Enescu, altfel

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Se făcea că ieri era martie şi mâine e Crăciunul, iar între ele au fost nişte luni haotice, din care n-a înţeles nimeni nimic; ca un arc comprimat peste măsură, până aproape de contopirea cercurilor.

Dar în arcul acesta strâns, reprezentând luni trecute şi viitoare, septembrie e, în mod tradiţional, luna în care Bucureştiul respiră mai profund, mai liniştit. E luna Enescu: Festivalul, Concursul, într-o înşiruire neîntreruptă, aducătoare de mari bucurii.

Şi cum 2020 urma să fie anul Concursului Internaţional „George Enescu”, întrebările premergătoare au fost, fireşte: Se ţine? Nu se ţine? Şi dacă da, cum anume?

Răspuns final: Se ţine. Dar se ţine altfel: o formulă-hibrid, cu primele etape ale competiţiei în septembrie anul acesta, desfăşurate exclusiv online, şi cu semifinalele şi finalele anul viitor în luna mai, alături de recitalurile deja plănuite cu laureaţi ai ediţiilor trecute.

Anul acesta, aşadar, Concursul Enescu e altfel. Dar ce bine că e!

E, sigur, un plan în mişcare – ce va fi/cum/unde vom fi anul viitor în luna mai rămâne de văzut, dar e minunat să înţelegi că s-au găsit resurse de a se ridica, fie şi virtual, cortina în această toamnă.

Şi, ignorând realitatea imediată şi întrebările cu răspuns necunoscut, iubitorii de Bucureşti muzical şi magic sunt fericiţi cu gândul că anul viitor vor avea doză dublă de Enescu: fazele finale ale Concursului în primăvară, Festivalul Enescu, ediţia XXV, aniversară, la sfârşit de vară-început de toamnă.

La momentul la care citiţi aceste rânduri, concertul de deschidere, de gală, al Concursului s-a întâmplat deja – şi a fost pentru toţi cei implicaţi, muzicieni şi organizatori deopotrivă, o premieră: membrii Orchestrei Filarmonice „George Enescu”, soliştii Aurelian Băcan (clarinet), Gyehee Kim (vioară), Valentin Răduţiu (violoncel), Victoria Vassilenko (pian), sub bagheta dirijorului Josep Caballé Domenech, au cântat sub cupola magică a Ateneului Român, dar într-o sală lipsită de spectatori, din raţiuni pe care le cunoaştem.

Şi au interpretat şi lucrări în premieră, precum fusese stabilit – Concertul pentru clarinet şi orchestră de Alexandru Ştefan Murariu, câştigătorul secţiunii Compoziţie în 2018, Brahmsodia – Triplu concert pentru vioară, violoncel şi pian compus de Dan Dediu, special pentru această ediţie – dar şi, continuarea istoriei brahmsiene a serii, Simfonia nr. 1 în do minor de Brahms.



Şi s-a auzit din nou muzica în Sala Mare a Ateneului Român – şi a fost tare emoţionant, unde emoţie înseamnă nod în gât, abur de nostalgie, întrebări privind viitorul nostru, al muzicii, al lumii. Dar a fost în egală măsură emoţionant să-i vezi – din faţa unui ecran TV, de laptop sau de telefon – pe muzicieni înclinându-se în faţa unei săli goale, aplaudându-se, zâmbind între ei pe jumătate bucuroşi, pe jumătate încurcaţi.

La finalul fiecărei bucăţi din program, cu faţa către muzicieni, dirijorul a părut chiar întruchiparea publicului absent, îmbrăţişând orchestra cu braţele deschise.

Josep Caballé Domenech a fost noi toţi – şi ce bine că a fost.



„Publicul este mai evidenţiat în absenţă”

În preziua concertului, soliştii au avut fiecare câte un răspuns la întrebarea cum va fi să cânte într-o sală goală – dar să ştie că în spatele unor ecrane mici şi mari sunt totuşi oameni care văd, care ascultă. A fost, iarăşi, un amestec de tristeţe (lipseşte emoţia directă, transportul imediat de energie de la muzicieni spre public, dinspre public către scenă) şi de bucurie (căci concertul acesta putea să nu se se întâmple, dar, iată, se întâmplă, intermediat de tehnologie, în ton cu vremurile pe care le trăim).

Pianista Victoria Vassilenko, câştigătoarea Concursului Internaţional „George Enescu” ediţia 2016: „Să cânţi în absenţa publicului e foarte diferit. Mă înclin, aşa cum fac de obicei, ca să salut publicul care ne urmăreşte online – dar mă înclin în faţa unei săli goale. Publicul e cel care creează acea atmoferă intensă, plină de energie în orice sală de concert – şi fiecare public e special şi îţi transmite o vibraţie aparte. Împărtăşesc muzica mea cu publicul – dar sigur că muzica primează întotdeauna, ea vine înaintea artistului, înaintea publicului”.

Violonista Gyehee Kim, câştigătoarea Concursului Enescu în acelaşi an 2016: „E dificil pentru mine să cânt în absenţa publicului – muzica e mult mai plină de semnificaţii şi mai bogată atunci când e împărtăşită. Dar în vremurile pe care le trăim acesta e cel mai bun mod cu putinţă de a împărtăşi muzica noastră”.

Violoncelistul Valentin Răduţiu, laureat al Concursului Internaţional „George Enescu” în anul 2011, a dus amestecul acesta de emoţii mai departe şi a făcut ca bucuria de a cânta, de a cânta pur şi simplu, să acopere nostalgiile despre ce-ar fi fost, ce-ar fi putut fi: „Eu am o ipoteză inversă, ca în muzică: atunci când vrem să scoatem în evidenţă o notă, o cântăm inauzibil. Pentru că şi absenţa evidenţiază. Publicul este mai evidenţiat în absenţă. Pe de altă parte, spun din experienţă, oamenii ştiu să fie aproape chiar cu oceane între ei. Personal, simt că această comuniune, această clipă a concertului, are o frumuseţe aparte chiar şi în absenţa publicului. Prin muzică, noi găsim întotdeauna apropierea de noi înşine şi de celălalt”.



După seara de gală care a deschis ediţia 2020/2021 a Concursului Enescu, compozitorul Dan Dediu a fost încă şi mai plastic: „Momentul în care muzicienii se înclină în faţa sălii goale are ceva din smerenia călugărilor din pustiu, care ating cele mai adânci experienţe şi performanţe spirituale fără să bată toba, ci cresc şi sporesc duhovniceşte înlăuntrul propriului lor sine. Cineva spunea că în epoca noastră eroismul a murit. Concertul de ieri [29 august – n.n.] a demonstrat că resursele noastre de eroism sunt intacte. A fost un act în care muzica a arătat ce este într-adevăr pentru viaţă: o luptă pentru demnitate, prietenie şi comuniune. Cât despre piesa mea, cred ca a fost cântată cu mare dăruire, muzicalitate şi tensiune estetică de către toţi participanţii. Sunt fericit şi le mulţumesc!”.

A început, deci, Concursul Internaţional „George Enescu” – iar concurenţii secţiunilor secţiunilor Violoncel, Vioară, Pian vor fi, până la 20 septembrie, doar la un click distanţă.

Violonceliştii au intrat deja în concurs – 54 de mini-recitaluri sunt accesibile pe site-ul festivalului. Cel mai tânăr concurent are 14 ani, cel mai în vârstă, 31. Rezultatele primei etape vor fi anunţate pe site pe 4 septembrie, la ora 20:00 – 12 concurenţi vor trece în etapa următoare.

Pentru a crea o legătură între muzicieni şi spectatori, platforma de concurs oferă, veţi vedea, trei butoane cu ajutorul cărora spectatorii pot să aplaude virtual, alegând intensitatea şi forma reacţiei. De asemenea, ei pot să scrie mesaje de încurajare tinerilor muzicieni (iar organizatorii le vor trimite mai departe) şi pot să distribuie înregistrările concurenţilor preferaţi pe Facebook şi pe Whatsapp.

Să-i ascultăm, să-i ascultaţi.

Programul oficial – şi tot ce altceva vreţi să ştiţi – e aici: festivalenescu.ro/program/

Imagine indisponibilă
Imagine indisponibilă
Imagine indisponibilă

Fotografii: Alex Damian/2020 George Enescu International Competition

ISTORII din ediţiile trecute ale Concursului Enescu:

Pianistul spaniol Josu de Solaun: „Pentru mine, Enescu e pur şi simplu uriaş, ca Shakespeare sau ca Mozart“

Alb. Negru. Roşu. Trilogie cu violoncel

„Psihosfera specială“ din jurul Ateneului, în luna septembrie

Primăvara de la începutul toamnei

Băiatul cu vioara

Maratonul de violoncel – şi tânărul care a făcut istorie cântând Enescu în finală



 

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite