viziunea metafizică este prezentă în enunţuri de genul: „Nu mai avem niciun acces la spiritul Lumii, poate fiindcă nici nu îl căutăm; însă trupul omenesc nu este nici el diferit de structura universului“. Şi sculptorul nostru era „În căutarea Absolutului”, cum ar zice Balzac, de unde şi  enunţul care vizează „Coloana Infinitului”: „Viaţa se aseamănă cu o spirală. Nu ştim în ce direcţie este ţinta ei, dar trebuie să mergem în direcţia pe care o credem cea justă”. Viziunea metafizică este consonantă cu cea religioasă şi ne conduce spre un panteism, în care Dumnezeu este identic cu Natura, de unde şi gândul: „Dumnezeirea este pre­tutindeni; şi când uiţi cu desăvârşire de tine însuţi, şi când te simţi umil, şi când te dăruieşti. Divinitatea rămâne în opera ta; ea este magică”. Aşadar, viziunea din opera lui Brâncuşi, unică şi unitară fiind, are trei componente: estetică, metafizică, religioasă. În continuare, să o abordăm mai ales pe cea estetică, în care nu îşi mai găsesc locul nici banii lui Lucian Mândruţă, nici scrijeliturile de pe suportul material al sculpturilor, fie el  de bronz, marmură, sau  lemn.

Arta modernă, în formele ei radicale, marchează o ruptură violentă cu Figurativul. De la gânditorii elini, s-a păstrat conceptul artei văzută ca „mimesis”, deci ca o imitaţie sau reproducere a unei figuri sau configuraţii, aşa cum le vede/percepe Simţul comun. Dacă privim „Gânditorul” lui Rodin, recunoaştem în el o figură de bărbat „Aplecat peste întrebările lumii”, cum ar zice Lucian Blaga, dar având o masă musculară care ne-ar îndritui calificarea de „atlet al gândirii”. Referindu-se la tradiţia figurativă, dar menţionând statuile lui Michelangelo, Brâncuşi sintetizează, dar se şi delimitează printr-un singur cuvânt: „Muşchi!”. Dacă privim „Pasărea Măiastră”, nu vedem nicio urmă de pene, după cum în „Peştele” nu apare nicio urmă de solzi. Aceasta înseamnă că, la nivelul privirii, adică al ochiului, trebuie să facem o distincţie clară între ochiul fiziologic, cu retina lui, şi Ochiul interior, care intuieşte ceea ce retina nu percepe. Este vorba de esenţa invizibilă a ceea ce se vede, respectiv se pictează sau se sculptează. Se deschide aici diferenţa dintre  „a percepe” şi „a pricepe”, a doua funcţie fiind proprie Ochiului interior, care este marcat de un aparent paradox. Ochiul interior nu percepe cu retina, şi nu gândeşte prin noţiuni abstracte, ci el intuieşte esenţa ascunsă, mascată tocmai de fenomenul perceput. Această problemă, foarte complexă, poate fi definită şi în alt limbaj, unul metafizic. Gânditorul Quine reduce întreaga bogăţie a Lumii la două elemente, şi anume, la entităţi şi la relaţiile dintre aceste entităţi. Dacă două entităţi distincte intră într-o relaţie, în această relaţie ele îşi dezvăluie funcţiile specifice pe care le au. Ceea ce înseamnă că orice din această Lume este o entitate care are şi o funcţie anume. Or, Brâncuşi nu merge pe sculptarea unei entităţi anume, ci pe sculptarea funcţiei acesteia, chiar dacă aceasta ar fi starea pe loc, inerţia acelei entităţi. În cartea „Constructe” (2000) am analizat această trecere radicală de la entitatea văzută la funcţia acesteia, care este invizibilă pentru retină, dar care poate fi intuită de Ochiul interior. Ca exemplificare, Brâncuşi nu sculptează pasărea care zboară, ci zborul păsării (al oricărei păsări),  nici nu sculptează peştele care înoată, ci  plutirea oricărei entităţi solide (inclusiv a peştilor) în mediul lor, care este lichid.

Comentariile lui Brâncuşi sunt cum nu se poate mai concludente în sensul menţionat. Iată un enunţ care sună ca o axiomă: "Toată viaţa mea am căutat esenţa zborului." Enunţul este explicitat şi devine o cheie pe care o putem folosi când intrăm în universul operei lui Brâncuşi: „Am eliminat din sculptura mea tot ce nu este esenţial. Eu nu doresc să reprezint o pasăre, ci să exprim însuşirea în sine, zborul, elanul ei. Cocoşul meu nu e cocoş. Pasărea mea nu este pasăre. Sunt simboluri. Vreau să înalţ totul dincolo de pământ". Dată fiind această viziune asupra artei şi a sculpturii, nici nu ne mai mirăm că vameşul din New York a confundat „Pasărea Măiastră” cu un instrument util, fără a-i putea preciza şi funcţia. Într-un fel, ne-pământeană este şi „Cuminţenia Pământului”, după cum vom vedea. 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

19 Comentarii

Paul Haragus
28.03.2016, 14:22:34

BRÂNCUȘIANA I Semnul clar al neînțelegerii lui Brâncuși e dat de Vama americană. MĂIASTRA-Bird in space, pe limba lor-, e confundată cu un obiect utilitar, e supusă regimului fiscal și impozitată ca atare, deși un produs artistic, ce merge la o expoziție, nu e supus fiscalizării. Începe un proces Brâncuși contra SUA,devenit celebru. Jusitția americană pierde procesul (acolo nu e ca în comunism, mai câștigă și cetățeanul contra statului) și obiectul e declarat operă de artă.Și dacă până și justiția americană zice că așa e, nu mai avem cale de atac...

Paun Al
28.03.2016, 16:14:26

Atata timp cat un esantion reprezentativ al romanilor ( sondaj IRES) il considera pe V Ponta "cel mai apreciat intelectual roman" ... discutia despre simbolistica operei lui Brancusi este fara sens . Ca sa fac o analogie cu literatura de ex. , e ca si cand ne explicati despre tendinte moderne , simbolism , despre curente literare moderne , in conditia in care majoritatea populatiei este in stadiul de analfabetism functional . Eu zic ca mai intai trebuie facuta o 'alfabetizare " . Si apoi fineturi din astea .

Tudor Cătineanu
29.03.2016, 03:54:59

Cu comentariul dvs., puţin cam surprinzător pentru mine, îmi sugeraţi două idei „practice”: 1. Propunem la „Adevărul ro” să înfiinţeze o „Şcoală de alfabetizare”. Şi printre comentatori găsim analfabeţi care, totuşi, dau lecţii universitarilor. Analfabeţii ar putea deveni Profesori, doar s-a mai întâmplat , şi în alte vremuri, nu chiar pe deplin apuse. 2. Oricare scară are două funcţii, urcarea şi coborârea. Dacă tot urcăm, ajungem la Ceruri, dar dacă tot coborâm (nivelul textelor) oare unde ajungem!? PS Treptat, „Şcoala de analfabetizare” poate ajunge o „Universitate”. Mă gândesc de pe acum să ajung Rectorul acelei Universităţi. Aţi fi de acord să fiţi numit Pro-Rectorul ei!? Glumesc, desigur, amintindu-mi de anonimul Bulă

+1 (1 vot)
Victor Popescu
29.03.2016, 00:38:30

În ultimii 12 ani, doar Bucurestiul a cheltuit 10 milioane de euro pe diverse statui si monumente (de tipul ”țepușei cu cartof” de langa Palatul Regal). Nu e greu de imaginat cat s-a cheltuit si in alte orase pe tot soiul de busturi sau de ansambluri de valoare estetica indoielnica. Totusi, pentru statueta lui Brancusi nu se mai gasesc bani in visterie… Poate participa si marile primarii cu ceva, renuntand pentru 2-3 ani sa mai comande sculpturi inutile… Aici e ancheta despre afacerea cu statui desfasurata de primari si de artistii din preajma lor: http://www.digi24.ro/Stiri/Digi24/Special/Romania+furata/Romania+furata+afacere+statui

Paul Haragus
29.03.2016, 04:24:45

BRÂNCUȘIANA 2 A devenit aproape un clișeu să consideri opera brâncușiană ca fiind ABSTRACTĂ. Fals. George Uscătescu atrăgea atenția -încă din 1959: ”Arta lui Brâncuși, care nu este ea însăși o artă abstractă, anticipează arta abstractă! ”.Într-adevăr , nimic abstract la Brâncuși. Zborul este abstract? El încearcă să sculpteze zborul. Ceea ce e important la Brâncuși nu ține de avangardismele cu care era contemporan. Această con-temporanitate falsifică înțelegerea sa. Brâncuși se întoarece spre arhaic, originar. De aceea cele mai bune pagini despre Brâncuși nu le-au scris criticii de artă , ci Mircea Eliade și Sergiu Al George preocupați de gândirea arhaică, un arche nu numai al percepției , ci și al facerii , exemple fiind ovoidele brâncușiene.

Vezi toate comentariile (19)

Modifică Setările