Desfăşurătorul audierii publice pe tema cinematografiei, de pe 2 august

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Regizorul Cristian Mungiu va fi prezent, marţi, la dezbaterea privind cinematografia
Regizorul Cristian Mungiu va fi prezent, marţi, la dezbaterea privind cinematografia

Marţi, 2 august, de la ora 11.00, în sala Symposium din cadrul Bibliotecii Naţionale a României va avea loc audierea publică  pe tema modificărilor propuse de Ministerul Culturii la O.G. nr. 39/2005 privind cinematografia.

Moderatoarea audierii publice va fi Violeta Alexandru, ministrul pentru Consultare Publică şi Dialog Civic.

Comisia de experţi care va participa la audierea publică şi va redacta ulterior un set de recomandări privind viitorul text de modificare a actualei legi a cinematografiei (O.G. 39/2005) este alcătuită din reprezentanţi ai unor instituţii-cheie, în vederea avizării viitoarelor propuneri.

Printre cei care şi-au confirmat participarea la această audiere publică se numără şi reprezentanţii următoarelor instituţii: Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării  Ştiinţifice, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, Consiliul Concurenţei şi Consiliul Legislativ. Raportul comisiei de experţi va fi publicat, pe site-ul Ministerului Culturii, în data de 25 august.

La audierea publică vor participa toţi membrii grupului de lucru care au colaborat în ultimele luni cu reprezentanţi ai Ministerului Culturii la elaborarea propunerilor supuse discuţiei: Oana Radu şi Cristian Mungiu, Tudor Giurgiu, Paul Negoescu, Bogdan Mustaţă şi Florin Mihăilescu.

La finalul audierii va fi organizată o conferinţă de presă, în care Corina Şuteu, ministrul Culturii, va răspunde întrebărilor jurnaliştilor pe marginea audierii publice.

Desfăşurătorul audierii publice

1. Introducere:

Prezentarea principiilor audierii publice: Violeta Alexandru, ministrul pentru Consultare Publică şi Dialog Civic

Prezentarea principiilor şi a cadrului general cu privire la modificările propuse de Ministerul Culturii la O.G. 39/2005 privind cinematografia:Corina Şuteu, ministrul Culturii

Prezentarea de către reprezentanţi ai grupului de lucru a temelor principale supuse audierii publice: Cristian Mungiu, Tudor Giurgiu, Bogdan Mustaţă şi Paul Negoescu

2. Susţinerea depoziţiilor:

3. Concluzii:

Puncte de vedere finale ale celor prezenţi la audiere pe marginea depoziţiilor prezentate.

Cuvânt de încheiere al ministrului Culturii,Corina Şuteu.

4. Conferinţă de presă:

Conferinţă de presă cu ministrul Culturii,Corina Şuteu.
 

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite