Ediţia aniversară a Festivalului Classics for Pleasure de la Sibiu este dedicată lui Beethoven. „Showul trebuie să continue“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În perioada 13 – 15 august, Festivalul Classics for Pleasure, care aniversează zece ani, se desfăşoară la Sibiu. Un simbol cultural al  Ardealului, festivalul îi aşteaptă pe melomani cu trei concerte de muzică clasică şi o expoziţie inedită. Anul acesta festivalul sărbătoreşte pe lângă cei zece ani de existenţă şi 250 de ani de la naşterea legendarului compozitor Ludwig Van Beethoven.

Festivalul,  organizat de Elite Art Club UNESCO,  se va deschide miercuri cu un concert original în Piaţa Mare care va avea în program reorchestraţii clasice ale celor mai cunoscute piese pop şi rock din istoria muzicii. Joi, pe 14 august, melomanii vor fi răsfăţaţi cu un concert deosebit, dedicat lui Ludwig Van Beethoven, ce face parte din tematica #BTHVN2020 - un adevărat regal pentru toţi iubitorii de muzică şi de frumos. Închiderea va avea loc sâmbătă, 15 august, cu tradiţionalul concert Proms of Delight ce va aduce pe scena din Piaţa Mare o formulă rar întâlnită, de trei tenori şi o soprană. vedetele festivalului de anul acesta vor fi Bianca Ionescu-Ballo, Gheorghe Costin, Florin Budnaru, Adrian Dumitru, Mihai Urzicana, Alexandru Ilie, Constantin Adrian Grigore şi bineînţeles Orchestra Filarmonicii din Sibiu. Accesul la toate evenimentele este gratuit.

Mihaela Dragomir presedinte Elite Arte pentru Unesco

Mihaela Dragomir (foto), preşedintele Asociatiei Elite Art Club UNESCO, spune că editia Classics for Pleasure 2020 este una "a speranţei, a bucuriei de a fi alături de oameni frumoşi, a recunoştinţei de a fi sănătoşi. Este o sărbătoare a muzicii si a artei de calitate". "2020 este un an cu provocări fără precedent, plin de incertitudini, un an în care foarte multe evenimente cu tradiţie au fost anulate. Şi renunţarea la tot efortul şi stresul ce presupune organizarea unui eveniment de asemenea calibru ar fi fost poate mai justificată ca oricând. Elite Art Club UNESCO a decis însă că showul trebuie să continue, ca nu este loc pentru renunţare acum când oamenii au cea mai mare nevoie de cultură.

Am gândit astfel un festival ce aduce publicului frumosul în cele mai variate forme ale sale: reorchestraţii clasice ale celor mai cunoscute piese pop dedicate publicului tânăr, un regal Ludwig Van Beethoven, în anul in care intregul mapamond celebrează muzica marelui compozitor, tradiţionalul concert Proms of Delight ce va transforma Piaţa Mare într-o sărbătoare uriaşă; o noutate a acestei editii este expoziţia de Artă pe Roţi – o colecţie de artă contemporana atent selecţionată desfăşurată într-un spaţiu neconvenţional – un camion uriaş – care îşi aşteaptă vizitatorii. Classics for Pleasure este mai mult decât un eveniment, este un sentiment şi o bucăţică din spiritul Sibiului. Îi invităm pe spectatori să se bucure de acest spirit curat, artistic, unic", afirmă Mihaela Dragomir.

O seară clasică 100%, intitulată Beethoven Forever

Regizorul Doru Marin (foto), directorul artistic al Festivalului Classics for Pleasure, vorbeşte despre cei zece ani de festival la Sibiu: ,,Suntem extrem de onoraţi de hotărârea Primariei Municipiului Sibiu, de a concretiza si in acest an, realizarea alături de Elite Art Club UNESCO a ediţiei cu numărul 10 din cadrul Festivalului Classics for Pleasure. O ediţie aniversară pentru organizatori, supusă restricţiilor sanitare, dar care prin program si profesionalismului dat de dirijori, solişti şi membrii ansamblurilor muzicale va menţine calitatea actului artistic şi al mesajului sau cultural si educaţional". "Tot anul acesta, în cadrul Festivalului, vă prezentăm o seară clasică 100%, intitulată Beethoven Forever, cu lucrări ale titanului muzicii clasice universale, marele Ludwig van Beethoven, aniversat la cei 250 de ani de la naştere.  Suntem siguri că şi editia din acest an se va bucura de succes, astfel încât festivalul Classics for pleasure să  demonstreze că în aceşti zece ani a consolidat la Sibiu şi în Romania un centru sustenabil şi de elită în domeniul artistic.

Festivalul le oferă tinerilor talentaţi posibilitatea de a colabora cu personalităţi de talie internaţională din domeniu, cât şi posibilitate de a se face remarcaţi în faţa publicului larg.

Totodată Classics for Pleasure îndeplineşte o nevoie stringentă a publicului de a avea acces la o ofertă culturală la standarde profesionale înalte şi, nu în ultimul rand, atragerea şi consolidarea interesului public pentru cultură, în particular pentru muzică clasică", subliniază regizorul şi directorul artistic Doru Marin.

PROGRAM

afis Festivalului Classics for Pleasure de la Sibiu

13 august ora 20.00, Piaţa Mare
Enchanting Classics
Vibe Orchestra
Dirijor: Alexandru Ilie
Solişti: Ovidiu Anton, Ayona, Daniel Vots, Cosmin Stanciu

14 august ora 20.00, Piaţa Mare
Beethoven Forever
Orchestra Filarmonicii de Stat Sibiu
Dirijor: Gheorghe Costin
Solistă: Mădălina Paşol

15 august ora 20.00, Piaţa Mare
Proms of Delight
Philarmonia Elite Orchestra
Dirijor: Constantin Adrian Grigore
Solişti: Mihai Urzicana, Florin Budnaru, Andrei Dumitru, Bianca Ionescu-Ballo

13 – 15 august, Piaţa Mare
Sibiu Art Manifest on Wheels
Expoziţie de artă vizuală

În cadrul festivalului vor fi respectate toate măsurile pentru prevenirea răspândirii cu noul coronavirus SARS-CoV-2 şi pentru asigurarea desfăşurării activităţilor în condiţii de siguranţă sanitară în domeniul culturii. În Piaţa Mare din Sibiu se vor implementa următoarele măsuri: perimetrul de desfăşurare a festivalului va fi delimitat cu garduri de protecţie, iar scaunele pentru spectatori vor fi amplasate la o distanţă de 2 metri. Locurile disponibile sunt limitate iar accesul publicului se va face în ordinea venirii, între orele 18.00 – 20.00. La punctul de intrare, fiecărui spectator i se va măsura temperatura cu termometre non-contact şi nu se va permite accesul persoanelor simptomatice care prezintă tuse, strănut, rinoree, febră, stare generală modificată, sau accesul celor care au temperatura mai mare de 37,3°C. Purtarea măştii este obligatorie. Distanţarea socială este obligatorie.

Festivalul Classics for Pleasure este organizat de Elite Art Club UNESCO. Acţiune cofinanţată de Primăria Municipiului Sibiu, cu suma de 170.000 de lei. Obiectivul său este promovarea la nivel naţional şi internaţional a excelenţei Sibiene şi promovarea muzicii clasice în rândul publicului.

Festivalul este realizat cu sprijinul Consiliului Judeţean Sibiu.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite