Elisabeth Leonskaja întăreşte dimensiunea spirituală a muzicii
0
O dragoste veche de mai bine de şase decenii nu se uită! Mai ales atunci când este întreţinută în răstimpuri. Este dragostea, este consideraţia pe care o nutreşte publicul bucureştean acestui inegalabil, acestui unic în felul său artist, care este pianista Elisabeth Leonskaja.
Revine la Bucureşti, la Ateneul Român, cu credinţa că ajunge în casa unor vechi prieteni cu care are lucruri importante de comunicat. Aşa a salutat-o pe Leonskaja publicul bucureştean atunci când, în pragul vârstei de 19 ani, cucerea laurii distincţiei supreme la Concursul Enescu din anul 1964!
Distincţiile naţionale şi cele internaţionale – cele din Georgia, ţara de origină, cele din Rusia, ţara în care s-a format ca artist muzician, cele din Austria, ţara de adopţie, au covârşit-o, dar nu au clătinat-o.
Ne aducem aminte, în anii din urmă Leohskaja a acceptat să cânte la Sinaia, în compania celor mai tineri muzicieni, încă copii, componenţi ai Orchestrei Sinfonietta, ansamblu condus pe atunci de dirijorul Horia Andreescu; iar aceasta observând valoarea de exemplaritate a relaţiei dintre maestru şi viitorul artist muzician.
Cu aceeaşi căldură, cu aceeaşi consideraţie a fost primită şi zilele trecute, la Atheneul Român, pe parcursul unui recital dedicat în întregime creaţiei lui Franz Schubert.
Se poate vorbi despre o compatibilitate veche existentă între creaţia compozitorului vienez preromantic şi marea pianistă; se poate vorbi de o consistenţă de natură spirituală, cea care luminează în egală măsură zona lirică a conturului melodic, dar şi vehemenţa în parte ostoită a expresiei, cea care întreţine fermitatea zicerii muzicale.
Marile lungimi schubertiene din Sonata în la minor, din Fantezia Călătorul, sunt contrabalansate de momentele de conştiinţă pe care le induce intuiţia formelor mai elaborate. Aici se află în bună parte universul schubertian, între genul, între forma de sonată şi universul fanteziei ca gen. Este un univers pe care Leonskaja ni-l desluşeşte cu nobilă aplecare, cu înţelepciunea marelui tălmăcitor care ştie să te capteze în universul propriu al acţiunii sale.
Fac referire în egală măsură la cele Trei piese pentru pian D.946, la cele două Impromptu-uri oferite cu generozitate la sfârşitul recitalului, la insistenţa publicului.
Este universal pe care Leohskaja l-a hrănit continuu şi l-a îmbogăţit, l-a întărit în baza unei experienţe unice petrecute în anii din urmă ai vieţii artistice petrecute în compania marelui Sviatoslav Richter.
„Spiritele mari se întâlnesc”, întăreşte o înţeleaptă expresie franceză... iar cei aflaţi la rândul lor în preajma acestor spirite înalte, dobândesc o hrană spirituală de nepreţuit.
Sunt motive de a ataşa bucuria noastră - a întregului public meloman aflat în sala Ateneului, sau în faţa micilor ecrane animate de TVR3 – producătorului principal, Lanto Comunications, un mănunchi de oameni care pe parcursul a zece ediţii aduc Marea muzică a lumii la Bucureşti.
Materialul a apărut iniţial in publicaţia România Literară.
Se încarcă comentariile...
