Don Pasquale la Opera Iaşi

Manuela Barna-Ipate (Norina) - Don Pasquale, Opera Naţională Iaşi, 2021

La Bucureşti, finalul de stagiune 2020-21 a constat în primul rând din gale, iar opiniile „avizate″ s-au repezit să conchidă că noul interimar, Daniel Jinga, merită puteri depline. Bugetele adunate ale operelor din Timişoara şi Iaşi sunt mai mici decât cel al scenei din Bucureşti şi totuşi au reuşit să programeze două premiere de producţie.

Ba chiar şi-au extins repertoriul cu titluri noi: La serva padrona de Pergolesi şi Don Pasquale de Donizetti. Drept răsplată, managerului interimar de la Iaşi, dl Daniel Şandru, nu i s-a mai prelungit mandatul.

Articol publicat pe blogul Despre Opera.

Spectacolul

Am plecat la Iaşi cu aşteptări minime. Subvenţiile acordate de minister pentru proiecte artistice sunt derizorii. Apoi, ideea proiecţiilor video părea de rău augur. Cu toate acestea, Victor Zaharia, asistent de regie al lui Andrei Şerban şi Nicky Wolcz în marile succese ale Iaşiului, a rezistat multă vreme, dar nu până la capăt, tentaţiei de a abuza de tehnologie. Imaginile au ţinut loc de scenografie, imaginând pereţii casei lui Don Pasquale, iar scena, aerisită, lăsa mult loc de mişcare artiştilor printre puţinele piese de recuzită: un fotoliu, o masă, o canapea, oglinda Norinei etc. Mişcarea de scenă a fost fluentă, mereu naturală, fără ca artiştii să uzeze de gesticulaţia operatică de concert. Costumele au fost simple, dar suficiente pentru a reda caracterul domestic al operei lui Donizetti.

Daniel Mateianu (Don Pasquale, în centrul imaginii)

Măsurile de siguranţă impuse de pandemie limitează numărul instrumentiştilor din mică fosă a Teatrului Naţional la maxim 40, ceea ce reduce repertoriul la belcanto sau Mozart. Alegerea lui Don Pasquale devine astfel logică, inclusiv invitarea lui David Crescenzi la conducerea muzicală. Experienţa dirijorului italian, extinsă nu doar la teatrele de operă româneşti, ci şi ca principal invitat al Operei din Düsseldorf, a fost esenţială în a produce un spectacol de ansamblu foarte coerent şi, în final, nesperat de bun. Cu doar cinci pupitre la vioara întâi şi tot atâtea la a doua, Crescenzi a profitat de supleţea sunetului, reuşind totuşi să asigure un volum sonor rezonabil orchestrei. Echilibrul cu scena a fost ideal, vocile tinere ale trupei de la Iaşi s-au auzit perfect, cu o dicţie foarte clară.

Manuela Barna-Ipate (Norina) – Don Pasquale, Opera Iaşi, 2021

Acum doi ani, asistam la o Lucia din Lammermoor în care Daniel Mateianu părea un cântăreţ la final de drum, în ciuda tinereţii sale. În Don Pasquale a fost  parcă altcineva, cântând cu aplomb şi nuanţând expresiv, aşa cum rareori l-am auzit în trecut. A avut o uşoară poticnire la începutul primul act şi duetul mitraliat cu Malatesta din ultimul act i-a ridicat mici probleme, dar în general, prestaţia sa a fost mai mult decât validă. Andrei Fermeşanu a etalat acelaşi timbru excepţional şi a frazat cu inteligenţă, compensând în mare măsură pentru o anumită instabilitate în registrul acut. Alexandru Constantin a fost cel puţin util în rolul lui Malatesta, însă impresia cea mai interesantă a lăsat-o Manuela Barna-Ipate, o soprană recent descoperită la Iaşi. O voce puternică, nu neapărat versată în belcanto, dar egală şi sigură în toate registrele, fiecare intervenţie a Norinei devenind astfel un moment aşteptat. A rezultat în final un excelent exemplu de spectacol de ansamblu, în care artiştii se cunosc bine între ei şi relaţionează vocal cu multă naturaleţe.

Criza prelungită a Ministerului Culturii

La Bucureşti, stagiunea s-a încheiat. La Iaşi continuă până pe 18 Iulie, inclusiv cu un Ballo in maschera în care Florin Guzgă şi Şerban Vasile sunt capete de afiş, sub comanda aceluiaşi David Crescenzi. Un final de stagiune care merită urmărit pentru că… nu se ştie.

Opera din Iaşi este într-o poziţie foarte fragilă şi este pe punctul de a deveni încă o instituţie culturală pierdută. Dna Beatrice Rancea, directorul general al Operei, a fost suspendată din funcţie, fiind anchetată într-un dosar penal. Va reveni, dar pentru cât timp? Iar în caz că va fi suspendată din nou, instituţia va lua drumul conducerilor interimare pentru ani de zile. Ceea ce înseamnă management fără proiect, fără o viziune asumată, fără strategie. Pentru câteva luni, Opera Iaşi a avut norocul să-l aibă la conducere pe dl Daniel Şandru, un om din afara sistemului artistic, dar un intelectual respectat de comunitate. A adus echilibru şi a coborât semnificativ temperatura sindicală din instituţie, cu mult sub punctul de fierbere. Dar mai departe, viitorul poate fi sumbru.

Însă problemele de la Iaşi nu sunt izolate, ci reprezintă doar extinderea crizei din domeniul artelor spectacolului şi în capitala Moldovei. Să nu uităm, Opera Naţională Bucureşti nu mai are un proiect de management din 2015, fiind condusă în ultimii şapte ani de nouă interimari. De la scandalul baletului din 2016 şi până astăzi, standardele artistice şi de management ale Operei Bucureşti s-au degradat constant. La Filarmonica George Enescu, mandatul dlui Andrei Dimitriu se apropie de sfârşit şi Ateneul are toate şansele să intre în epoca incertă a interimatelor. Acelaşi risc pândeşte şi Festivalul Enescu, pentru că dl Mihai Constantinescu a anunţat acum doi ani că ediţia din 2021 ar fi ultima pe care o conduce. Teatrul Naţional din Iaşi e condus de un interimar de mai bine de un deceniu.

Scandalurile din instituţiile de spectacol se ţin lanţ, erodând însăşi ideea de management şi de contract social între guvern şi artişti. Cu alte cuvinte, acest sector cultural cere prin toate scandalurile şi nemulţumirile o reformă, pe care ministerul culturii nu vrea şi, mai ales, nu ştie să o facă.