Arte

articolul anterior articolul urmator

Efectul Wagner la Ateneu

2
19 May 2019 11:45:24
Alexandru Pătraşcu
Christian Badea dirijează Parsifal (imagine de la concertul din 2015)
Christian Badea dirijează Parsifal (imagine de la concertul din 2015)

Când am citit programul concertelor de pe 16 şi 17 Mai, ultimele cu Christian Badea în această stagiune a Filarmonicii, m-am ciupit de mână, aproape nevenindu-mi să cred: Wagner! Şi amintirile concertelor spectacol cu Parsifaldin 2015-2016 m-au inundat imediat.

Articol publicat pe blogul Despre Opera.

Apoi Rah 3! Un concert vecin cu nebunia, de o dificultate absurdă, suficient pentru a-i pune în braţe statueta Oscarului unui actor pe nume Geoffrey Rush

Christian Badea tocmai primeşte o cronică entuziasmată în ultimul număr al revistei Opera pentru spectacolele de la începutul anului cu Turandot la Opera din Sydney:

În 2015, Christian Badea a condus OAO (Opera Australia Orchestra) într-o senzaţională serie de spectacole, iar acum a sunat încă şi mai bine după recentele lucrări de îmbunătăţiri ale acusticii.

În fond, concertul i se potrivea lui Josu de Solaun. Câştigător al concursului Enescu (şi nu numai al acestuia), pianistul hispano-american e un explorator, mereu nemulţumit de câte note i-a scris compozitorul, mereu pus pe improvizat şi pe furat timp (rubato). Numai că însuşirea unui asemenea concert necesită mult efort.

Solaun a explodat pe scenă, aruncându-se în concert cu o virtuozitate tot mai nestăpânită. După o primă parte Allegro ma non tanto debutând frisonant (aici, acompaniamentul lui Badea a fost decisiv prin rigoare şi dramatism), pianistul s-a dezlănţuit, câştigând net bătălia intensităţii sonore cu orchestra. Latura sa imprevizibilă a ieşit la suprafaţă deseori în ultimele două părţi, atacurile violente asupra pianului se prelungeau cu schimbări de ritm cărora doar mâna sigură a unui dirijor precum Christian Badea le putea face faţă. Mă tem că nu vom revedea prea curând acest concert cu acelaşi pianist dar cu alt dirijor pe scena Ateneului. A fost însă o bucurie şi un preambul spectaculos pentru ceea ce urma să se întâmple în a doua parte a serii.

A fost mai întâi Preludiul la actul I din Lohengrin, bine ordonat tematic, riguros, dar învăluitor şi misterios. Apoi, Corul Filarmonicii a urcat pe podiumul de sub orga Ateneului. Impresionat, aproape 100 de oameni. După o scurtă introducere orchestrală (Preludiul la actul III), am auzit unul dintre cele mai frumoase Marşuri nupţiale. Nici nu era greu să fac o asemenea afirmaţie, pentru că Lohengrin se cântă foarte rar la operele naţionale. Bună definiţie a vocilor, corul a avut textură şi dicţie (nu perfectă, dar mult peste nivelul obişnuit de pe scenele bucureştene).

Apoi, Badea, în ţinută de Wagner (adică fără frac, purtând o tunică neagră), a dat semnul de începere a scenei Procesiunii spre catedrală (Tot Lohengrin), apoi muzica Transformării din Parsifal. A fost un fel de re-enactment al marilor momente din concertul din 2016, mai puţin luminile, mai puţin misterul, mai puţin soliştii, da, dar suficient pentru a ului publicul care auzea sunetul clopotelor gigantice imaginate de Wagner venind de sub auditorium, apoi urmărind cum corul bărbătesc se înşira pe culoarele circulare dintre loje. Un moment foarte spectaculos, mai ales pentru spectatorii (cei mai mulţi) care erau aşezaţi în stal, auzind muzică de peste tot în jurul lor, căci corul feminin continua să cânte din foaier. Fără pauză, s-a trecut la Corul pelerinilor din Tannhäuser, corul acela care se întreţese minunat cu muzica uverturii, la fel de impresionat şi de spectaculos ca în momentul Parsifal. În fine, salt direct către finalul lui Tannhäuser şi asta a fost tot. Atât de puţin? Deşi a durat aproape o oră… N-a fost perfect, de data aceasta membrii corului citeau de pe partituri, repetiţiile au fost mai puţine decât acum trei ani, dar efectul produs asupra publicului a rămas acelaşi: o tăcere surprinsă („cum de nu mi-a plăcut Wagner până acum?” e unul dintre gândurile care se citeau pe multe feţe), urmată de aplauze care creşteau în intensitate, până la ovaţii în picioare. Acesta este efectul Wagner asupra melomanilor, un efect observat din nou la Bucureşti.

Pe Christian Badea îl veţi putea regăsi în toamnă (19 Septembrie) la Festivalul Enescu la comanda Orchestrei Filarmonice din Sankt Petersburg, alături de Vadim Repin, într-un program Enescu, Şostakovici, Dvořák. Până atunci, se va întoarce la Turandot, de data asta la Teatro Colon (Iunie-Iulie)

Caseta tehnică:

într-o Vineri, 17 Mai, la Ateneul Român
Serghei RahmaninovConcertul nr. 3, în re minor, pentru pian şi orchestră, op. 30
Richard Wagner: Fragmente pentru cor şi orchestră din operele LohengrinParsifalşi Tannhäuser
Solist: Josu de Solaun
Orchestra simfonică şi Corul Filarmonicii „George Enescu”
Dirijor: Christian Badea
Dirijorul corului: Iosif Ion Prunner

 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

2 Comentarii

of of
19.05.2019, 16:39:57

Mulțumesc mult pentru descriere. Mi-ar fi plăcut să fiu în sală. Aproape că am fost, citindu-vă.

0 (0 voturi)
Alexandru Pătraşcu
20.05.2019, 00:32:29

Mulțumesc, asta a fost și intenția mea, de a povesti în aceeași măsură în care am comentat interpretarea. Concertul a avut o latură epică absolut spectaculoasă.

+1 (1 vot)