Arte

articolul anterior articolul urmator

Elgar, un vis

0
21 Oct 2019 10:45:59
Alexandru Pătraşcu
Visul lui Gerontius de Edward Elgar - premieră la Ateneul Român
Visul lui Gerontius de Edward Elgar - premieră la Ateneul Român

O iniţiativă fericită a Ambasadei Marii Britanii la Bucureşti a făcut posibilă premiera naţională a unei capodopere a muzicii engleze: Visul lui Gerontius, compusă de Edward Elgar în 1900.

Articol publicat de blogul Despre Opera.

O lucrare vocal simfonică (Elgar refuza s-o numească oratoriu) având ca sursă a libretului poemul cardinalului John Henry Newman, canonizat de Biserica Catolică acum câteva zile, ceea ce a amplificat dimensiunea emoţională a momentului. Filosofia creştină a promisiunii vieţii de apoi, eliberată de pompa dogmatică, era foarte bine explicată pe înţelesul oricui de Newman, însă muzica lui Elgar adaugă peste cuvinte toate gândurile nerostite, toate întrebările nepuse, toate dilemele fără răspuns cărora le răspunde poemul.

Încă de la prima intervenţie a lui Oliver Johnston, Jesu, Maria, I am near to death, am avut plăcerea să descopăr un tenor excelent, ideal pentru această muzică. O voce lirică, dar cu o culoare dramatică, continuator al unei tradiţii britanice pe care o credeam apusă odată cu Anthony Rolfe Johnson, a reuşit să mă facă să aştept cu nerăbdare toate momentele muzicale rezervate lui Gerontius. Oliver Johnston a cântat cu sinceritate, umilinţă şi cu o simplitate dezarmantă, devenind pe loc favoritul tuturor celor prezenţi la Ateneu. Privirea în abis a lui Sanctus fortis a fost eliberată de ostentaţie, iar tranziţia către sublimarea personajului în cea de-a doua parte, atunci când din Gerontius nu mai rămâne decât sufletul, a fost înduioşătoare, de un perfect bun gust. De la început şi până la tulburătorul Take me away al coborârii împăcate spre Purgatoriu, tenorul britanic a impresionat prin prezenţă, voce şi dicţie perfectă; ar fi meritat el singur o ovaţie la scenă deschisă, ca la operă.

Dacă Britten este maestrul operei, Elgar este geniul simfonic al britanicilor, însă creaţia muzicală de tradiţie a Angliei rămâne mereu muzica corală, iar partitura Visului lui Gerontius este generoasă în acest sens. Provocând ansamblurile să-şi etaleze texturile vocale, contrapunctul şi, în general, toată panoplia de tehnici şi aranjamente, într-o muzică de multe ori serenă, adusă la un punct culminant la mijlocul părţii a doua, Praise to the Holiest in the Height, Elgar a creat o capodoperă. Deşi nefamiliarizat cu dicţia în limba engleză, Corul Filarmonicii a început foarte bine, cu un Kyrie eleison înălţător, şi a avut multe momente bune, însă a ratat plenar în partea a doua momentul Judecăţii, într-un amestec nedesluşit de voci fără relief şi pronunţie neinteligibilă, reuşind să-şi revină în cele din urmă pentru Lord, Thou hast been our refuge, împăcat şi mistic.

Aura Twarowska, purtând pe un umăr un voal ce putea sugera aripa unui înger, a făcut ca muzica lui Elgar să pară scrisă de Richard Strauss, dar cu un bun efect, cu o limpezime de cristal şi o dicţie la fel de clară, accentuând neidiomatic consoanele şi etalând o voce fără cusur, egală în toate registrele. Anii petrecuţi în ansamblul Operei din Viena au contat foarte mult în siguranţa cu care a atacat rolul Îngerului păzitor şi, fără să forţeze vreun moment, l-a completat foarte bine pe delicatul Oliver Johnston.

Marius Boloş a început rolul Preotului cu un Proficiscere, anima Christiana, de hoc mundo! cântată în postură de Mare Inchizitor din Don Carlo, atât de îndepărtat de solemnitatea pioasă şi empatică a momentului morţii, încât am fost convins că va fi marea dezamăgire a serii. N-a fost cazul, pentru că şi-a revenit în partea a doua, atunci când a trecut la partitura Îngerului Agoniei, unde vocea sa impunătoare, cu accente dramatice, s-a simţit mai confortabil, reuşind să dozeze bine amestecul de supranatural implacabil şi însoţitor al sufletului lui Gerontius în lumea de dincolo.

Alexander Walker şi-a ridicat rareori privirea din partitură, doar pentru a impulsiona diverse partide de instrumente să cânte mai în forţă. Puţin preocupat de micro managementul unei orchestre care are nevoie permanentă de indicaţii, dirijorul britanic a reuşit să redea totuşi spiritul muzicii lui Elgar, chiar dacă a sacrificat subtilitatea de dragul cursivităţii.

Greu de înţeles absenţa de la acest eveniment a directorului Filarmonicii, dl Andrei Dimitriu, precum şi a maestrului de cor dl Iosif Ion Prunner, cu atât mai mult cu cât, după concert, a urmat un cocktail orferit de Ambasada Marii Britanii la Bucureşti.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

0 Comentarii