Arte

articolul anterior articolul urmator

Emil Cioran, un centenar prea discret

0
5 Apr 2011 17:26:06
Autor: adevarul
George Banu propune să se  pună o placă memorială la adresa lui Cioran din Paris
George Banu propune să se pună o placă memorială la adresa lui Cioran din Paris

În România, o linişte aproape netulburată de vreun eveniment învăluie centenarul naşterii celui mai cunoscut filosof de origine română în străinătate. Pe 8 aprilie 2011, se împlinesc 100 de ani de la naşterea lui Emil Cioran. Opera lui este de importanţă majoră în cultura europeană a secolului XX, totuşi ţara natală nu s-a grăbit să organizeze nimic în memoria gânditorului care i-a adus un semnificativ capital simbolic

Mircea Eliade, Emil Cioran şi Eugen Ionescu se numără printre acele valori fundamentale ale veacului trecut prin intermediul cărora România a pătruns la nivelul cel mai înalt al culturii europene. Acceptându-le dubla identitate - una determinată de etnie, cealaltă configurată de limba în care au ales să-şi scrie mare parte din operă sau unele dintre scrierile cu cea mai mare greutate -, România postdecembristă i-a transformat într-un fel de „brand de ţară", o ţară pe care cei trei au urât-o şi au iubit-o în feluri şi în doze diferite. S-a mândrit cu opera lor şi cu originea lor, chiar dacă fiecare dintre ei a ales exilul şi limba unei culturi majore.

Însă în 2011, anul centenarului Emil Cioran, aceeaşi Românie păstrează, la ea acasă, linişte în jurul datei de 8 aprilie, dată care în alte spaţii nu ar fi trecut aproape neobservată. Institutul Cultural Român a organizat manifestări în mai multe capitale europene (printre care Paris, Madrid şi Stockholm). Ambasada Franţei în România şi Institutul Francez au iniţiat un proiect inedit. În afară de aceastea, data de 8 aprilie 2011 rămâne nemarcată. O tăcere care nu vine din dorinţa de a evita festivismul, ci din lipsa de interes învăluie centenarul Emil Cioran în ţara lui natală, ţară care i-a stârnit filosofului stări şi gânduri paradoxale, dar care n-a încetat să fie o prezenţă în opera lui. La Sibiu sau la Bucureşti, nimic despre Emil Cioran la centenar.

Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional, care are atribuţia de a sprijini proiecte în domeniu, a primit o singură solicitare legată de această dată. Potrivit lui Radu Enache, consilier al ministrului Culturii, Kelemen Hunor, ministerul a respins, din lipsă de fonduri, o solicitare din partea Fundaţiei Mihai Eminescu din Craiova, care cerea o finanţare de 300.000 de lei pentru organizarea unui eveniment dedicat lui Emil Cioran la Luxembourg.

Rememorare prin lectură



Sintetizând rolul jucat de filosoful născut la Răşinari pe scena culturii din secolul trecut, scriitoarea Marta Petreu, care s-a aplecat îndelung asupra operei sale şi în studiul „Cioran sau trecut deocheat" (recent reeditat la Polirom), explică:  „Emil Cioran înseamnă fondul românesc, arhaic deci văietător, pus în formă (stilistic) franceză. Şi, astfel ambalat, a ajuns la celebritate reală. Nu sunt deloc originală răspunzând astfel, ci subscriu unei mai vechi şi laconice observaţii a lui Livius Ciocârlie".

Marta Petreu îşi exprimă convingerea că „fiecare instituţie de cultură din România şi-a făcut, în mod independent, un plan" şi adaugă: „Iar dacă nu şi-a făcut, nu e niciun necaz, a trecut epoca unanimităţii şi a sărbătoririlor obligatorii...". Cât despre cum ar trebui marcat centenarul, scri­itoarea afirmă că „în primul rând, citindu-i textele". Numărul din martie al „Apostrof" a publicat un „Dosar" dedicat filosofului, spune Marta Petreu, redactor-şef al revistei, „dar nu pentru că e centenarul naşterii lui, ci, pur şi simplu, pentru că este un autor interesant".

Omagiu artistic, în spirit cioranian

George Banu, cunoscut critic de teatru, profesor la Sorbona, captivat de scrisul şi de personalitatea lui Emil Cioran, a participat luna trecută la Colocviul „Cioran: Pesimismul jubilatoriu", din cadrul Salonului de Carte de la Paris. Iată locul pe care-l ocupă în cultura veacului trecut filosoful de origine română, în viziunea sa:  „Cioran se înscrie într-o galaxie proprie secolului trecut, galaxie al cărei soare stins e Beckett. Soare împietrit, astru mort a cărui forţă gravitaţională a fost decisivă.

Cioran a recunoscut în el un alter ego, tot aşa cum Beckett i-a scris într-o zi că «se simte bine în ruinele sale». Henri Michaux aparţine aceleiaşi familii, dar planetele nu sunt identice şi, cu toate că se înrudesc, fiecare se distinge prin originalitatea sa". În ce constă originalitatea lui Cioran? Profesorul răspunde: „În disperarea «eroică» a unui învins. El regretă constant «căderea», «eşecul» - el e un Icar, dar un Icar ce se mărturiseşte! Cioran e un revoltat decepţionat. El e «omul care a vrut» şi «nu a putut» - această sfâşiere îl constituie. Ea e unica pentru modernitate".

Întrebat despre cum ar trebui marcat acest centenar, George Banu invocă festivismul ca risc şi sugerează posibilităţi „cioraniene" de a marca evenimentul: „Fastul sărbătorilor este deseori neprielnic sărbătoriţilor. El produce o inflaţie de vorbe şi o saturare de gesturi de a cărei autenticitate mulţi sfârşesc prin a se îndoi. Mai «cioranian» ar fi ca unui artist să i se propună să imagineze un răspuns - nicium o statuie! -, iar unui edil să înscrie un însemn simbolic pe harta oraşului. Astfel l-am putea onora dincolo de centenarul de azi.

La Paris, eu propun să se pună cel puţin o placă memorială la celebra sa adresă: 21 Rue de l'Odéon. Dar care ar fi fraza ce l-ar reprezenta pentru a o înscrie în marmură şi a o oferi cadou trecătorilor? Cine o va găsi?". „Cine o va căuta?" este întrebarea pe care o îndreptăţeşte liniştea provocată nu de dorinţa de a fi la unison cu spiritul filosofiei lui Cioran cu care este primit centenarul Emil Cioran în spaţiul românesc, în care omagiul nu se poate exprima, după cum o arată multe experienţe din trecut şi din prezent, decât în două registre festivism sau nimic. Şi adesea, prevalându-se de faptul că festivismul este de evitat, se preferă nimicul.

„Împlinirea se realizează în eşec"

„Înţelepciunea, amărăciunea şi farsa. Un triunghi al deznădejdii feerice, care dublează treimea existenţială prin care, la Cioran, împlinirea se realizează în eşec, iar desăvârşirea devine oglindă a ratării. Şi anume: «sfinţii, nebunii şi sinucigaşii».

«Când te-ai cufundat nemilos în străfundurile firii şi le-ai despuiat de bogăţii în ochiri subterane, te pomeneşti mândru şi înfumurat în legănările nimicului», spune el în «Amurgul gândurilor». «Ce te face însă ca în acest dezmâţ metafizic să te opreşti deodată, ca fulgerat de-un este? Rezistenţele ascunse ale sângelui, patimile năvălind cunoaşterea, sau instinctele asediind spiritul? E ceva în noi care refuză nimicul atunci când mintea ne arată că totul e nimic. Acest ceva să fie totul? Se prea poate, de dată ce trăim prin el. Sfinţii, nebunii şi sinucigaşii par a fi învins acest ceva, nelămuritorul esenţial şi ascuns care stăvileşte spiritul în ultima lui mândrrie. Noi ceştilalţi - rataţi ai absolutului - suntem pândiţi de viaţă când ne credem cel mai departe de ea. Şi dacă ne iese înainte când o uitasem, din şoaptele ei descifrăm că absolutul nu-i decât Nimicul ca treaptă din urmă a cunoaşterii».

Din treimea cu pricina, nu i-a fost dată sfinţenia, iar sinuciderea a refuzat-o ca fiind lipsită de sens, odată ce am convenit lessness-ul (vorba lui Beckett) a toate. În schimb nebunia - ea, da! În numele ei face să trăieşti, să disperi, să ricanezi, să spui enormităţi, să umpli o gândire, să defineşti o operă. Şi asta nu pentru alţii, nu pentru aflarea vreunui - iluzoriu, ridicol, înduioşător, revoltător sau jalnic - adevăr obiectiv. Nu. Ci numai în numele acelei oglinzi căutate frenetic de Nietzsche şi scuipate de Eminescu în contextele evocate mai sus. Al porţii eliberatoare căutate de Cioran în zidul spitalului cu un an înainte de moarte. Şi al pietrei «cât oul de porumbel» de care se simţea ameninţată fruntea lui Eminescu în curtea ospiciului..." (fragment din volumul „Cioran sau fascinaţia nebuniei", de Dan C. Mihăilescu, Editura Humanitas, 2010)

"Cioran a devenit un mort inutilizabil pentru români. Cine mai are nevoie de Cioran la noi? În România, nu s-a publicat nimic nou din opera lui Cioran. În Franţa, s-au editat acum volume inedite ale scriitorului. Franţa face mai mult decât România pentru Cioran."
Nicolae Manolescu
critic literar

0 Comentarii

Modifică Setările