Arte

articolul anterior articolul urmator

De ce era numit Paganini „violonistul diavolului“? Boala din spatele talentului VIDEO

1
3 Aug 2017 17:57:42
Autor: Dana Mischie
Niccolo Paganini (27 octombrie 1782- 27 mai 1840)                                         Foto: https://www.ncbi.nlm.nih.gov /
Niccolo Paganini (27 octombrie 1782- 27 mai 1840)                                         Foto: https://www.ncbi.nlm.nih.gov /

Paganini, unul dintre cei mai mari compozitori şi violonişti care au existat, a cunoscut faima şi admiraţia celor din jur încă din timpul vieţii. Deşi erau fascinaţi de el şi interpretările lui, oamenii erau speriaţi, considerându-l violonistul diavolului datorită abilităţilor sale ieşite din comun. Totuşi, astăzi se crede că acestea erau efectele unei boli de care Paganini ar fi suferit.

Niccolo Paganini s-a născut în Genoa, Italia, în 1782 şi a învăţat să cânte la mandolină încă de la vârsta de cinci ani, trecând la vioară doi ani mai târziu. Se spune că ar fi avut o capacitate uluitoare de învăţa, depăşindu-şi rapid profesorii la care tatăl său l-a trimis, cum ar fi Giovanni Servetto sau Giacomo Costa. Pentru că tânărul Paganini evolua rapid, tatăl său a decis că era nevoie să îl ducă la Parma la Alessandro Rolla considerat un mare muzician, un inovator în domeniu. 

Nu putea să aibă profesor

Când Rolla l-a auzit cum cântă, l-a trimis pe Paganini la propriul său profesor, Ferdinando Paer pentru ca acesta să-l trimită, la rândul său, la scurt timp, la profesorul Gasparo Ghiretti. Nu va studia mult cu niciunul dintre ei, însă va fi influenţat de toţi în privinţa tehnicii şi stilului muzical, întorcându-se în Genoa pentru a da spectacole private ca violonist, după cum informează thirteen.org.

A devenit celebru pe plan internaţional încă de la frageda vârstă de 22 de ani. Deşi erau mulţi muzicieni foarte buni, renumiţi în Europa, Paganini atrăgea mulţimile într-un fel deosebit de ceilalţi, mulţi considerând că a făcut un pact cu diavolul şi şi-a vândut sufletul în schimbul talentului incredibil pe care îl avea sau că era însuşi el. 

O altă versiune a poveştii spune că de fapt mama acestuia şi-ar fi dorit ca fiul ei să devină un renumit violonist, făcând un pact cu diavolul şi dând la schimb sufletul copilului său. 

                                                                               Paganini în timpul unui concert din 1830, de L.P.A.                                                                                               Burmeister,  (Foto: ncbi.nlm.nih.gov)

Pactul cu diavolul

Se pare că Paganini era primul muzician care cânta din memorie, motiv pentru care putea să se mişte pe scenă şi să interacţioneze cu audienţa. Mai mult, devenise celebru şi pentru solo-urile sale diificile pe care nimeni nu le putea reproduce.  De asemenea, violonistul a inventat sau popularizat şi o serie dintre tehnicile pentru vioară folosite astăzi, precum pizzicato pe mâna stângă, precum şi feluri noi de înclinare şi reglare a viorii sau ciupirea corzilor cu mâna stângă. 

La un moment dat, în timpul unui concert de la Viena , unul dintre spectatori a spus că, pentru o clipă, a putut să vadă cum diavolul l-a ajutat pe Paganini să cânte, mişcându-i braţul.

Figura violonistului nu putea decât să ajute răspândirea unor astfel de zvonuri: era înalt şi foarte slab, cu degete foarte lungi, cu obrajii scobiţi, cu buze foarte subţiri, cu o privire intensă şi cu pielea palidă. De asemenea, se îmbrăca în negru mai tot timpul.

Boala, secretul din spatele talentului

Bineînţeles că unul dintre motivele abilităţilor sale extraordinare de a mânui vioara erau şi degetele extrem de lungi. Mai târziu, o teorie care a apărut în legătură cu talentul lui Paganini a fost că acesta ar fi suferit de sindromul Marfan. Primul care a înaintat această ipoteză a fost, potrivit ncbi.nlm.nih.go, americanul Myron Schoenfeld, pentru ca mai târziu şi alţi experţi să o accepte, pecum Paolo Mantero sau Giovanni Brigato. 


Modelul mâinii lui Paganini/ mână afectată de sindromul Marfan. (Foto: www.ncbi.nlm.nih.gov/ -http://www.schweizer-gesundheit.ch)

Conform lui Schoenfeld, caracteristicile clinice ale sindromului nu aveau să fie descrise până în 1896, la peste 50 de ani de la moartea violonistului, însemnând că medicii vremii nu puteau să pună înzestrările lui Paganini pe seama acestei boli. Totuşi, înfăţişarea lui descria caracteristicile acesteia.

Crima şi calomnia

Un alt zvon care s-a răspândit în legătură cu faima lui Paganini a fost şi că ar fi omorât o femeie pentru ca mai apoi să îi prindă sufletul în vioara sa. Mai mult, se pare că din cauza notelor perfecte pe care le atingea, la un moment dat, după un concert, efectul asupra publicului a fost atât de puternic, încât ziarele au scris că una dintre corzile viorii lui Paganini ar fi fost făcută din intestinele amantei ucise.

 

Extras din filmul despre figura lui Paganini, ”The Devil's Violonist” (2013), în regia lui Bernard Rose

După acest episod, violonistul a intentat un proces de calomnie, după cum notează Phyllis Weliver în volumul său, ”Women Musicians in Victorian Fiction, 1860-1900: Representations of Music”.

                                                                                       ZIar al epocii, anunţând concertele lui Paganini                                                                                                       (Foto: www.ncbi.nlm.nih.gov)

Legenda lui Paganini căpătase asemenea dimensiuni încât, scriau ziarele epocii, înaintea unui concert, organizatorii locului unde acestuia trebuia să aibă loc, i-au cerut un certificat de naştere pentru a-şi dovedi originile pământeşti. 

Moartea diavolului

În ultima parte a decadei anului 1830, Paganini ajunsese nu doar un afemeiat, ci un viciat cu normă întreagă. În 1830 şi-a pierdut o bună parte din avere pe jocuri de noroc, iar zece ani mai târziu, sănătatea lui era într-un stadiu critic: suferea de sifilis, tuberculoză şi depresie. A murit pe 27 mai 1840, la Nisa, în Franţa, şi se spune că şi-a petrecut ultimele momente cântand la vioară. Cauza morţii ar fi fost, după cum scrie Guy de Maupassant’s în cartea „Sur l’eau”, o infecţie respiratorie.

După ce a murit, din cauza refuzului său de a săvârşi ultimele rituri şi din cauza asocierii sale cu diavolul, biserica a refuzat să îi ofere o slujbă catolică sau un loc de veci în Genoa.

După patru ani şi un apel către Papă, timp în care rămăşiţele sale au fost păstrate într-o pivniţă, biserica a permis ca trupul său să fie îngropat în Genoa, însă nu pe pământ sfinţit.  În cele din urmă, în 1876, trupul i-a fost depus într-un cimitir pentru non-catolici, în Parma. În cele din urmă, în 1896, rămăşiţele sale au fost reînngropate într-un cimitir nou din Parma, Della Villetta. 

 

 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

1 Comentariu

radu bradeanu
4.08.2017, 10:10:46

Și atunci ca și acum, oamenii nu suportă adevărul sec și preferă „aroma„ misticului, legendei, bârfelor, scandalului, etc.

Modifică Setările