Despre un altfel de Don Quijote, Sancho Panza şi despre trupele lor de muzicieni cucerind publicul din Hamburg

În iarna anului 2017, aveam ocazia de a participa la concertul inaugural al uneia dintre cele mai moderne şi spectaculoase săli de concert construite în Europa în ultimii 50 de ani, în prezenţa unor oficialităţi de cel mai înalt rang, aflate acolo pentru a gira o investiţie de aproape 900 milioane de euro construită pentru a impune oraşul Hamburg pe harta culturală a lumii, într-o manieră mai accentuată decât era înainte.

Numele acesteia era ElbPhilharmonie Hamburg şi, la acel moment, impresionată de arhitectura, acustica şi mai ales de integrarea excepţională în povestea şi în oferta de turism cultural a oraşului, nu m-am gândit în ce măsură, vreodată, o orchestră românească ar avea şansa să cânte acolo.

Mult mai repede decât aş fi putut să îmi imaginez, dacă m-aş fi gândit vreo clipă la asta, Orchestra Română de Tineret – cum altfel, oare –, era invitată să evolueze într-o scurtă serie de orchestre de tineret (în acelaşi context cu ansamblurile similare ale Statelor Unite, Germaniei şi Uniunii Europene), în cadrul Festivalului Schleswig-Holstein, chiar pe scena sălii de 2200 de locuri de la ElbPhilharmonie. După sălile Filarmonicii din Berlin sau din Paris, după  Konzerthaus Viena sau Berlin, după Santa Cecilia din Roma sau Musikverein Viena şi multe altele, Orchestra Română de Tineret ajungea în vara anului 2019 să cânte la ElbPhilharmonie Hamburg, în cadrul Festivalului Schleswig-Holstein.

La scurt timp după înfiinţarea sa în 1986, Schleswig-Holstein Musik Festival a ajuns unul dintre cele mai spectaculoase evenimente culturale din lume. În locul renumitelor concerte programate în săli de concerte şi teatre de operă obişnuite, multe dintre evenimente au loc în castele sau hambare, spaţii neobişnuite, în cele mai spectaculoase biserici din Schleswig-Holstein şi chiar în locuri surprinzătoare precum docuri sau hale industriale. Dar o importantă serie a acestui festival se desfăşoară în superba sală ElbPhilharmonie Hamburg.

Răspunderea celor doi maeştri care girau acest turneu al Orchestrei Române de Tineret, dirijorul Cristian Mandeal pe de o parte şi Marin Cazacu, managerul Centrului Naţional de Artă „Tinerimea Română“ pe de altă parte, era imensă, iar programul ales, Richard Wagner – Preludiu şi Moartea Isoldei, Richard Strauss – Suita „Cavalerul Rozelor“, Dmitri Şostakovici – Simfonia nr. 5 în re minor, op. 47, unul extrem de pretenţios.

După două evoluţii cu acest program în faţa publicului din ţară în concerte susţinute în contextul a două festivaluri internaţionale de vară de la Sinaia (7 august, Sala Cazino, Festivalul Internaţional „Enescu şi Muzica lumii“) şi Bucureşti (8 august, Ateneul Român, Festivalul Internaţional „Vara Magică“), Orchestra Română de Tineret şi Cristian Mandeal se pregăteau de concertul cel mai important al acestei veri, cel de la ElbPhilharmonie Hamburg. Nu trecuse mult timp de la apariţia lor la Berlin, la Konzerthaus, în festivalul Young Euro Classic, unde critica germană reacţionase extrem de favorabil, vorbind despre seara respectivă ca despre „Un concert care merită cu prisosinţă 5 stele“.

Totuşi, la Berlin erau pentru a... şaptea oară, la Hamburg se simţea puternic emoţia premierei. Biletele pentru concert erau epuizate de trei luni şi, într-adevăr, sala era arhiplină. Primele sunete înfiripate discret din Preludiu şi Moartea Isoldei de Wagner  opreau efectiv răsuflarea publicului, curajul lui Cristian Mandeal de a aborda această lucrare de un rafinament suprem fiind răsplătită de aplauze entuziaste din partea unui public german care, se presupune, are termen de comparaţie.

Odată îndepărtate, emoţiile reale privind posibila reacţie a publicului, Suita „Cavalerul Rozelor“ de Richard Strauss a început să curgă firesc, dansant, cu solouri bine conturate, într-o versiune intelectuală, dar intens emoţională, specifică lui Cristian Mandeal, punând în valoare atât individualităţi ale tinerei orchestre, cât şi o personală şi puternică sonoritate de ansamblu, în mod deosebit a orchestrei de corzi.

Simfonia nr. 5 în re minor, op. 47 de Şostakovici, o muzică de un alt tip, poate mai familiară tinerilor muzicieni români, le-a oferit ocazia de a-şi evidenţia atât posibilităţle de integrare în ansamblu, cât şi individualităţile solistice, începând cu Radu Dunca, concertmaestrul orchestrei şi unul dintre puţinii instrumentişti care se află alături de acest proiect de la începuturile sale, din 2008, de când era încă elev de liceu şi ajungând la impresionanta timpanistă  Ilinca Lorentz, un element de personalitate şi de echilibru al formaţiei. Iar menţionarea lor nominală îmi doresc să fie înţeleasă ca una simbolică, de la „primul“ până la „ultimul“, între cei aproape 100 de membri ai orchestrei fiind multe alte nume despre care sunt sigură că se va mai auzi.

Curajul lui Cristian Mandeal de a lua de la capăt acest drum odată cu fiecare generaţie a Orchestrei Române de Tineret – acum aflându-se practic în faţa unei a treia sau chiar a patra formule, în cei 11 ani de existenţă a proiectului –, este unul aparent don quijotesc, dar care este răsplătit de fiecare dată, la final, de un succes pe care nu-l mai putem considera surprinzător.

De fapt, este greu de spus cine este Don Quijote şi cine este Sancho Panza în imbatabilul cuplu Marin Cazacu – Cristian Mandeal, care a dus acest proiect pe aproape toate marile scene ale Europei şi nu numai. Ceea ce este important este că ei există, că rezistă vremurilor care te îndeamnă mult mai degrabă la renunţare, decât la îndrăzneală şi că o sută de tineri muzicieni, de fiecare dată alţii, dar şi puţin aceiaşi, se molipsesc de visul celor doi şi, prin trei bisuri pline de culoare care nu lasă să plece acasă 2000 de spectatori germani, ne fac să uităm că lumea în care trăim în România de azi pare copleşită de încruntare, de griji, de incertitudine şi de încrâncenare.

Este un vis, este o picătură într-un ocean, dar există, este plin de viaţă acum, în vara anului 2019 şi poartă numele Orchestra Română de Tineret.

Versiunea în limba engleză poate fi citită aici