Doina Lemny, specialistă în Brâncuşi: „Marthe a fost singura femeie cu care Brâncuşi a vrut să se căsătorească“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Doina Lemny
Doina Lemny

Cercetătoarea Doina Lemny (66 de ani), specialistă în Brâncuşi, care trăieşte la Paris, este curatorul României la expoziţia dedicată artistului român, care va deschide Festivalul de Arte Europalia în luna octombrie la Bruxelles.

La târgul de carte Bookfest,  au fost lansate, la începutul lunii iunie, volumele „Brâncuşi şi Marthe sau povestea de iubire dintre Tantan şi Tonton“ şi „Brâncuşi&Duchamp. Povestea unei prietenii, corespondenţa“, semnate de Doina Lemny şi publicate de Editura Vremea. Autoarea reuneşte, în volumul „Brâncuşi şi Marthe sau povestea de iubire dintre Tantan şi Tonton“, corespondenţa dintre Brâncuşi şi dansatoarea elveţiană Marthe Lebherz, venită la Paris să-şi desăvârşească studiile. Marthe Lebherz a fost una dintre marile iubiri ale artistului. Devenită secretară a sculptorului, ea s-a ocupat de atelierul acestuia în timpul în care Brâncuşi era în Statele Unite, pentru a pregăti expoziţia de la Brummer Gallery. „Marthe este singura femeie cu care Brâncuşi s-ar fi căsătorit“, spune  Doina Lemny, în interviul pentru „Weekend Adevărul“. În celălalt volum, „Brâncuşi&Duchamp. Povestea unei prietenii, corespondenţa“, autoarea vorbeşte despre legătura strânsă dintre cei doi artişti, rămasă mult timp necunoscută, din cauza discreţiei sculptorului român şi pictorului francez.

Imagine indisponibilă

„Weekend Adevărul“: Aţi venit din Franţa să lansaţi volumele de corespondenţă ale Brâncuşi la târgul de carte Bookfest. De ce a fost important acest demers, în ce lumină nouă îl pun aceste volume pe Brâncuşi?

Doina Lemny: Am vizitat, anul aceasta, prima dată Bookfestul. M-a impresionat bogăţia culturală a târgului de carte. Chiar dacă lucrez în Franţa, am venit la Bookfest pentru că este bine să scoatem la iveală ceea ce noi avem bun, din punct de vedere cultural, după o lungă perioadă de tăcere. Brâncuşi a fost întotdeauna stimat în străinătate, e bine să-i cunoaştem şi noi mai amănunţit biografia. Sunt multe lucruri noi puse în lumină de aceste cărţi... De exemplu, aproape nimeni nu se îndoia de capacitatea lui Brâncuşi de a emite sentinţe filosofice, dar ceea ce nu se ştia este că sculptorul îşi nota atât reflecţiile, cât şi fraze disparate pe bucăţi de hârtie, pe care le păstra în atelier cu o grijă extremă. Am făcut o cercetare de lungă durată asupra lui Brâncuşi, de 30 de ani şi, bineînţeles, ca urmare a acestei cercetări am publicat mai multe cărţi, printre care şi aceste două corespondenţe, care au fost traduse acum de editura Vremea.

Este important să avem aceste corespondenţe, pentru că aduc lucruri autentice care pun în valoare viaţa culturală şi intimă a acestuia. Sunt foarte încântată de aceste cărţi. Ediţiile în limba română, publicate de Editura Vremea, sunt foarte frumoase, au o calitate grafică deosebită.

Brâncuşi a fost foarte apropiat de pictorul francez Marcel Duchamp (1887 -1968). De ce a rămas atât de mult timp această prietenie neştiută?

Marcel Duchamp i-a deschis lui Brâncuşi porţile către America. Brâncuşi a devenit celebru aici chiar din timpul vieţii, în 1920.  „Corespondenţa Brâcuşi – Duchamp“ dezvăluie discreţia lui Brâncuşi, care nu se afişa în seratele mondene, preferând să-şi primească prietenii în atelierul său. Duchamp nu evoca niciodată în public relaţiile cu sculptorul român. Asta a făcut să se aştearnă uitarea asupra prieteniei care i-a legat. Duchamp avea nenumărate relaţii în lumea înaltă. Exista o înţelegere strânsă între cei doi artişti care au marcat arta secolului al XX-lea.\

Imagine indisponibilă

Silvia Colfescu, directorul Editurii Vremea, alături de autoarea Doina Lemny şi de invitaţi, la lansarea de la Bookfest, organizată împreună cu ICR

De ce aţi scris prima dată în franceză povestea de dragoste dintre Brâncuşi şi Marthe?

Francezii, ca şi românii, sunt foarte interesaţi de biografia lui Brâncuşi. Cartea „Brancusi et Marthe – ou l’histoire d’amour entre Tantan et Tonton“  a fost publicată iniţial, la sfârşitul anului trecut, la Editura Fage din Franţa. Marthe Lebherz a fost una dintre marile iubiri ale artistului.  Scrisorile lor erau ilustrate, uneori, cu desene pe tema lucrării
„Sărutul“.

Artistul căuta un ideal de femeie

Povesteţi-ne despre povestea lor de dragoste.

Este o poveste tainică, foarte puţin cunoscută, dar evocată de prietenii lui în orespondenţă...  Marthe a fost singura femeie cu care ar fi vrut să se căsătorească. Ca orice dragoste înflăcărată, flacăra s-a stins foarte repede, această căsătorie nu s-a mai realizat. A fost prima şi ultima dată când Brâncuşi a vrut să se căsătorească. După aceea a mai avut alte iubiri, însă nu trebuie să ne luăm după toate fantasmele pe care lumea şi le închipuie legate de diverse legături. Brâncuşi era foarte şarmant, seducător, dar asta nu înseamnă că avea relaţii cu toate femeile care îi intrau la atelier, aşa cum spun legendele despre el. El era foarte vizitat şi foarte curtat, dar era un om de o adâncă delicateţe şi de o subtilitate în sentimente. În cercetărea mea, m-a interesat concepţia lui Brâncuşi despre femeie. Pentru că el a iubit femeia. Bineînţeles, ca orice bărbat, a avut relaţii, dar, pentru el, prima esenţa femeii. De aceea, el merge la esenţă şi în sculptura lui. Căuta un ideal de femeie, care a rămas numai  iluzoriu. L-a căutat însă în arta lui, de aceea arta lui este eternă.  

Cum era Marthe?

Marthe era frumoasă, blondă, cu nişte cozi împletite, ca mocăniţele noastre. Marthe a sperat că ea şi Brâncuşi se vor căsători. În 1926, Brâncuşi a cumpărat un teren pentru o casă. Între cei doi era o diferenţă de 30 de ani. El avea 50, iar ea 20 de ani. Planurile lor de căsătorie s-au dus însă de râpă. Marthe s-a întors la Geneva. În septembrie 1926, Brâncuşi îi scria de la New York celei pe care o numea „blonda Isolda“: „Îţi scriu câteva cuvinte, dragă Tonton, din ţara poveştilor cu zâne. E atât de frumos şi de inedit încât nu poţi să-ţi închipui dacă nu vezi (…) şi cu toate astea sunt ca o stâncă în exil“. O dovadă, de altă natură, a relaţiei dintre cei doi, este şi o fotografie cu Marthe Lebherz şi Constantin Brâncuşi pe plaja de la Nisa, la sfârşitul lunii februarie 1928, care a fost adjudecată la Christie’s din Paris, în noiembrie 2014, pentru 4.375 de euro.

Doina Lemny părăsit România după Revoluţie

Cum l-aţi descoperit pe Brâncuşi în traiectoria dumneavoastră profesională

Întotdeauna, mă laud cu cunoştinţele pe care le-am acumulat în ţară. Am făcut un liceu extraordinar. Eu am terminat liceul „Unirea“ din Focşani, soţul meu, Ştefan Lemny, a făcut liceul „Ştefan cel Mare“, din Suceava. După aceea, am urmat Facultatea  de Istorie de la Iaşi, care era una dintre cele mai bune din ţară. Ştefan a susţinut doctoratul la Universitatea „Al.I. Cuza“ din Iaşi.  

Cum v-aţi decis să plecaţi din România?

Noi am avut o activitate de 14 ani la Iaşi, eu eram, după Revoluţie, la Muzeul de Artă din Iaşi, la Palatul Culturii, şi soţul meu lucra la Institul de Istorie „A.D. Xenopol“. Numai o muncă acerbă ne-a ajutat să ieşim la suprafaţă, să putem să lucrăm în continuare să putem crea. Ne-am decis să plecăm în 1990, pentru că aveam nişte nemulţumiri în ţară. Am plecat fără niciun angajament, zicând că o să ne descurcăm singuri.  Ştefan a mai făcut un doctorat la École des Hautes Études en Sciences Sociales din Paris, în 1999. În Franţa, nu aveam decât să demonstrăm competenţele noastre.

E o misiune de suflet să prezentăm însă, în străinătate, tot ceea ce avem mai bun din cultura română. După ce pleci, nimeni nu te aşteaptă cu braţele deschise. Am avut şi satisfacţia, muncind cu pasiune, să pot lucra în acelaşi domeniu, la Muzeul Naţional de Artă Modernă, Centrul Pompidou din Paris.
Imagine indisponibilă

Soţul dumneavostră, Ştefan Lemny, este pasionat de Cantemir. Tot la Bookfest, a lansat volumul „Dimitrie Cantemir: un principe român în zorile Luminilor europene“.

Da, regăsim în volum portretul lui Dimitrie Cantemir, dincolo de mitul acestuia, un portret al personalităţii sale dincolo de peregrinările vieţii sale. E o ediţie trilingvă, publicată de Editura Institutului Cultural Român în română, engleză şi franceză, ce include o consistentă galerie de ilustraţii. Am fost bucuroşi că am lansat aceste cărţi la Bookfest.

Cum vă susţineţi? E competiţie în sensul pozitiv între soţi?

 Muncim amândoi foarte mult. Este competiţie în cadrul cupulului, dar o competiţie bună. E mai mult o încurajare reciprocă, ne criticăm foarte mult, dar este vorba despre o critică constructivă. Cel mai aspru critic al meu e soţul meu, şi eu sunt cea mai aspră critică a lui, dar nu pentru a distruge, ci pentru a construi. ;

Curator la EUROPALIA

Imagine indisponibilă

Nume: Doina Lemny

Data şi locul naşterii: 8 februarie 1953, Salcia-Tudor, judeţul Brăila

A crescut în Focşani, a urmat Facultatea de Filologie la Iaşi. După o scurtă perioadă de profesorat, s-a dedicat activităţii de muzeograf şi curator, la Muzeul de Artă din Iaşi.

Şi-a susţinut doctoratul în istoria artei la Paris I, Sorbona, cu lucrarea „Mediul artistic si cultural în care a evoluat Constantin Brâncuşi“.

În prezent, este muzeograf-cercetător la Muzeul Naţional de Artă Modernă, Centrul Pompidou, Paris. Este autoare a mai multor volume despre Brâncuşi, despre Lizica Codréano, Henri Gaudier-Brzeska, Antoine Pevsner.

Co-curatoare a celor şapte expoziţii tematice la Atelierul Brâncuşi din 1998 în 2002, a fost curatoarea expoziţiei Antoine Pevsner în colecţiile Centrului Pompidou (2001),  Datiunea Brâncuşi  (2003), Henri Gaudier-Brzeska în colecţiile Centrului Pompidou (2009) şi a coordonat cataloagele publicate cu ocazia organizării expoziţiilor. 

Este curatorul expoziţiei Brâncuşi la Festivalul de Arte Europalia, organizat de Institutul Cultural Român (ICR)..

Locuieşte în: Paris

Silvia Colfescu, directorul Editurii Vremea, alături de autoarea Doina Lemny şi de invitaţi, la lansarea de la Bookfest, organizată împreună cu ICR

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite