,,Dolce Vita”, în premieră la Teatrul de Operetă şi Musical ,,Ion Dacian”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Opereta, musicalul şi muzica pop, cabaretul şi teatrul-dans dezvăluie ceea ce au unic în cadrul spectacolului ,,Dolce Vita”, în regia lui Dragoş Galgoţiu, a cărui premieră oficială va avea loc sâmbătă, 20 iunie, ora 20.00, la Teatrul de Operetă şi Musical „Ion Dacian”.

,,Dolce Vita este ocazia unei întâlniri neconvenţionale dintre artişti şi public în foaierul noului sediu al Teatrului de Operetă şi Muzical „Ion Dacian”. Foaierul este legătura specială, puntea dintre două lumi diferite, pe de o parte scena, cu misterele ei, cu poveştile, cu decorurile ei exotice şi cu personajele ei seducătoare, pe de altă parte viaţa diversă din afara teatrului", declară regizorul Dragoş Galgoţiu.

"Spectacolul acesta este imaginat ca o sărbătoare în care orchestra, soliştii, corul, balerinele şi publicul, întâlniţi de această dată în foaier, în spaţiul de frontieră dintre cele două lumi, trăiesc o experienţă împreună. Cabaretul, ariile de operetă, secvenţele de dans, solo-urile instrumentale, gagurile şi momentele de musical, alcătuiesc un spectacol pe care artiştii îl imaginează şi îl trăiesc într-o relaţie de complicitate şi de apropiere cu spectatorii. Dolce Vita este o ceremonie emoţională, entuziastă, ironică şi amuzantă, care celebrează acele stări de euforie pe care doar opereta şi muzicalul le pot provoca.” a declarat regizorul Dragoş Galgoţiu.

image

Rând pe rând, Florin Budnaru, Cătălin Petrescu, Ernest Fazekas, Irina Baianţ şi Adrian Nour (foto dreapta), păşesc cu graţie, retrospectiv, spre personajele care i-au consacrat ca solişti în lumea spectacolului de operetă şi musical, dialoghează în duete şi terţete şi, acompaniaţi în călătoria lor de pianistul Alexandru Burcă, de Corul, Orchestra şi Ansamblul de Balet al Teatrului de Operetă şi Musical „Ion Dacian”, împărtăşind cu toţi cei prezenţi sentimentul Dolce vita: bucuria de a gusta viaţa în tot ceea ce are aceasta mai frumos de oferit.

"Cred că îi vom surprinde pe spectatori prin modul în care interpretăm muzica şi prin faptul că unele dintre partituri le cântăm în limba română. Acoperim o paletă largă de stări, de la comic la grotesc şi până la dramatic, aceiaşi oameni în diferite stări. Dacă măcar o parte dintre spectatori vor fi surprinşi că un musical autohton poate suna ca unul produs în străinătate, atunci eu plec mulţumit acasă", declară solistul Ernest Fazekas.

   

"Cred că publicul se va bucura să descopere sau să redescopere cât de frumos poate fi un spectacol în care opereta şi musicalul se îmbină perfect cu momentele coregrafice. „Dolce Vita” este, simultan, o sursă de bună-dispoziţie, de încântare, de visare, iar acest amestec de stări pozitive ne conving, treptat, că viaţa poate fi şi dulce", declară Irina Baianţ.

"Mă bucur că ne „jucăm” în Dolce Vita. Se creează o atmosferă foarte frumoasă pentru că publicul e foarte aproape. Emoţia ajunge mult mai uşor la oameni. Totul e deschis, la vedere: fiecare gest, fiecare schimbare de costum sau de decor", spune şi Adrian Nour.

Următoarele reprezentaţii ale spectacolului „Dolce Vita” vor avea loc în data de 21, 25 şi 26 iunie. Biletele pot fi achiziţionate online accesând bilete.opereta.ro, de la Casa de bilete a Teatrului de Operetă şi Muzical „Ion Dacian”, deschisă de marţi până sâmbătă între orele 11.00-19.00 şi duminică între orele 14.00-19.00, dar şi de la Casa de bilete a Operei Naţionale Bucureşti, deschisă zilnic între orele 9.00-13.00 şi 15.00-19.00

PREMIERĂ - Sâmbătă, 20 iunie 2015, ora 20.00

DOLCE VITA

Regia: Dragoş Galgoţiu

Dirijor: Daniel Jinga

Coregrafia: Ioana Macarie

Maestru de cor: Gabriel Popescu

Asistent maestru de cor: Aurel Muraru

Solişti: Florin Budnaru, Cătălin Petrescu, Ernest Fazekas, Irina Baianţ şi Adrian Nour

Soliste balet: Geraldina Petre / Gabriela Călin

Cu participarea pianistului Alexandru Burcă, a Corului, a Orchestrei şi a Ansamblului de Balet al Teatrului de Operetă şi Musical „Ion Dacian”.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite