Arte

articolul anterior articolul urmator

Don Giovanni – Andrei Şerban – Opera din Bucureşti, un potenţial „smashing success” al scenei româneşti actuale

3
24 Jun 2022 09:30:05
Oltea Şerban-Pârâu
FOTO Virgil Oprina
FOTO Virgil Oprina

Îmi amintesc "scandaloasa" montare cu Oedipe a lui Andrei Şerban pe care am apărat-o cu modestele mele arme de critic muzical de 25 de ani în faţa condeielor “sacre” ale vremii din anii 90, încă puternic ancoraţi în rigiditatea comunistă.

Acum, Don Giovanni al anului 2022 semnat de acelaşi Andrei Şerban (subliniez acelaşi, nu altul), care închide stagiunea centenară a Operei Naţionale Bucureşti şi deschide Bucharest Opera Festival este o propunere contemporană, modernă, care te ţine treaz în permanenţă, privilegiind definiţia de dramma giocoso a celebrei opere mozartiene şi căutând comicul în fiecare scenă, fără a deveni nicio secundă superficial.

Este o producţie care cu siguranţă va întruni atât sufragiile criticilor, cât şi pe cele ale publicului, devenind un „smashing success” al scenei româneşti în sezonul viitor, dacă se va afla despre ea precum merită. Este încă o dovadă că dacă toată lumea va descoperi că România are o pleiadă de regizori de operă cu totul excepţionali, genul însuşi nu va avea decât de câştigat în faţa unui public care are încă mai mult curaj şi curiozitate să meargă la teatru, decât la opera.

FOTO Virgil Oprina

Bucuria de a auzi că la Operă se râde în sală ca la teatru este una extraordinară pentru orice iubitor al genului. E adevărat că vorbim despre „opera operelor”, aşa cum majoritatea criticii consideră Don Giovanni. Totuşi, cheia regizorală este esenţială pentru a depăşi simpla parcurgere a partiturii şi a poveştii, fie ea şi genială. Iar cea propusă de Andrei Şerban aduce autoironia în prim plan, aduce senzualitatea şi erotismul extrem al acestei creaţii în cel mai explicit plan cu putinţă, fără a deveni nicio clipă vulgar şi transformă finalul metaforic al lui Mozart într-unul credibil, de roman poliţist clasic, fără a modifica partitura. Totul se întâmplă privilegiind muzica, excelent condusă de Tiberiu Soare, scoţând în evidenţă vocile, dar punând într-un context dramatic extrem de credibil toate celebrele arii, duete sau geniale ansambluri de 5-7 voci ale partiturii mozartiene, cu personalităţi solistice individualizate puternic şi cu un personaj colectiv – femeia –, personificat prin cor şi balet în toată diversitatea pe care o putem imagina din punct de vedere scenic. Iar intervenţiile sonore în partitură –, care de obicei scandalizează critica –, sunt logice, moderne, detaşate de textul muzical, mult mai potrivite decât orice am mai văzut în lume în această direcţie pe scenele de operă, mai ales pe cele germane


FOTO Virgil Oprina

Csaba Sandor, invitat în prima distribuţie a premierei, este un Don Giovanni rafinat, credibil, savuros, vag înspăimântat de fantoma Comandorului, extrem de nuanţat, atât muzical cât şi scenic. Duce personajul până la extrem, lăsându-se condus regizoral cu bucurie în fiecare moment, ducând după el toată distrubuţia. Un personaj luminos, relaxat, aşa cum probabil era primul interpret al rolului din premiera de la Praga din 1787, „Luigi Bassi, care la 21 de ani era un tânăr bariton plin de farmec şi nobleţe, pe care Mozart  îl adora şi care l-a inspirat când a compus rolul titular”. Strălucitoare în Donna Anna, Veronica Anuşca personifică vocal şi actoricesc un tip de erotism pe care Andrei Serban îl defineşte foarte atent, diferenţiind tipologiile feminine pe care le uneşte un singur aspect – atracţia pentru prototipul masculin simbolizat de Don Giovanni. Sophia Poulopoulou în Donna Elvira este absolut superbă, cu atât mai mult cu cât Andrei Şerban o face să apară mult mai puţin vindicativă decât în orice alte versiuni, aproape zglobie, cu siguranţă frivolă, ceea ce nu face mai puţin credibile ariile dramatice si mai ales fabuloasa „Mi tradi, quell’alma ingrata”, pe care a condus-o cu o forţă extraordinară. Zerlina în versiunea Danielei Cârstea este delicată şi proaspătă, exact acea tipologie pe care ne-o imaginăm, secondată de un foarte credibil Masetto, în persoana lui Damian Vlad, iar Bogdan Mihai dă personalitate vocală lui Don Ottavio, singurul personaj a cărui latură comică rămâne în umbră. Si, în sfârşit Ştefan Lamatic face un Leporello excelent din punct de vedere vocal, dar mai ales plin de spirit, maleabil, perfect integrat în gândirea regizorală mereu surprinzătoare. El este, de departe, favoritul regizorilor, iar în condiţiile unei regii care privilegiază aproape fiecare dintre cele 7 personaje principale, a reuşi să ieşi în evidenţă este de departe meritul artistului.


FOTO Virgil Oprina

În distribuţia din 24 iunie, cea care deschide Bucharest Opera Festival, îi vom vedea pe aceiaşi Leporello şi Donna Elvira ca invitaţi, dar vom avea un Don Giovanni cu o distribuţie a casei: Adrian Mărcan în rolul titular, Cristina Maria Oltean în Donna Anna, Andrei Lazăr în Don Ottavio, Daniel Filipescu în Masetto, Marius Boloş în Comandorul şi Mădălina Barbu – invitată în Zerlina, cu siguranţă la fel de bine aleşi.

Andrei Şerban a urmărit să convingă publicul de ceea ce credeau Mozart şi Da Ponte, şi anume că Don Giovanni nu este „un om rău care ajunge în iad”, pentru că „amândoi l-au simpatizat pe Giovanni, recunoscându-se oarecum în personaj, căci au iubit ca şi el viaţa, femeile, libertatea.


FOTO Virgil Oprina

Costumele sunt creaţia Corinei Grămoşteanu, iar decorul şi luminile îi aparţin lui Andrei Şerban. Orchestra, Corul şi Ansamblul de Balet ale Operei Naţionale Bucureşti evoluează sub bagheta dirijorului Tiberiu Soare. Iar la final, iată ce spunea Andrei Şerban însuşi: „Vorbind despre influenţe, o inspiraţie considerabilă pentru noul spectacol (în care doar decorul a rămas acelaşi - dar folosit diferit - şi o parte din costume) a reprezentat-o o carte apărută recent -  Portretul original al lui Don Giovanni de Mozart. Autorul Magnus Schneider a descoperit documente care descriu în detaliu prima înscenare a operei la Praga în 1787, la pupitru fiind Mozart însuşi, şi colaborarea lui cu Luigi Bassi, care la 21 de ani era un tânăr bariton plin de farmec şi nobleţe, pe care compozitorul îl adora şi care l-a inspirat când a compus rolul titular. Mozart a numit Don Giovanni dramma giocoso. La fel ca viaţa însăşi, este un amalgam de tragedie şi comedie. Lumina şi întunericul erau simultan prezente în tot ce făcea Mozart.”


FOTO Virgil Oprina

Veniţi la Operă!

Azi începe Bucharest Opera Festival, un regal de 9 spectacole diferite cu 9 teatre de operă, operetă, musical şi balet diferite în 9 seri consecutive, pe scena Operei Naţionale din Bucureşti, între 24 iunie şi 2 iulie. O şansă unică! Dacă vă grăbiţi, mai puteţi prinde ultimele bilete.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

3 Comentarii

un motan intransigent
24.06.2022, 14:14:54

E clar, modernism fortzat. Nu ma duc la Opera Romana cand monteaza Andrei Serban. Prefer sa vad "Scufitza Rosie" din timpul ei, de atunci, nu de acum.

-1 (1 vot)
Călugărul
24.06.2022, 14:45:00

„OPRIȚI VIOLUL” ! OK, îl oprim, dar nici voi să nu ne mai provocați! De ce să mă duc la Operă să văd craci, poponețe și nuduri, cînd mă pot duce la un bar de noapte? Etica și esteticul au dispărut din arte. A dat buzna peste noi, tsunamiul prostului gust, ascuns în spatele „abstractului”. Bă, abstractul e modernismul însuși. Gata cu zulufii, cu catifelele, cu „henric”ii, polcile și mazurcile, azi avem abstrctul, modernismul curat; sex pe scenă, trupuri goale, fecale, vomitături, etc., astea fiind nimic altceva decît „expresii” noi, moderne. Păi, de ce să ne mai ducem la operă sau la teatru? Mergem în Ferentari, tăticu, și vedem cele mai moderne expresionări adreești. Hai, bă, mă lași? Și mai scrie autoarea: Veniți la operă! De ce? Ce să vedem? Să vedem desfrîu pe muzică clasică? Aveți noroc c-a dat ortul popii Iosif Savă, că ce mai dădea de pămînt cu acest Andrei, creator de orgii porno la opera română.

0 (2 voturi)
un motan intransigent
24.06.2022, 20:28:40

Da, Calugare, da! Oribila intoarcerea asta cu susul in jos a artei. Si e si mare pacat. Nu ne mai ramane decat ca, daca vrem sa mergem la Opera, sa ascultam doar muzica, legati la ochi fiind.

-1 (1 vot)
Modifică Setările