Evadare din infern

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Irakli Kvirikadze (Nika) în „Ostatici” („Hostages”) de Rezo Gigineishvili; sursa

Filonul filmelor despre evadări – sau tentative de evadare – din infernul comunist pare inepuizabil (pentru cinematografia românească, gândiţi-vă la filmele unor Nae Caranfil, Andrei Gruzsniczki, Anca Miruna Lăzărescu, Cătălin Mitulescu sau Adina Pintilie).

Al treilea titlu prezentat în competiţia principală, rezervată lungmetrajelor sud-est-europene, a Festivalului de Film de la Sarajevo are şi el în centru un asemenea subiect. O coproducţie Georgia-Federaţia Rusă-Polonia, „Ostatici” („Hostages”) este filmul unui cineast prieten cu box-office-ul din Georgia şi Rusia, Rezo Gigineishvili, născut în Tbilisi şi cu studii de film la Moscova, care mai are la activ, ca regizor de cinema, două lungmetraje proprii şi alte două în coregie. „Ostatici”, bazat pe un caz real din Georgia anului 1983, a avut premiera mondială în secţiunea „Panorama” a Berlinalei de anul ăsta şi a mai fost selecţionat la festivalurile din Soci şi Edinburg, pentru a fi prezentat la Sarajevo în premieră regională.

După un flashforward, alternând fotografii de epocă şi imagini dintr-un jurnal de actualităţi, semnificativ pentru propaganda sovietică a deceniului nouă, naraţiunea se deschide în Batumi, unde un grup de şapte tineri prieteni se bucură de vacanţa la mare. De pe mal, ei sunt păziţi de soldaţi înarmaţi, care păzesc ca junii plini de voie bună să nu cumva să încerce să înoate către Turcia. În Tbilisi, părinţii acestora, reprezentanţi ai elitei comuniste, sunt îngrijoraţi de planurile ascunse ale progeniturilor, care mai au şi legături cu un preot, adică un duşman al regimului. Din grup se desprind chipeşul şi jovialul Nika, popular ca actor încă din copilărie, şi iubita sa Anna, care se pregătesc de nuntă. La două zile după punerea pirostriilor, cei doi şi prietenii lor uneltesc să deturneze un avion, luându-i ostatici pe membrii echipajului, şi să zboare în Turcia.

Realizatorii reconstruiesc bine documentat o epocă în care discurile Beatleşilor se pot obţine doar pe piaţa neagră, la fel ca şi ţigările occidentale, şi se pot schimba pe imitaţii de arme. Personajele importante sunt construite cu grijă la detaliile de background, dar, fiind destul de multe, pot stârni confuzii. Regizorul-coscenarist reuşeşte să creeze şi să menţină un ritm şi o atmosferă ideale pentru un thriller cu evadări, ostatici şi negocieri, utilizând în story o înşiruire de probe şi obstacole potenţial fatale pentru eroi, în tentativa lor de fugă din ţară (înlocuirea avionului în ultima clipă, ce aduce apariţia unor alţi pasageri; controlul neprevăzut al bagajelor; o agitaţie ce determină un control inopinat al miliţienilor; ordinul primit de echipaj de a schimba traseul şi de a reveni la Tbilisi etc.), precum şi filmările hand-held, montajul alert şi muzica tensionată.

Gigineishvili şi excelentul director de imagine rus Vladislav Opeliants (care a mai colaborat cu Nikita Mihalkov şi Kirill Serebrennikov) impresionează prin unele momente de virtuozitate (dansul de la petrecerea de cununie, despărţirea lui Nika de familie, secvenţele cu schimburi de focuri şi inevitabile vărsări de sânge) şi conferă valenţe premonitorii sau simbolice unor posturi aparent banale (Nika, la proba pentru costumul de mire, ridică mâinile ca pentru a se supune unei percheziţii şi tot el, în avion, filmat în contraplonjeu, cu braţele întinse pentru dans şi sprijinit de compartimentul bagajelor, pare crucificat). Una peste alta, „Ostatici” este un thriller inteligent şi captivant, cu destule momente emoţionante (ultimele aparţinând epilogului plasat la nouă ani după deturnarea avionului), care funcţionează pentru orice categorie de public.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite