Dan Dediu şi Cristian Mihăilescu au fost decoraţi de preşedintele Traian Băsescu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dan Dediu, rectorul Universităţii Naţionale de Muzică, se află printre personalităţile decorate de Traian Băsescu
Dan Dediu, rectorul Universităţii Naţionale de Muzică, se află printre personalităţile decorate de Traian Băsescu

Dan Dediu, rectorul Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti, şi regizorul de operă Cristian Mihăilescu, alături de mai multe personalităţi ale vieţii culturale româneşti au fost decorate cu Ordinul Meritul Cultural de către preşedintele Traian Băsescu.

Mai multe personalităţi din România vor primi Ordinul Meritul Cultural în grad de Ofiţer, respectiv Meritul Cultural în grad de Cavaler, „în semn de apreciere pentru competenţa şi profesionalismul dovedite, de-a lungul timpului, în educaţia artistică a tinerei generaţii”, decretul privind conferirea acestor decoraţii a fost publicat în Monitorul Oficial luni.

Dan Dediu, rectorul Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti, primeşte Ordinul Meritul Cultural în grad de Ofiţer, categoria B – „Muzică”, regizorul de operă Cristian Mihăilescu, Ordinul Meritul Cultural în grad de Cavaler, categoria F – „Promovarea Culturii”, muzicologul Daniela Caraman Fotea, Ordinul Meritul Cultural în grad de Ofiţer, categoria F – „Promovarea Culturii”, iar realizatoarea de programe muzicale Sorina Goia, Ordinul Meritul Cultural în grad de Cavaler, categoria D – „Arta Spectacolului”. De asemenea, potrivit decretului, Doina Roşca, director al Centrului Cultural „Ionel Perlea” din municipiul Slobozia, va primi Ordinul Meritul Cultural în grad de Cavaler, categoria F – „Promovarea Culturii”.

Decorările au fost făcute la propunerea profesorului universitar Grigore Constantinescu, preşedintele Forumului Muzical Român, se arată într-un comunicat de presă.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite