Despre stele şi trei continente

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Trei continente

În timpuri de pandemie, dar şi de vacanţă, avem mai mult timp să reflectăm la muzica sferelor – care nu este doar o vorbă în vânt, ci un concept filosofic din antichitate. Sau putem să ne gândim la globalizare – reflectată muzical într-un concert intitulat, emblematic, Trei continente, înregistrat în ianuarie 2020 de violoncelistul Jan Vogler şi Orchestra Radiodifuziunii WDR din Koln, condusă de dirijorul ei şef, Cristian Măcelaru.

Grecii antici credeau că există o relaţie între mişcarea planetelor şi muzică, incluzând relaţii matematice care există între sunetele muzicale, explicate de Pitagora. În 1967, această teorie antică de ordin filosofic, a primit şi o confirmare de ordin ştiinţific, odată cu descoperirea primului pulsar, un corp ceresc care emite frecvenţe de ordinul megahertzilor, adică sunete, regulate. Muzica sferelor a devenit astfel un concept palpabil.

„Muzica sferelor“ se intitulează cel mai nou album al Orchestrei Aurora, ansamblu britanic recunoscut pentru proiectele lor ieşite din comun. O orchestră de cameră înfiinţată în 2005, Orchestra Aurora este un proiect gândit de câţiva muzicieni tineri, printre care şi dirijor Nicholas Collon, actualul dirijor şef al ansamblului, astăzi în vârstă de 37 ani.

Într-o lume foarte competitivă, o tânără orchestră trebuia să găsească modalităţi noi de exprimare şi aspecte ieşite din comun care să o diferenţeze de alte orchestre cu tradiţie şi notorietate. Aşa au apărut concertele de tip multimedia susţinute de Orchestra Aurora şi ideea interpretării unei lucrări orchestrale fără partitură. Nu cunosc altă orchestră care să fi înregistrat Simfonia nr. 41 de Mozart fără ca vreunul dintre muzicieni să foloseasca partitura – adică toţi muzicienii din orchestră ştiau toată partitura pe derost, ceea ce este fără îndoială o performanţă.

„Muzica sferelor“ – noul album al Orchestrei Aurora, lansat pe 12 iunie 2020, se deschide chiar cu Simfonia nr. 41 de Mozart, cântată de toţi muzicienii pe dinafară. De ce tocmai Simfonia nr. 41 – este simplu, subtitlul ei este „Jupiter“. Cel care i-a dat acest nume, un impresar cu care lucra Mozart, nu s-a gândit la planeta Jupiter, ci la zeul Jupiter, Zeus din mitologia greacă, conducătorul tuturor zeilor, tocmai pentru a sublinia măreţia muzicii lui Mozart. Simfonia nr. 41 de Mozart rămâne una dintre cele mai importante simfonii din istoria muzicii, iar faptul că artiştii din Orchestra Aurora o cântă pe dinafară aduce o unitate ieşită din comun discursului, capacitate de reacţie rapidă faţă de cea mai mică intenţie a dirijorului şi o impresionantă construcţie în partea a IV-a, unde discursul polifonic este în prim plan.

Unde continuă apoi călătoria propusă de Orchestra Aurora prin muzica sferelor? Către primul pulsar descoperit în spaţiu, numit CP1919. Tot aşa se intitulează şi lucrarea comandată special de orchestră pentru acest proiect compozitorului contemporan britanic Max Richter şi înregistrată pe acest disc în premieră mondială. Unul dintre cele mai cunoscute nume ale componisticii actuale, care a ales să scrie pentru a fi înţeles de un public larg, fără a face însă compromisuri, Max Richter foloseşte acele tipuri de ritmuri descrise de filosofii antici drept „celeste“, iar rezultatul este o lucrare de 10 minute cu un efect aproape hipnotic, o călătorie printre stele într-un limbaj muzical pe care-l putem înţelege cu toţii. De ascultat în întuneric, cum recomandă compozitorul.

Două piese neobişnuite încadrează apoi disonantul concert „Concentric path“ de Thomas Ades cu Pekka Kuusisto solist: Time stands still de John Dowland, într-un aranjament cu nuanţe contemporane de Nico Muhly şi Life on Mars de David Bowie, într-o orchestraţie clasică, cu Sam Swallow solist. Timpul şi stelele – într-o lucrare renascentistă şi una cu nuanţe pop, cu mesajul simplu că muzica bună e, de fapt, una singură, indiferent de perioada istorică când a fost scrisă.

Albumul „Muzica sferelor“ a fost difuzat de Radio România Muzical şi poate fi reascultat oricând aici. Este disponibil şi pe platformele de streaming online.

Pe „Trei continente“ cu violoncelistul Jan Vogler şi dirijorul Cristian Măcelaru

O înregistrare în premieră mondială găsim şi pe cel mai nou disc pe care apare numele dirijorului român Cristian Măcelaru – concertul „Trei continente“ pentru violoncel şi orchestră, o lucrare unde fiecare parte este compusă de un compozitor de pe alt continent: America reprezentată de Nico Muhly, Europa – Sven Helbig din Germania şi Asia – Zhu Long din China.

Este vorba despre un proiect gândit de Jan Vogler, violoncelistul cu o importantă carieră internaţională, director al festivalului de la Dresda. Concertul „Trei continente“ a fost comandat de Jan Vogler, ca un portret personal: pentru că el s-a născut în Germania, locuieşte în Statele Unite ale Americii şi este căsătorit cu o violonistă chinezoaică. Jan Vogler este o mare personalitate, carismatic, un excepţional violoncelist, însă profund implicat în organizarea unor diverse evenimente în Germania lui natală – provine din Germania de Est şi a contribuit mult la revitalizarea vieţii artistice din fosta Germania de Est după reunificare; eu însămi am participat la două festivaluri pe care le organizează: cel de muzică de cameră de la Moritzburg şi cel de la Dresda.

Dramatică şi disonantă – partea I, consonantă şi evocatoare – partea a II-a, şi puternic influenţată de muzica tradiţională chineză – partea III: iată o scurtă descriere a acestui concert-compoziţie colectivă, în lectura dirijorului Cristian Măcelaru, care nu se consideră specializat în muzica contemporană, însă o interpretează şi promovează des. În fond, şi premiul Grammy pe care l-a obţinut anul acesta era tot pentru un concert contemporan. O lectură foarte atentă, impecabil construită, cu o nuanţă de umor – astfel este interpretarea Orchestrei Simfonice WDR conduse de Cristian Măcelaru, înregistrată realizată în studiourile din Koln în ianuarie 2020 şi care apare acum pe acest disc lansat de casa Sony pe 19 iunie 2020.

Fiind un proiect al Festivalului de la Dresda, acest disc cuprinde, evident, şi o înregistrare realizată în timpul unuia dintre evenimentele de acolo: Jan Vogler a selectat Concertul nr. 2 pentru violoncel şi orchestră de Dmitri Şostakovici, interpretat live alături de Orchestra Teatrului Mariinski, dirijor Valery Gergiev, în iunie 2019. O interpretare grandioasă, cum era de aşteptat, pentru unul dintre cele mai dificile concerte pentru violoncel şi orchestră scrise vreodată, partitură pe care Jan Vogler o înţelege până la cele mai mici amănunte.

Albumul are toate ingredientele pentru a primi un premiu Grammy: repertoriu, interpretare; ar fi o frumoasă surpriză pe care ne-ar face-o, din nou, Cristian Măcelaru, acest dirijor excepţional care urmează să înregistreze integrala simfoniilor de George Enescu, cu Orchestre National de France (unde va fi director muzical din 2021) şi care, din septembrie 2020, va susţine o rubrică bilunară de educaţie muzicală la Radio România Muzical.

Discul „Trei continete“ poate fi ascultat la Radio România Muzical luni, 13 iulie, de la ora 19.00.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite