De ce concursul de scenarii al CNC din 2019 ar trebui anulat
0Cu 4,2 milioane de euro s-a finanţat filmul românesc în sesiunea de proiecte cinematografice a Centrului Naţional al Cinematografiei (CNC) recent încheiată. Şi a ieşit ceva extrem de bizar chiar şi dacă nu eşti fan al Noului Cinema Românesc.
Acesta nu e un text despre gusturile membrilor diverselor comisii de selecţie (vom discuta, de fapt, doar despre cele de la Ficţiune – cea mai numeroasă şi cu numărul cel mai mare de proiecte de evaluat – şi Documentar), despre felul în care stăpînesc (au ba) limba română scrisă, despre modul în care au fost numiţi, CV-ul şi expertiza lor sau suspiciunea unor relaţii cu unii cîştigători. Vom discuta strict despre respectarea unor norme şi proceduri, aflate direct în sarcina CNC, a căror menire este tocmai să facă lucrurile de mai sus (gusturile personale, relaţiile personale etc.) cît mai puţin relevante în evaluarea evaluării. Mai precis, despre respectarea numărului minim de caractere din evaluare (secţiunea „Concluzii“, măcar, cu cele minim 400 de semne ale ei) – care să poată oferi, astfel, o justificare reală şi credibilă a notei acordate –, şi despre necesitatea ca respectivele „Concluzii“ să vizeze scenariul evaluat şi nu un altul sau o lectură factual eronată.
În absenţa lor (măcar), avem de-a face cu atribuirea discreţionară, model Regele-Soare, a banilor publici, în faţa căreia o alternativă mai cinstită (şi mai economicoasă, vorba Curţii de Conturi) ar fi tragerea la sorţi a cîştigătorilor.
Notă tehnică: În faza de evaluare „artistică“, adică a dosarului de scenariu, producătorul/scenaristul/regizorul sînt anonimizaţi, iar autorii individuali ai fişelor de evaluare rămîn teoretic pentru totdeauna secretizaţi (deşi componenţa comisiilor e publică de la începutul concursului) – adică M1, M2... M5 notează proiectul D2, 8 Debut etc. Că evaluatorul însuşi alege să se „deconspire“, neforţat şi nu în beneficiul evaluării, deja nu ne mai priveşte.
Ficţiune
(...)
În comisia de la Ficţiune (care a decis cîştigătorii pentru lungmetraj de ficţiune, scurtmetraj de ficţiune, debut şi film tematic), există un evaluator, M2, a cărui justificare (cuprinsă exclusiv în secţiunea „Concluzii“) pentru notele acordate constă, în toate fişele la care am avut acces, în cîteva cuvinte ce nu alcătuiesc niciodată vreo propoziţie:
– „Punct culminant“ (la Marea aventură);
– „Descriere spaţiu decor“ (la Lecţia, debutul Elizei Zdru, Manifest Film);
– „Construcţie Atmosferă Structură Mesaj“ (la Spiridon, la balon!, debutul Adrianei Răcăşan, Point Film);
– „Construcţie Atmosferă“ (la Un om serios, debutul lui Alexandru Mavrodineanu, Alma Film Production);
– „Atmosferă teatrală“ (la Metamorfoze de Peter Kerek, Saga Film, debut);
– „Structură poveste mesaj“ (la scurtmetrajul Ready Made de Radu Jude, Microfilm);
– „Atmosferă statică“ (la Pe boltă cînd apare luna de Alina Teodorescu şi Andreea Berechet, Saga Film, debut);
– „Descriere mai amplă a decorului“ (la Vera de Alexandru Maftei şi Adina Sădeanu, dezvoltare de proiect).
După aerul lacunar al preocupării pentru „atmosferă“, cel mai probabil e ca M2 de la Ficţiune să fie singurul scenograf din comisie, Mihai Dorobanţu. Dl Dorobanţu nu a fost propus în comisie de vreo asociaţie de profil, a fost alegerea directă a directoarei CNC.
Salt în timp. Rezultatele acestui concurs s-au dat vineri, 27 septembrie. Primele fişe au fost cerute luni, 30 septembrie. În weekendul 4-6 octombrie, haikuurile lui M2 de la Ficţiune au făcut turul Facebookului (patru dintre exemplele de mai sus au fost publicate de cineaşti sau producători). Toate fişele la care am avut acces, trimise pe sau înainte de 4 octombrie, la Ficţiune – debut sau scurtmetraj, au astfel de notaţii lapidare. Luni, pe 7 octombrie, CNC a anunţat că sînt multe evaluări cerute, iar răspunsul se va da în termenul legal de zece zile lucrătoare. Autorii de la lungmetraj (altul decît cel de debut) au început să primească fişele marţi, 8 octombrie, chiar dacă unii le ceruseră pe 30 septembrie.
Fişele lui M2 de la Piatră-hîrtie-foarfecă şi Omul care nu putea vorbi decît ceea ce citea de Adrian Sitaru (lungmetraje, Domestic Film), Crişeea IV de Vladimir Dembinski (debut), Chimie de Adina Dulcu (debut) Octombrie de Cristian Mihai Pascariu (debut) şi Poveşti pentru ora culcării de Gh. Preda (lungmetraj), toate acestea patru produse de Libra Film, şi Întregalde de Radu Muntean, Alex Baciu şi Răzvan Rădulescu (lungmetraj, Multi Media Est), primite după weekendul 4-6 octombrie, cuprind „Concluzii“ elaborate.
„Concluziile“ tuturor celor şapte proiecte sînt variaţii minimale la „tema şi subiectul sînt interesante pentru publicul local şi internaţional, descrierea spaţiului arhitectural e importantă, e nevoie de mijloace noi cinematografice“. În două cazuri diferite, ţinînd de doi producători diferiţi, e recomandată o dronă.
Explicaţia faptului că fişele lui M2 primite înainte de 4-6 octombrie (toate la care am avut acces) au concluzii dadaiste, iar cele de după (toate la care am avut acces) au concluzii elaborate, chiar cînd proiectele concuraseră în aceeaşi secţiune (debut), ţine de misterele unui weekend de pauză. (...)
Documentar
Il bel canto (Manifest Film) e un proiect de lungmetraj documentar despre migraţie, sclavie modernă etc. Evaluatorul M3 scrie această frază la capitolul „Concluzii“: „Nu pot considera decît salutară această «arheologie audio-vizuală» despre pogromul de la Iaşi, 1941“. Concluziile au 86 de caractere (99 cu tot cu spaţii), în loc de minim 400, şi reprezintă un copy-paste după cele referitoare la un alt proiect din actuala sesiune, Catalog al lui Radu Jude şi Adrian Cioflâncă (care a primit finanţare) – nu au nici o legătură cu proiectul lui Radu Ciorniciuc şi Lina Vdovîi şi nici nu justifică nota acordată (7,00).
Margini de Cristina Haneş (De Film Production) e, conform autoarei, „un portret a unui om diagnosticat cu schizofrenie“ (interesul documentar anterior al Cristinei Haneş mergînd către urmărirea unor figuri individuale marginale). Două din cele trei evaluări au următoarele concluzii: „Un proiect neconvingător, fără impact şi potenţial asupra publicului“ (M1; 68 de semne cu spaţii); „Analizarea unui fetiş, aşa cum spune autorul, cere o enorm de multă implicare în munca de cercetare a subiectului. Fenomenul de la Maglavit şi idealizarea interbelicului îşi au pandantul în fenomenul Arsenie Boca al contemporaneităţii“ (M3; 234 de caractere cu tot cu spaţii). Problema e că proiectul nu are nici o secundă de-a face nici cu Maglavitul, nici cu interbelicul, nici cu Arsenie Boca. Singura legătură pare a fi faptul că în treatment e descrisă o scenă cu indicii religioase. Evaluatorul M3 – acelaşi cu cel care a confundat Il bel canto cu Catalog – pare că a dat aici copy-paste la „concluziile“ pentru proiectul Maglavit de Andrei Gruzsniczki (AFG Film).
În schimb, „concluziile“ cu legătură directă cu Margini par să fie cele care apar în fişa de la Love Hurts de Alexandru Mavrodineanu (Alma Film Productions):
„Schizofrenia pare să fie diagnosticul pecete preferat de psihiatrii români; deşi mi-a amintit de cîteva filme contemporane nordice, subiectul e tratat în stilul lui Gorki cu al său Azil de noapte.
Subiectul are potenţial universal valabil – cu toţii avem răni interioare dar visăm călătorii înspre repararea trecutului, însă puţin sînt cei care reuşesc să-şi împlinească visul...“ (379 de caractere). Love Hurts e un documentar despre un om care încearcă să se vindece dintr-o decepţie sentimentală; există un personaj secundar cu schizofrenie, care, pe lîngă că e secundar, nu are vîrsta să se califice la Azilul de noapte.(...)
Salt în timp. Fişele de evaluare de la Il bel canto au fost transmise iniţial de CNC joi, 3 octombrie. De vineri pînă duminică inclusiv, confuzia lui M3 a făcut turul Facebookului, după ce captura fişei a fost publicată de Radu Ciorniciuc, pe 4 octombrie, cu tag la CNC.
Nesolicitat, marţi, 8 octombrie, CNC a retransmis fişele. Fişa lui M3 avea acelaşi număr de proiect, înscrierea în aceeaşi categorie (lungmetraj documentar, spre deosebire de Catalog, care e scurtmetraj documentar) şi aceleaşi note ca cea de pe 3 octombrie, însă textul de la „Concluzii“ era altul, adaptat la subiectul scenariului. Cum au putut convieţui la CNC, concomitent, două fişe, ale aceluiaşi evaluator, despre acelaşi scenariu corect identificat, cu aceleaşi note, dar alt conţinut, pînă după ce au fost anunţate rezultatele finale, cazul a devenit foarte cunoscut public şi CNC a fost tăgguit pe Facebook, e un mister de nerezolvat. (...)
M1 are în mod constant acelaşi stil de formulare ca cel citat în cazul Haneş – şi, în ceea ce ne priveşte pe noi, sub numărul regulamentar de semne:
– „un proiect neconcludent fără virtuţi în zona abordării artistice“ (64 de caractere cu spaţii, la un proiect Manifest Film);
– „un proiect posibil care necesită însă îmbunătăţiri în zona stilistică şi de limbaj cinematografic“ (97 de caractere cu spaţii, la Il bel canto);
– „un proiect viabil cu o temă şi un subiect interesant de revenit asupra abordării stilistice pentru un grad de originalitate mult mai mare“ (137 de caractere, la Love Hurts);
– „un proiect neconvingător dar cu şanse de îmbunătăţire printr-o abordare stilistică inedită“ (90 de caractere, la Un om în uniformă de Alina Manolache, De Film Production); (...)
„Concluzii“
În fiecare dintre comisiile unde am putut vedea mai multe fişe de evaluare, a existat un evaluator (din trei, la Documentar, sau cinci, la Ficţiune) care şi-a făcut treaba cu diligenţă. La Ficţiune, acest unic evaluator (M1) este singurul care argumentează fiecare notă de la fiecare criteriu, nu completează doar rubrica de concluzii. E adevărat că în mod constant povesteşte scenariul, însă are şi observaţii de analiză, care permit înţelegerea modului de lectură. La Documentar, M2 e singurul evaluator care oferă o sinteză a observaţiilor privind diversele dimensiuni ale proiectului (temă, opţiuni de montaj, receptare potenţială etc.), într-o versiune extinsă în care scopul nu pare a fi atingerea numărului „regulamentar“ de caractere. (Există posibilitatea ca M1 de la Ficţiune să-şi fi însuşit observaţiile lectorului, pe care să le fi reluat în fişe; pe bază de stil, plus folosirea mărcilor de gen, M2 de la Documentar este regizoarea Mona Nicoară – care a şi confirmat.)
Fişele celorlalţi evaluatori nu îndeplinesc condiţiile, nici măcar formale, minime, stabilite de însuşi CNC, cum ar fi numărul minim de caractere, care să le permită validarea de către instituţie (fişa de evaluare e anexă la regulamentul adoptat prin ordin de ministru). Nu doar că modul în care se împart nişte bani publici trebuie motivat, justificat cît mai comprehensiv, însă membrii comisiilor de selecţie au semnat şi nişte contracte, care-i obligă la respectarea regulamentului şi a normelor de evaluare. Iar aici nu iau în considerare faptul că producătorii au plătit 1.500 de lei pentru înscrierea proiectelor în concurs, ceea ce le oferă dreptul moral de a primi o explicaţie pentru modul în care sînt notaţi – sau măcar ceva ce trece de nivelul „atmosferă statică“ –, şi nici faptul că unul dintre scopurile justificării unei note e să-i permită celui notat să înţeleagă ce nu funcţionează şi să-şi îmbunătăţească data viitoare proiectul.
Strict regulamentar vorbind, fişele de evaluare care nu îndeplinesc condiţiile formale de completare nu pot fi luate în consideraţie (şi nici evaluatorul plătit) – nici cele unde concluziile sînt sub 400 de semne, nici cele unde respectivele concluzii se referă în mod flagrant la altceva decît proiectul cinematografic evaluat. (...) Este imposibil de presupus că, dacă secretariatul tehnic chiar s-ar fi uitat pe hîrtiile pe care dă numere de înregistrare, n-ar fi observat că măcar două fişe, la proiecte diferite, conţin acelaşi text ori că există fişe fără text. Sau că unul din evaluatorii de la Ficţiune are o aplecare spre dadaism care oferă zero garanţii că omul va fi citit scenariul notat.
(...)
Pe datele prezentate mai sus, nevaliditatea procedurală e valabilă pentru minim 20% dintre fişele lui M2 (evaluatorul pasionat de atmosferă, probabil Mihai Dorobanţu) de la Ficţiune – debut (şase din 31 – mediile peste 6,00). Faptul că o parte dintre proiecte (cele cu fişe transmise înainte de weekendul 4-6 octombrie) au parte de „Concluzii“ de două-patru cuvinte, iar altele (cu fişe transmise după scandalul de pe Facebook) au observaţii „elaborate“ peste cele 400 de semne, deşi în toate cazurile e vorba de filme necîştigătoare, e imposibil de justificat logic şi sfîrşeşte prin a sugera un tratament discriminatoriu în funcţie de criterii ceţoase.
(...)
Şi M1 de la Documentar (care-şi începe toate concluziile cu „un proiect...“, căruia îi este validată o fişă fără nici o motivare şi care, după trăinicia verdictelor, e, probabil, regizorul Laurenţiu Damian, ceea ce înseamnă că evaluatorul M3 care confundă repetat filmele este Marta Marmeliuc), pare, prin sondaj, că nu are justificări de notă care să ajungă nici la 200 de caractere, darămite 400. Iar în cazul lui M3 de la Documentar, suspiciunea asupra numărului mare de confuzii între filme, asupra fişelor schimbate la o săptămînă de la afişarea rezultatelor finale şi a notelor care ar putea să fie de la proiectul evaluat sau ar putea fi de la proiectul confundat e şi mai gravă.
Îmibagpiciorismul procedural, în cazul acestei sesiuni, nu este ocazional, ci sistemic, într-o proporţie care, într-un context normal, ar trebui să conducă la anularea rezultatelor sesiunii. Fiindcă nu vorbim de o chestiune strict formală (ce mi-s 400 de semne, ce mi-s 64), ci de însăşi justificarea modului de atribuire a 4,2 milioane de euro. Conform regulamentului, desigur.
(...)
Varianta integrală a acestui articol, cu capturi ilustratoare ale fişelor de evaluare, poate fi citită în revista Observator cultural la acest link.
Se încarcă comentariile...
