Dirijorul Vlad Conta: „Perspectiva dirijorului de operă nu e privilegiată, e determinantă”

Dirijorul Vlad Conta

La nivelul anului 2021, Opera Naţională Bucureşti este cel mai mare teatru liric al ţării, atât ca suprafaţă, cât şi ca personal, centenarul înfiinţării acesteia, care se marchează în această perioadă, generând multiple priviri retrospective.

Denumirea de „Opera Română” fusese utilizată cu mult timp înaintea existenţei unei clădiri special destinate teatrului liric în capitala României. Pentru fondarea acestei instituţii artistice, cel care a luptat a fost compozitorul, dirijorul, cântăreţul şi profesorul George Stephănescu, care a întemeiat Compania Opera Română, lansată la 8 mai 1885. Instituţionalizarea Operei Române ca instituţie finanţată de la buget s-a realizat abia în 1921, iar inaugurarea oficială a fost făcută cu opera Lohengrin sub bagheta lui George Enescu, în luna decembrie.

Clădirea actuală a Operei Române are 952 locuri şi a fost construită în 1953, sub denumirea de Teatrul de Operă şi Balet, după planurile arhitectului Octav Doicescu, cu prilejul programării în acel an a două ample manifestări internaţionale: Congresul Mondial al Tineretului (25-30 iulie) şi Festivalul Mondial al Tineretului şi Studenţilor (2-14 august). Spectacolul inaugural al clădirii, din ianuarie 1954, avea să fie Dama de pică de Ceaikovski.

Nenumăraţi artişti s-au perindat pe scena acestei instituţii remarcabile, dar unii dintre cei care i-au putut urmări evoluţia nemijlocit pe perioade mai lungi de timp dintr-o perspectivă cuprinzătoare au fost dirijorii permanenţi ai operei. Unul dintre aceştia, de două decenii prezent constant în fosa Operei bucureştene, este Vlad Conta, fiu al celebrului dirijor român Iosif Conta.

Vlad Conta este astăzi dirijor al Operei Naţionale Bucureşti (din 2001), dar şi invitat al mai multor teatre lirice şi orchestre simfonice din ţară şi de peste hotare. Drumul său profesional a început ca maestru corepetitor la Opéra de Monte-Carlo şi la Grand Théâtre din Geneva (Elveţia), devenind apoi dirijor la Teatrul de Stat din Biel-Bienne (Elveţia) şi dirijor invitat permanent al unuia dintre teatrele lirice italiene cu cea mai frumoasă carte de vizită: Teatro Regio di Torino (Italia). Între anii 1989 şi 1999 a fost director muzical şi prim dirijor la Regina Symphony Orchestra din Regina (Canada).A colaborat cu National Symphony Orchestra din Washington (USA), Philharmonia Orchestra din Londra (Marea Britanie), Orchestra Naţională Rusă din Moscova (Rusia), Orchestra RAI Torino (Italia), orchestrele simfonice din Vancouver, Edmonton, Quebec (Canada), Orchestre Suisse Romande, Orchestre de Chambre de Lausanne, Svizzera Italiana, St. Gallen (Elveţia) ş.a. După 1989, Vladimir Vlad Conta a revenit în România în repetate rânduri, din 2001 devenind dirijor permanent al Operei bucureştene.

„Mă inspiră coincidenţele şi premoniţiile”

Oltea Şerban-Pârâu: Dacă nu mă înşel v-aţi născut chiar în anul inaugurării actualului sediu al Operei Naţionale Române din Bucureşti, în 1954, într-o familie de muzicieni. A fost o coincidenţă premonitorie pentru stabilirea dvs. la pupitrul acestei instituţii din 2001 şi până în prezent?

Vlad Conta: Mă inspiră coincidenţele şi premoniţiile, dar în cazul de faţă nu ştiu dacă putem face o legătura, deşi îmi face plăcere ideea. Nu pot şti nici dacă zăpezile care ajungeau la geamurile blocurilor în iarna lui 1954 anunţau ceva în raport cu locurile unde voi fi trăit. Cred că profund marcantă a fost prima experienţă a unui spectacol al Operei bucureştene („Cavaleria rusticana” şi „Paiaţe”), la care am ajuns cu totul întâmplător la vârsta de 9 ani. Nu-i pot uita pe Garbis Zobian şi Octav Enigărescu din acea seară. Determinante însă au fost, în primii zece ani ai formării mele ca dirijor, personalitatea şi îndrumările lui Wolfgang Sawallisch.

O.Ş.P. Ne aflăm în anul centenarului Operei bucureştene, privind retrospectiv evoluţia acesteia, care credeţi că au fost momentele de glorie ale istoriei legendarei scene bucureştene?

Vlad Conta: Au fost multe momente memorabile, şi mai vechi şi mai recente, pe care le cunoaştem cu toţii şi care ne-au bucurat, ne-au împlinit, ne-au făcut viaţa mai frumoasă. Retrospectiv, din punctul de vedere al bogăţiei şi diversităţii repertoriului, perioada cea mai fastă a fost cea a stagiunilor construite de Mihai Brediceanu.

O.Ş.P. Aveţi un amplu repertoriu de operă şi balet. Care dintre premierele pe care le-aţi pregătit v-a rămas în memorie ca un eveniment special?

Vlad Conta: Şi premierele, şi reluările m-au bucurat în egală măsură. Mă gândesc la pregătirea parţială a unei premiere „Oedip”, la premiera „Boemei”, la reluarea lui „Faust”, la premierele „Cosi fan tutte”, „Don Giovanni” şi reluările „Nozze di Figaro”, „Flautului fermecat”, premiera cu „Sacre du printemps” şi multe altele.

O.Ş.P. Dintre regizorii cu care aţi lucrat la Opera bucureşteană, care sunt numele cu care aţi colaborat cel mai bine, cel mai stimulativ din punctul de vedere al creaţiei?

Vlad Conta: Colaborările cu Petrika Ionescu, Andrei Şerban, Giandomenico Vaccari şi Ionel Pantea m-au stimulat în mod special; au fost comparabile cu momentele când am făcut echipă, în alte teatre de operă, cu Margarete Wallmann, Daniel Toscan du Plantier sau Maurice Bejart în postură de regizor.

O.Ş.P. Este perspectiva dirijorului de operă una privilegiată, faţă de ceilalţi artişti care iau parte la producerea spectacolului de operă?

Vlad Conta: Perspectiva dirijorului de operă nu e privilegiată, e determinantă. Privilegiul este acela de a face parte dintr-o echipă creativă şi omogenă, pentru realizarea „GesamtKunstwerk”-ului - opera de artă totală.

O.Ş.P. Orientându-ne privirea acum către prezent, Vlad Conta, de la mijlocul lunii martie 2020, deci de mai bine de un an, toată lumea artistică din România, dar şi din Europa şi Statele Unite, a intrat într-o perioadă de pauză, cu mici reveniri. Evenimentele artistice cu public s-au suspendat ca efect al pandemiei, iar reluările activităţii au fost doar episodice. Cum aţi parcurs această perioadă ca artist?

Vlad Conta: O trăiesc greu, ciclotimic, cu perioade de mare exaltare la fiecare prilej de a face muzică într-un mod care se aseamănă cât de cât cu normalitatea. Colegii şi prietenii mei muzicieni o trăiesc, probabil, la fel de greu, fiecare găsindu-şi supape proprii - studierea unor noi roluri sau partituri, de pildă, pentru că perioadele de repliere pot deveni şi prilejuri propice acumulărilor. Momentele trăite împreună pe scenă în timpul pandemiei au fost de maximă intensitate, poate pentru că ne-am apropiat din nou de esenţa motivaţiei noastre iniţiale. 

O.Ş.P. Ca dirijor al Operei bucureştene, cum vedeţi reluarea activităţii constante cu publicul şi în ce manieră?

Vlad Conta: Ca toată lumea, sper ca pandemia să treacă repede şi ca viaţa să revină la normal.

O.Ş.P. Oriunde în lume, artiştii sunt un număr restrâns, proporţional, în cadrul populaţiei active. Cum credeţi că ar trebui să se poziţioneze opinia publică şi autorităţile în relaţia cu artiştii în această perioadă atipică pe care o parcurgem? 

Vlad Conta: Ideală ar fi o poziţionare de tipul celei din Atena lui Pericle faţă de teatrul antic – susţinere materială, participare implicită, înţelegere a rolului artei în existenţa noastră, în viaţa cetăţii.

O.Ş.P. Aţi activat mult în străinătate. Ce modele credeţi că am putea împrumuta pentru susţinerea artei şi culturii într-o astfel de perioadă, în condiţiile economice din România?

Vlad Conta: Modelul german, al teatrului de repertoriu, care garantează continuitatea, coerenţa şi accesul tuturor generaţiilor. Obiceiul autohton de a ne compara numai cu Scala, Metropolitan Opera, Covent Garden etc. nu ţine cont de faptul că bugetele acestora sunt de alt calibru. Subiectul e mult mai larg decât permite spaţiul acestui interviu.

O.Ş.P. Cât de important credeţi că va fi impactul acestei perioade exclusiv on line a istoriei recente a artelor spectacolului în România? Va rămâne o parte din activitate în on line sau revenirea va fi completă? Vă conving interpretările online?

Vlad Conta: Online-ul în sine e un lucru excelent: oferă accesul imediat la înregistrări istorice, arhive, evenimente în direct etc. Întrebarea care se pune de fapt e dacă înregistrarea de orice fel poate înlocui experienţa live. Răspunsul e: după părerea mea, categoric, nu.

„Vom încerca să fim creativi, integrând mijloacele tehnice de care dispunem”

O.Ş.P. În perioada aprilie-iunie 2021, aveţi în plan patru opere în concert care vor fi prezentate on line sau cu public, în funcţie de evoluţia situaţiei sanitare. Vă rugăm să ne daţi câteva detalii.

Vlad Conta: Voi dirija „Traviata”, „Rigoletto”, „Samson şi Dalila” şi „Aida”. Vor fi prezentate în concert, dată fiind nevoia de spaţiu, conform normelor impuse de situaţia sanitară. Se va cânta pe scenă, fără ca efectivele, structura şi esenţa lucrărilor să fie afectate. Vom încerca să fim creativi, integrând mijloacele tehnice de care dispunem.

O.Ş.P. Care ar fi mesajul dirijorului Vlad Conta pentru artiştii din România în acest moment, fie că sunt artişti liber profesionişti sau angajaţi ai unei instituţii publice de cultură.

Vlad Conta: Le doresc tuturor artiştilor să găsească resursele interioare pentru a se reseta în aceste condiţii inedite şi greu previzibile, pentru a reuşi reidentificarea şi realizarea vocaţiei lor.

Vlad Conta - repertoriu de operă şi valet

Balet

• Coppélia de Léo Delibes
• Spărgătorul de nuci, Francesca da Rimini de Piotr Ilici Ceaikovski
• Cenuşăreasa de Serghei Prokofiev
• Don Quijote de Ludwig Minkus

Operă

• Fidelio de Ludwig van Beethoven
• Carmen, Les Pêcheurs de perles (Pescuitorii de perle) de Georges Bizet
• Albert Herring de Benjamin Britten
• Lucia di Lammermoor, L’elisir d’amore (Elixirul dragostei), Don Pasquale de Gaetano Donizetti
• Mireille, Faust de Charles Gounod
• Il mondo della luna (Lumea din lună), Lo speziale (Farmacistul) de Joseph Haydn
• Hänsel und Gretel de Engelbert Humperdinck
• Pagliacci (Paiaţe) de Ruggero Leoncavallo
• Cavalleria rusticana de Pietro Mascagni
• Le Pauvre matelot (Bietul marinar) de Darius Milhaud
• Le nozze di Figaro (Nunta lui Figaro), Così fan tutte (Aşa fac toate), Don Giovanni, Die Zauberflöte (Flautul fermecat), Idomeneo, Die Entführung aus dem Serail (Răpirea din Serai) de Wolfgang Amadeus Mozart
• La Bohème, Tosca, Madama Butterfly, Gianni Schicchi de Giacomo Puccini
• Il barbiere di Siviglia (Bărbierul din Sevilla), La Cenerentola (Cenuşăreasa), L’italiana in Algeri (Italianca în Alger) de Gioacchino Rossini
• Ariadna auf Naxos (Ariadna la Naxos), Salomé de Richard Strauss
• Aida, La traviata, Il trovatore (Trubadurul), Rigoletto, Simon Boccanegra, Don Carlos de Giuseppe Verdi
• Tannhäuser, Lohengrin, Der fliegende Holländer (Olandezul zburător), Tristan und Isolda de Richard Wagner
• Der Freischütz, Euryanthe de Carl Maria von Weber
• Oedipe de George Enescu
• Celan de Peter Ruzicka