Arte

articolul anterior articolul urmator

Distanţe: de la “Wood” la “Acasă”

0
10 Aug 2020 08:04:25
Cătălin Olaru

Rusia, România şi Peru, adică locurile unde se petrece, în cea mai mare parte, acţiunea documentarului “Wood” / “Lemn”, selecţionat în competiţia de film documentar a Festivalului de film de la Sarajevo 2020, sunt tot atâtea puncte pe harta tăierilor ilegale de lemn.

Cu cel puţin un numitor comun (corporaţiile manifestă aceeaşi indiferenţă faţă de nevoile şi drepturile elementare ale populaţiilor autohtone), dar şi cu diferenţe considerabile (de cadru instituţional, de tehnici infracţionale, de coalizare a localnicilor, pe principii ecologice şi/sau economice). Filmul co-regizat de Monica Lăzurean-Gorgan, Michaela Kirst şi Ebba Sinzinger nu îşi propune să realizeze o radiografie a defrişărilor la nivel mondial, ci depinde în totalitate de personajul său principal, Alexander von Bismarck, director al Enviromental Investigation Agency. Unde se duce Bismarck, acolo îl urmează şi camera de filmat, opţiune care presupune o serie de limitări – informaţiile care ni se livrează nu pot fi mai cuprinzătoare decât e experienţa lui Bismarck însuşi, străin în toate aceste teritorii, custode al unor date prin forţa lucrurilor fragmentare.

Dar aceeaşi dependenţă prilejuieşte momente de reală conexiune umană (grija lui Bismarck pentru siguranţa fizică a lui Gabriel Păun, fondatorul Agent Green, e cât se poate de nesimulată), ba chiar şi de thriller autentic. Un astfel de caz este acela când Bismarck este contactat, la finalul unei conferinţe de presă, de un reprezentant al companiei Holzindustrie Schweighofer, care insistă, cu un ton mieros-protocolar, să stabilească o întâlnire (pe care Biscmarck o refuză cu abilitate, la pachet cu promisiunea mitei adiacente).

Dacă “Wood” e filmul sau filmarea unei investigaţii, una cu care e destul de greu să nu fim deja familiarizaţi, documentarul “Acasă”, produs de aceeaşi Monica Lăzurean-Gorgan, e înainte de toate un portret, drept urmare face apel mai întâi la umanitatea, iar abia apoi la relaţia noastră cu activismul de tip ecologic. Astfel, Delta Văcăreşti e doar decorul în care membrii familiei Enache trăiesc, şi asta doar pentru o vreme (actul I şi o parte din actul II al filmului). Iar membrii familiei Enache îndeasă, fără cel mai mic efort, emoţie pură în fiecare scenă în care apar.

Documentarul lui Radu Ciorniciuc beneficiază enorm de pe urma acestor personaje extrem de ataşante, atât atunci când ne cuceresc cu firescul lor, cât şi când stârnesc o reacţie foarte apropiată de revoltă. Gică Enache insistă să îşi ţină copiii aproape de el şi departe de orice formă de şcolarizare, sfidând cutumele predominante la care e destul de improbabil să nu aderăm. Aşa se face că filmul ne pune la încercare prejudecăţile într-un mod extrem de subtil, ridicând o serie de probleme de etică a receptării deloc diferite de dilemele pe care realizatorii înşişi ai filmului le vor fi avut.

De la un punct încolo, “Acasă” tratează transformarea forţată a unor persoane de o umanitate blând-hibridă în cetăţeni funcţionali, perfect integraţi în jungla urbană bucureşteană. În debutul filmului, ei sunt stăpâni autoritari ai teritoriului lor (limbajul corporal al lui Gică Enache îi face pe toţi vizitatorii Deltei, de la simpli ciclişti, la premierul Cioloş sau la prinţul Charles, să pară nişte intruşi). În noua lor casă, sunt ca peştele pe mal; în plus, de la un punct încolo, nu prea mai au unde să se întoarcă. Pentru că soarta lor nu ne mai e demult indiferentă, ceea ce ajungem să ne dorim e ca ei să reuşească totuşi să joace convingător rolul chiriaşilor model, pentru ca problemele lor, şi aşa multe, să nu se înmulţească. Pe scurt, îi admirăm pentru ceea ce sunt, dar dacă ar fi un pic mai mult asemeni nouă, n-ar strica deloc.

Atât “Wood”, cât şi “Acasă” sunt doar aparent observaţionale. În câteva cadre ale documentarului “Wood”, o vedem pe Monica Lăzurean-Gorgan, care pare să fi preluat, cel puţin parţial, rolul unui fixer sau care în orice caz contribuie la derularea investigaţiei lui Bismarck, nu e clar în ce măsură. Însă eforturile regizorului Radu Ciorniciuc şi ale scenaristei Lina Vdovîi, iniţiatori ai Proiectului social Acasă, au imprimat o direcţie cu totul nouă destinului familiei Enache.

Mulţumită în principal lui Ciorniciuc şi Vdovîi, care nu apar deloc pe ecran, membrii familiei Enache au putut să se mute într-o casă cu chirie, copiii au învăţat să scrie şi să citească, părinţii au beneficiat de consiliere psihologică, doi dintre membrii familiei s-au angajat, întreaga familie locuind acum în propria ei casă cu teren, situată la mică distanţă de Delta Văcăreşti.

Fără Proiectul social Acasă, familia Enache ar fi ajuns într-o locuinţă socială sau direct în stradă. E o justificare extrem de convingătoare pentru faptul că Vdovîi şi Ciorniciuc au acum un film.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

0 Comentarii

Modifică Setările