Arte

articolul anterior articolul urmator

Dirijorul Ciprian Teodoraşcu: „Îmi lipsesc mult fosa, atmosfera spectacolelor şi, nu în cele din urmă, publicul”

0
30 Apr 2021 08:22:48
Oltea Şerban-Pârâu
Dirijorul Ciprian Teodoraşcu
Dirijorul Ciprian Teodoraşcu

Dirijor al Operei Naţionale Bucureşti din anul 2003, Ciprian Teodoraşcu, a colaborat de-a lungul carierei sale cu mai multe instituţii muzicale importante din ţară.

Precum Opera Braşov, Opera Naţională Română Timişoara, Teatrul Naţional de Operetă „Ion Dacian” din Bucureşti, Teatrul Muzical „Nae Leonard” din Galaţi, Filarmonica „Paul Constantinescu” din Ploieşti, Opera Comică pentru Copii, susţinând de asemenea concerte simfonice la Ateneul Român, Societatea Română de Radiodifuziune etc. Absolvent al Universităţii Naţionale de Muzică Bucureşti, s-a perfecţionat în Franţa cu dirijorul Alain Paris, specialist în repertoriul francez.

Ciprian Teodoraşcu a colaborat de-a lungul activităţii sale artistice cu personalităţi ale teatrului liric precum Angela Gheorghiu, Alberto Rinaldi, prim-solist la Teatro alla Scala din Milano, Eduard Tumagian şi Alexandru Agache şi stele ale baletului precum Alina Cojocaru, Steven McRae şi Anastasia Kolegova.

Printre distincţiile sale se numără Premiul „Ludovic Spiess” acordat de Forumul Muzical Român în anii 2004 şi 2012, Premiul „David Ohanesian” oferit de acelaşi for în 2007, Premiul pentru întreaga activitate din partea Primăriei Municipiului Bucureşti în 2009.

A participat la deschiderea stagiunii 2007-2008 a Operei din Sarajevo, la Concertul Extraordinar cu prilejul Zilei Naţionale a României la Teatro Malibran din Veneţia, în 2007 şi a susţinut numeroase Gale de Operă alături de Angela Gheorghiu, Teodor Ilincăi şi Piotr Beczala în Lituania, Polonia, Belgia, Germania sau Spania.

Repertoriul său cuprinde o largă varietate de titluri de opera din creaţia lui Arrigo Boito, Gaetano Donizetti, Charles Gounod, Ruggero Leoncavallo, Pietro Mascagni, Wolfgang Amadeus Mozart, Giacomo Puccini, Gioachino Rossini, Giuseppe Verdi, Domenico Cimarosa, Joseph Haydn, Giovanni Paisiello sau Cornel Trăilescu, dar şi titluri de balet din creaţia lui Adolphe Charles Adam, Piotr Ilici Ceaikovski, Léo Delibes, Ludwig Minkus, Serghei Prokofiev etc.

„Opera a fost pentru mine o opţiune, iar prezenţa mea pe scena bucureşteană de peste 18 ani, o întâmplare fericită”

Oltea Şerban-Pârâu: Ciprian Teodoraşcu, ne-am cunoscut în urmă cu mai bine de 20 de ani, pe baricadele Operei Comice pentru Copii, la începutul evoluţiei acesteia. A venit ca o opţiune sau ca o întâmplare această împrietenire cu arta lirică

Ciprian Teodoraşcu: Bine spus, ne-am cunoscut pe „baricadele" Operei Comice pentru Copii, pentru că în acele vremuri, „luptam” alături de doamna Smaranda Oţeanu-Bunea şi de o echipă de oameni minunaţi  să instituţionalizăm această companie, care s-a dovedit ulterior a fi un reper în viaţa culturală a României şi nu numai! Dovada o reprezintă vitrina plină de trofee pe care am lăsat-o în urmă, precum şi turneele de succes din toată lumea, atunci când, în anul 2015, odată cu schimbarea managerului, am decis să renunţ la colaborarea cu această instituţie. Primul meu contact cu arta lirică, dincolo de poziţia de spectator meloman, a fost în anii de liceu, când acompaniam la pian diverşi solişti vocali, iar mai apoi, în ultimii ani de Conservator, atunci când maestrul meu, Cristian Brâncuşi, căruia ţin să îi mulţumesc şi cu acest prilej pentru tot ceea ce a făcut pentru mine, a avut minunata idee de a mă introduce, discret, în fascinantul univers al muzicii de operă. Am ştiut încă de atunci că acesta este drumul meu, mai ales că soţia mea, artist liric în Corul Filarmonicii „George Enescu" din Bucureşti, m-a încurajat şi m-a susţinut să particip la concursurile pentru posturile de dirijor care s-au desfăşurat la Opera Braşov şi la Opera Naţională Bucureşti. Aşadar, Opera a fost pentru mine o opţiune, iar prezenţa mea pe scena bucureşteană de peste 18 ani, o întâmplare fericită.

O.Ş.P. În ce ordine s-a dezvoltat această relaţie paralelă cu Opera Naţională din Bucureşti şi Opera Comică pentru Copii S-au susţinut una pe cealaltă sau se află într-o competiţie

C.T.: Aş putea să spun că s-au completat foarte bine una pe cealaltă! Experienţa de 11 ani de la Opera Comică pentru Copii mi-a fost de un real folos, şi în urma ei am rămas cu imaginea foarte clară a tot ceea ce înseamnă spectacolul pentru copii, cu toate particularităţile sale, dar şi cu convingerea privind cât de importantă atragerea publicului tânăr de astăzi în vederea formarii publicului matur de mâine.

„Un puşti mai curajos, din primul rând, şi-a luat inima în dinţi, s-a ridicat de pe scaun şi a dirijat cot la cot” 

O.Ş.P. Şi la Opera bucureşteană vă ocupaţi de spectacole având ca adresabilitate publicul de copii. Cum este să conduci muzical un astfel de spectacol Ce are special publicul format din copii, fie că vin cu şcoala sau cu părinţii Acum ne referim la perioada în care acest fenomen era posibil şi la vremurile, care – sperăm noi – vor reveni…

C.T.: Întotdeauna a fost de părere că spectacolele pentru copii au ceva în plus faţă de cele pentru publicul larg. Regia, costumele, decorurile sunt foarte importante, muzica este, pentru ei, un ambalaj al poveştii pe care o ştiu sau o descoperă. Indiferent dacă vin cu părinţii, sau cu şcoala, copiii sunt cei mai sinceri spectatori şi mulţi dintre ei vin cu toată dragostea la Operă, dornici să intre într-o lume magică, pe care noi, artiştii trebuie s-o realizăm, cât mai aproape de aşteptările lor. Cei mici o iubesc pe Albă ca Zăpada, sau pe Motanul Încălţat, se amuză în prezenţa piticilor şi, în egală măsură, sunt speriaţi de Vrăjitoarea cea vicleană sau de Marele Uriaş, pe care îi regăsesc mai apoi foarte simpatici, în culisele teatrului. Copiii trăiesc spectacolul de operă sau balet la intensitate maximă şi asta îi face să îşi exprime sincer şi direct sentimentele, prin aplauze sau ovaţii. Nu de puţine ori, am rămas plăcut surprins să constat că un puşti mai curajos, din primul rând, şi-a luat inima în dinţi, s-a ridicat de pe scaun şi a dirijat cot la cot cu mine câteva fraze muzicale din aria Motanului Încălţat! Am simţit atunci o bucurie imensă pentru că am adus şi eu, alături de ceilalţi artişti, o clipă de fericire în sufletul unui copil şi am câştigat un viitor spectator de Operă.  

O.Ş.P. Opera bucureşteană este o adevărată uzină de spectacole, cum s-a integrat tânărul dirijor Ciprian Teodoraşcu în interiorul ei, atunci când a venit, în 2003

C.T.: Aveam 26 de ani când am fost angajat la ONB, venind după un an şi patru luni de experienţă de la Opera Braşov. Saltul de la două spectacole pe lună la cel puţin două reprezentaţii pe săptămână a fost unul foarte important! A trebuit să mă adaptez foarte rapid, pentru că, am gândit eu, cu mintea mea de atunci, că publicul şi colegii mei nu trebuie să simtă această schimbare care se petrecea în interiorul meu. Mi-am dorit întotdeauna ca artiştii pe care i-am dirijat să aibă încredere în mine şi să mă urmeze cu convingerea că, împreună, putem să oferim publicului spectacole de cea mai bună calitate! Nu aş fi reuşit dacă lângă mine nu ar fi fost nişte oameni excepţionali, cărora vreau să le mulţumesc din tot sufletul pentru că mi-au acordat încredere şi mi-au călăuzit paşii pe drumul sinuos al artei lirice, chiar dacă o parte dintre ei nu mai sunt printre noi: Ludovic Spiess, Pompeiu Hărăşteanu, Florin Diaconescu, Cornel Trăilescu, Roxana Briban, Smaranda Oţeanu-Bunea, Florin Mateescu, Ileana Iliescu, Gabriel Opincaru, Mihai Babuşka, Alina Cojocaru şi mulţi, mulţi alţii, de la care am avut de învăţat foarte multe lucruri despre operă şi balet.

„Îmi aduc aminte cu nostalgie de perioada în care lucram alături de maestrul Cornel Trăilescu la punerea în scenă a compoziţiilor sale, Albă ca Zăpada şi Motanul Încălţat”

O.Ş.P. Care au fost premierele ONB de care v-aţi ocupat şi ce experienţe artistice special vă amintiţi din aceste contexte?

C.T.: Îmi aduc aminte cu nostalgie de perioada în care lucram alături de maestrul Cornel Trăilescu la punerea în scenă a compoziţiilor sale, Albă ca Zăpada şi Motanul Încălţat. Au fost două experienţe foarte interesante pentru mine, ca dirijor, pentru că, având alături pe însuşi compozitorul celor două titluri, am studiat partiturile muzicale sub îndrumarea domniei sale şi am înţeles care sunt aspectele pe care le urmărea în vederea interpretării muzicale. Acest principiu l-am aplicat cu succes în viitoarele producţii care au fost prezentate în premieră la ONB, fie că a fost vorba despre Simone Boccanegra, L'Elisir d'amore, Corsarul, Frumoasa din pădurea adormită sau Manon, înţelegând că rolul dirijorului este acela de a se substitui compozitorului, iar partitura muzicală, care, pentru mine are valoarea unui testament artistic, trebuie urmărită şi interpretată în stilul creatorului ei.

O.Ş.P. Sunteţi unul dintre cei patru dirijori titulari ai Operei Naţionale din Bucureşti în 2021, o instituţie centenară. Cu siguranţă aţi studiat istoria acestui teatru emblematic pentru viaţa culturală românească Care  credeţi că sunt epocile cele mai creative din istoria scenei bucureştene

C.T.: Cred, şi mi-aş dori să putem să redevenim acea instituţie despre care se vorbea în întreaga lume, cu deosebit respect, că perioada de glorie a fost între anii ‘60-’80, când artiştii Operei Române din Bucureşti străluceau pe marile scene ale lumii. Mă gândesc din nou, cu deosebită consideraţie, fără să mă limitez doar la ei, la Ludovic Spiess, la Ileana Iliescu, la Ştefan Ştefanski sau la Vasile Moldoveanu. Au fost ani de glorie, care au însemnat mult pentru cultura română şi nu numai. Nu pot să nu fiu invidios pentru că, în acele vremuri, în care valorile artistice aveau o libertate de mişcare foarte restrânsă, puteai să plăteşti un bilet şi să vizionezi spectacole în care evoluau Magda Ianculescu, Dan Iordăchescu, Irinel Liciu sau Petre Ştefănescu-Goangă, sub bagheta lui Paul Popescu, în regia lui Jean Rânzescu sau coregrafia lui Oleg Danovski… Revenind în zilele noastre, mi-aş dori să descopăr cu bucurie, că în repertoriul ONB se joacă La Boheme, cu Angela Gheorghiu şi Ştefan Pop, Carmen cu Ramona Zaharia sau Rigoletto cu George Petean. Ar fi un vis împlinit, al meu şi cred că şi al publicului meloman.

O.Ş.P. Dintre personalităţile dirijorale care şi-au legat cariera de opera din Bucureşti, pe care o puteţi considera un model de urmat 

C.T.: Mă consider privilegiat pentru că am avut onoarea să îi cunosc pe maeştrii Cornel Trăilescu şi Constantin Petrovici. Am învăţat multe dintre tainele artei lirice de la domniile lor şi mi-am propus să nu îi dezamăgesc, fiindcă ştiu că au avut încredere în mine, iar răspunderea pe care mi-au încredinţat-o, o adevărată ştafetă între generaţii, ca dirijor de operă şi balet, este uriaşă. Îmi vin în minte cuvintele maestrului Trăilescu, pe care mi le-a spus după un spectacol din 2012: „…dirijorul este asemenea unui fluviu, care curge liniştit, în albia lui. Iar acel fluviu trebuie să adune toate apele care se varsă în el, la fel de fluent, şi cu grijă ca nimic să nu tulbure echilibrul natural şi firesc”. Am un mare regret, şi anume faptul că nu am avut ocazia să îl cunosc pe maestrul Paul Popescu, i-am urmărit activitatea artistică şi cred că mi-ar fi împărtăşit câte ceva din experienţa să bogată în operă, balet sau muzică simfonică.

O.Ş.P. Acest an aniversar vine într-o perioadă în care nu numai Opera, ci toate artele spectacolului sunt blocate într-o măsură semnificativă în întreaga lume occidentală, ca de altfel şi în România, având singurul debuşeu în online. Cum aţi petrecut această perioadă atipică (cu mici excepţii) pentru un interpret

C.T.: Da, din păcate, trăim cu toţii o perioadă nefastă şi aştept cu nerăbdare să ne trezim cu toţii, cât mai curând, din acest vis urât. Personal, am avut şansa să  fiu invitat să dirijez în ţară, la Opera Naţională Română din Iaşi şi la Opera din Braşov, unde am descoperit, cu mare bucurie, prezenţa publicului în sală. Pentru mine, acest lucru a însemnat dovada vie că aplauzele sunt măsura valorii noastre artistice, iar eu, ca dirijor, m-am simţit ca şi cum aş fi regăsit  prieteni dragi după mulţi ani…

„Judecaţi dumneavoastră dacă Gioconda lui Da Vinci are aceeaşi strălucire în Muzeul Luvru, sau pe ecranul unui laptop”

O.Ş.P. Ca dirijor al Operei bucureştene, cum vedeţi reluarea activităţii începând din această vară? Va continua expresia online să joace un rol important?

C.T.: Sper din tot sufletul să revenim cât mai curând la ritmul de lucru cu care ne-am obişnuit! Îmi lipsesc mult fosa, atmosfera spectacolelor şi, nu în cele din urmă, publicul. Sigur că da, mediul online îţi oferă, poate, o deschidere mai amplă, dar, judecaţi dumneavoastră dacă Gioconda lui Da Vinci are aceeaşi strălucire în Muzeul Luvru, sau pe ecranul unui laptop…

O.Ş.P. Cum crede Ciprian Teodoraşcu că ar trebui să ne raportăm la ceea ce ne înconjoară, ca personalităţi artistice, în aceste vremuri

C.T.: Cred că cel mai important, în aceste momente, este să nu ne pierdem speranţa şi să fim pregătiţi cu toţii pentru momentul în care vom putea reveni, în siguranţă, pe scena de spectacole! În plus, cred că autorităţile ar trebui să sprijine actul artistic, pentru că, deşi este o perioadă grea din punct de vedere economic, pe care noi, ca artişti o înţelegem şi o acceptăm ca atare, nu trebuie să uităm că Arta românească şi artiştii români sunt printre cei mai importanţi ambasadori ai culturii naţionale, iar rolul nostru în acest context este unul deosebit de important. Mesajul pe care noi îl transmitem este că armonia, emoţia şi sensibilitatea artistică nu trebuie să ne părăsească în aceste momente dificile, că avem nevoie de sprijin pentru a trece cu bine peste această pandemie şi astfel să putem să ne urmăm vocaţia.

„Este o experienţă nouă, o provocare pentru toate compartimentele artistice ale teatrului.”

O.Ş.P. Şi ca să revenim în prezent, pe 25 aprilie se difuza Bărbierul din Sevilla în contextual seriei de spectacole programate în această primăvară, deocamdată cu difuzare în online. Urmează Cavalleria Rusticana. Pagliacci în luna mai. Cum se petrece o astfel de înregistrare. Se poate reuşi atingerea intensităţii spectacolului

C.T.: Este o experienţă nouă, o provocare pentru toate compartimentele artistice ale teatrului. Am descoperit, pe parcursul imprimării, grija tuturor artiştilor pentru ca totul să iasă bine, atenţia la detalii şi o foarte bună adaptare la noile condiţii acustice. Suntem cu toţii de acord că aceste înregistrări sunt o carte de vizită pentru noi şi ne dorim ca aceste spectacole să rămână în fonoteca ONB pentru… încă o sută de ani!

O.Ş.P. Care ar fi mesajul dirijorului Ciprian Teodoraşcu pentru publicul de operă din România în acest moment.

C.T.: Ne este dor de voi! Ne este dor de aplauzele dumneavoastră, de serile în care vă ridicaţi în picioare, în semn de respect faţă de artiştii de pe scenă şi ne-aţi oferit prilej de bucurie, de emoţie, de adevărată sărbătoare! Vă mulţumesc pentru că ne urmăriţi online, vă simt aproape şi aştept cu nerăbdare clipa minunată a reîntâlnirii!

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

0 Comentarii

Modifică Setările