Dirijorul Cristian Măcelaru, viitorul director muzical al Orchestrei Naţionale a Franţei, de trei ori în Bucureşti la început de noiembrie

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ieri, la patru zile după cea mai recentă prezenţă în Bucureşti a maestrului Cristian Măcelaru, la Paris s-a anunţat că şeful de orchestră român va prelua începând cu 1 septembrie 2021 funcţia de director muzical al prestigioasei Orchestre Naţionale a Franţei. O titulatură care îi înscrie numele în galeria unor mari predecesori ca Lorin Maazel, Charles Dutoit, Kurt Masur, Daniele Gatti.

„Le Figaro” scria că orchestra a fost fascinată de dirijorul român încă de la colaborarea din 2018 din cadrul Festivalului de toamnă parizian, iar pe canalul de radio „France Musique” s-a spus că anul trecut a produs un „coup de foudre” la pupitrul orchestrei.

Noul post îi încununează cariera de până acum a lui Cristian Măcelaru care, actualmente, deţine funcţia de dirijor-şef al WDR Sinfonieorchester din Köln, fiind singurul conducător de orchestră român cu poziţie internaţională la un ansamblu reputat.

 Prima sa vizită la Bucureşti...

... în acest noiembrie a fost pentru a marca un moment deosebit de important în viaţa muzicală naţională, cu bune perspective pentru o expansiune internaţională de valoare, graţie unui proiect al Radio România Muzical şi Rotary Club Pipera, încadrat în seria „Moştenitorii României Muzicale”.

Sub bagheta lui Cristian Măcelaru, a avut loc la Sala Radio primul concert bucureştean al nou înfiinţatei Romanian Chamber Orchestra, o formaţie alcătuită din tineri instrumentişti români care activează în străinătate, în Filarmonica bucureşteană, în Orchestra Naţională Radio sau în Orchestra Română de Tineret şi fondată la iniţiativa violonistului Alexandru Tomescu, concertmaestrul orchestrei, a violistului Ladislau Cristian Andriş, ambii îndeplinind funcţiile de directori artistici, aşa cum a subliniat în cuvântul inaugural managerul Radio România Muzical, Cristina Comandaşu.

Înainte de Bucureşti, concerte ale RCO avuseseră loc la Arad şi Timişoara în primele zile ale lunii noiembrie. În formula de orchestră de coarde, s-a ales pentru Sala Radio un program alcătuit din „Divertimento” de Béla Bartók, „MikroDivertisment” de Dan Variu (primă audiţie) şi „Serenada op.48 în Do major” de Ceaikovski.

Ladislau Cristian Andriş şi Alexandru Tomescu

Imagine indisponibilă

Pilde de dăruire, cei 21 de instrumentişti au cântat captivant, cu rafinate sonorităţi în piesa de Bartók, în care vioara subtilă a lui Alexandru Tomescu s-a făcut remarcată cu prisosinţă prin calitate de sunet, după cum violistul Ladislau Cristian Andriş a rezervat tonuri de frumoasă culoare în serenada ceaikovskiană. Interesant construit, „MikroDivertisment”-ul lui Dan Variu a adus melodicitate şi influenţe orientale într-o partitură de efect, de inspiraţie „bartókian-folclorică”, după cum afirma chiar compozitorul.

Cheia, integratorul performanţei noului ansamblu a fost bagheta lui Cristian Măcelaru, aşa cum o cunoaştem, sigură, preocupată şi preocupantă, cu debordantă energie şi atenţie la intervenţiile partidelor. Faptul că a lucrat cu mulţi dintre instrumentişti în diverse ocazii la formaţiile lor de bază a contat foarte mult şi RCO, la reunirea tuturor componenţilor săi, a demonstrat apetenţa pentru mari realizări împreună, în care omogenitatea va fi cât de curând confirmată drept temă cardinală, graţie valorilor individuale care s-au făcut observate. Cel mai bun exemplu în asemenea direcţionare a fost prima parte, „Pezzo in forma di sonatina: Andante non troppo — Allegro moderato” a Serenadei. Ca demonstraţie imediată a venit inspirata valsare a mişcării secunde.

La prima sa apariţie bucureşteană, Romanian Chamber Orchestra s-a recomandat drept un ansamblu cu mare viitor, în măsura întâlnirilor cât mai dese.

La Ateneu,...

... în cele două concerte săptămânale ale Filarmonicii George Enescu din prima decadă a lunii noiembrie, Cristian Măcelaru a fost prezent pentru un program Alfred Alessandrescu – Ernest Chausson - Serghei Rahmaninov. Este o repertoriu pe care spiritul interior al dirijorului îl serveşte de minune, exteriorizat fiind prin gestualitatea dezlănţuită, orientată către construcţii masive, de mare amănunţime şi profunzime.

Dar, schiţa „Amurg de toamnă” pentru orchestră de coarde, cu influenţele ei impresioniste, ni l-a înfăţişat şi drept creator de atmosferă melancolică, plină de gradaţii picturale. Într-o scurtă intervenţie, sunetul violoncelului lui Dan Joiţoiu a impresionat.

Cristian Măcelaru şi Aura Twarowska

Imagine indisponibilă

Cu orchestră mare, „Poemul iubirii şi al mării, op. 19” de Chausson a revelat din partea dirijorului o lectură plină de pasiune, îmbrăţişată cu glas de aleasă calitate de mezzosoprana solistă Aura Twarowska, voce sonoră, amplă, strălucitoare, care a dominat dezlănţuirile instrumentiştilor. Un glas – să-l numesc - „du chair et du sang”, întrucât artista a cântat cu remarcabilă trepidaţie interioară, ce s-a simţit la fiecare inflexiune, mergând emoţionant până la tente duioase, triste în Partea a doua, „Moartea iubirii”, în timp ce notele înalte penetraseră spaţiul peste o orchestră deloc comodă.

Ca piesă orchestrală de rezistenţă, Cristian Măcelaru a ales „Simfonia nr. 2, în mi minor, op. 27” de Rahmaninov, monument de arhitectură maiestuoasă, care în tălmăcirea filarmoniştilor aflaţi în seri faste, prima în mod cert şi, presupun, şi a doua, a scânteiat efectiv. Dirijorul şi-a demonstrat măiestria de construcţie a arcelor generoase, de largă respiraţie, intersectate de culminaţii, de dezlănţuiri, de eliberări energetice, urmate de ostoiri de sunet şi reluări de teme expansive. Este complexitatea scriiturii pe care Măcelaru a înţeles-o şi căreia i-a expus planurile sonore cu elocvenţă. Şăgalnică a fost încheierea cu tuşa în piano a corzilor grave, ce a urmat finalului grandios al primei părţi „Largo – Allegro moderato”.

Exploziile de mare efect, ţintirile luate „la ochi” de alămuri, contrastele dintre forţa coardelor contrapusă delicateţii lemnelor, avalanşele sonore urmate de subtilităţi la încheierea secţiunii secunde „Allegro molto” au fost alte modele de viziune în deplin spirit romantic ale şefului de orchestră.

Pentru ultimele două părţi, Cristian Măcelaru a adus edificiului sonor unduiri şi pulsaţii, un crescendo fabulos şi un final în calm deplin (pentru „Adagio”), respectiv forţă teribilă ce a redat dimensiunile impunătoare, măreţe ale partiturii (mişcarea „Allegro vivace”), de data aceasta, până la ultimele măsuri ale opusului. Luxoasă şi copleşitoare bogăţie sonoră, amprentă de simbioză exemplară între instrumentiştii bucureşteni şi dirijorul lor.

Aplauze, ovaţii din partea publicului, însoţite de obişnuitele manifestări sonore de apreciere din partea orchestranţilor au marcat prezenţa la Ateneu a unei baghete oricând binevenite pe podiumurile româneşti.

Aplauze pentru Aura Twarowska, Cristian Măcelaru şi filarmoniştii bucureşteni

Imagine indisponibilă
Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite