Arte

articolul anterior articolul urmator

Evreii îl iubesc pe cel mai mare compozitor român: „Enescu 135“, aniversare la Ierusalim şi Tel Aviv

0
6 Dec 2016 17:35:52
Autor: Doinel Tronaru
Dan Dediu, în studioul Adevărul Live     FOTO: Eduard Enea
Dan Dediu, în studioul Adevărul Live     FOTO: Eduard Enea

Institutul Cultural Român de la Tel Aviv, în colaborare cu Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, Academia de Muzica şi Dans din Ierusalim şi Conservatorul Israelian de Muzică din Tel Aviv, organizează în perioada 4-8 decembrie 2016 o serie de conferinţe muzicale, master classes şi concerte de muzică de cameră. Din România, vor participa Ansamblul Profil, compozitorul Dan Dediu şi muzicologul Valentina Sandu-Dediu.

Evenimentele sunt dedicate celebrării a 135 de ani de la naşterea celui mai important compozitor român, George Enescu, şi au loc la Academia de Muzică şi Dans din Ierusalim şi la Conservatorul Israelian de Muzică din Tel Aviv.

Programul evenimentelor:

Duminică, 4 decembrie 2016, orele 17:30 - 19:30, sala 221 din cadrul Academiei de Muzică şi Dans din Ierusalim – Concert de muzică română contemporană susţinut de Ansamblul Profil.  Programul muzical, moderat de Valentina Sandu-Dediu, va cuprinde lucrări ale unor compozitori precum George Enescu, Ştefan Niculescu, Doina Rotaru, Adrian Iorgulescu, Ulpiu Vlad, Tiberiu Olah şi Dan Dediu.

Luni, 5 decembrie 2016, orele 10:00 - 11:30, sala 231 din cadrul Academiei de Muzică şi Dans din Ierusalim – Prelegerea ”History of Contemporary Music in Romania” susţinută de Prof. Valentina Sandu-Dediu

Luni, 5 decembrie 2016, orele 14:15 - 16:00, sala 221 din cadrul Academiei de Muzică şi Dans din Ierusalim – Master class de muzică de cameră susţinut de Prof. Diana Moş

Luni, 5 decembrie 2016, orele 16:30 - 18:00, sala 221 din cadrul Academiei de Muzică şi Dans din Ierusalim – Concert de muzică română contemporană susţinut de Ansamblul Profil.  Programul muzical va cuprinde lucrări ale unor compozitori precum Miriam Marbe, Ştefan Niculescu, Mihai Măniceanu, Adrian Iorgulescu, Dan Dediu şi Doina Rotaru.

Marţi, 6 decembrie 2016, orele 14:00 - 15:30, sala 231 din cadrul Academiei de Muzică şi Dans din Ierusalim – Compozitorul Dan Dediu îşi prezintă lucrările

Joi, 8 decembrie 2016, orele 17:15 - 18:15, Conservatorul Israelian de Muzică din Tel Aviv – Master classes de muzică susţinute de Ansamblul Profil, Prof. Dan Dediu şi Prof. Valentina Sandu-Dediu.

Ansamblul Profil – componenţă: Prof. univ. dr. Diana Moş, vioara I, rector al Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti, Petru Nemţeanu, vioara II, Prof. Asociat Dr. Marian Movileanu, violă, Mircea Marian, violoncel, Prof. Asociat Dr. Emil Vişenescu, clarinet, Prof. Asociat Dr. Adriana Maier, pian.

Întemeiat în 2003 de către compozitorul Dan Dediu, ansamblul de muzică nouă Profil-Sinfonietta a devenit în scurt timp unul dintre cele mai preţuite şi profesioniste focare de promovare a muzicii de avangardă din România. Prezenţe în festivaluri internaţionale de profil, înregistrări pe compact disc, precum şi turnee în străinătate (Germania, Elveţia) au consolidat imaginea şi coeziunea ansamblului în cadrul vieţii muzicale interne şi internaţionale, sub bagheta sigură şi inspirată a lui Tiberiu Soare.

Conceput modular şi adaptabil ca formulă instrumentală (de la 6 la 17 instrumentişti), Profil-Sinfonietta reprezintă un atelier de muzică nouă ce promovează şi impulsionează cu asiduitate atât valori consacrate ale muzicii româneşti şi universale, cât şi creaţii noi ale tinerilor compozitori.

Dan Dediu (n.1967) a studiat compoziţia la Bucureşti cu Ştefan Niculescu şi Dan Constantinescu, iar la Viena cu Francis Burt. Diverse burse de creaţie sau cercetare (Herder şi A.Berg -Viena, Ircam-Paris, New Europe College-Bucureşti, Colegiul de ştiinţe-Berlin, Villa Concordia - Bamberg) au avut un rol hotărâtor în evoluţia sa componistică. Peste 130 de opusuri ce acoperă aproape toate genurile muzicale: 4 simfonii şi alte piese pentru orchestră (Narcotic Spaces, Ornements, Studii-Motto, Spaima, Frenesia, Mantrana, Grana, Verva), 5 concerte (saxofon, violă, vioară, pian), 4 cvartete de coarde, muzică de cameră în diferite formaţii, muzică pentru pian, coruri, muzică electronică, trei opere (Post-ficţiunea, Münchhausen, Eva!). Premii naţionale şi internaţionale de compoziţie şi interpretare (Viena, Dresda, Paris, Berlin, Ludwigshafen, 8 premii ale UCMR, Premiul Academiei Române, Premiul Enescu), precum şi prin comenzi ale diferitelor festivaluri, ansambluri şi interpreţi renumiţi. Publicat de Editura Muzicală, Peermusic (Hamburg-New York), Lucian Badian Editions (Ottawa). Lucrările sale au apărut pe CDuri în România (Societatea Română de Radiodifuziune, Editura Muzicală), Germania (Pro Viva, Cavalli Records, Neos), Australia (Move Records), Olanda (NM Extra). De asemenea, a publicat două monografii (despre Ludovic Feldman şi Dan Constantinescu – aceasta din urmă împreună cu Valentina Sandu-Dediu), un volum de eseuri (Radicalizare şi guerrilla), precum şi multe studii, articole şi conferinţe. Între 2003 şi 2006 a realizat pentru TVR 88 de episoade din serialul de iniţiere muzicală „Aventura sunetelor”, pentru care a primit premiul ATF pe anul 2004. Posedă experienţă managerială ca director artistic al festivalului Săptămâna Muzicii Noi (ediţiile 1999, 2001, 2007 şi 2008) şi al festivalului Profil (ediţiile 2004 şi 2006). Dan Dediu este profesor de compoziţie, a fost şeful catedrei de compoziţie din cadrul Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti şi directorul artistic al ansamblului Profil, precum şi rectorul Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti în perioada 2008-2016.

Născută pe 27 noiembrie 1966, la Bucureşti, Valentina Sandu-Dediu şi-a început studiile muzicale la Liceul “George Enescu” din Bucureşti (pian cu Marta Paladi, teorie şi armonie cu Maya Badian), continuându-le la actuala Universitate Naţională de Muzică din Bucureşti (1986-1990, muzicologie cu Grigore Constantinescu, pian cu Aurora Ienei). S-a perfecţionat la cursurile de vară de la Weimar, a beneficiat de bursa Fundaţiei “Alban Berg” din Viena (1991), a “Colegiului Noua Europă”, Bucureşti (1996-1997) şi a “Colegiului de Ştiinţe” din Berlin (2000).

Redactor muzical la Editura Muzicală (1990-1993), cercetător ştiinţific la Institutul de Istoria Artei din Bucureşti (1993-1997), asistent, lector, conferenţiar, în prezent profesor la Universitatea Naţională de Muzică, Bucureşti (din 1993). Doctor în muzicologie din 1995. Pianistă în ansambluri camerale, a realizat înregistrări cu Aurelian Octav Popa, Irina Mureşanu, Diana Moş, Dan Dediu. În 2003 a editat un CD la “Albany”, U.S.A., cu muzică românească pentru clarinet şi pian (alături de Ray Jackendoff). A publicat studii, articole, recenzii etc. în Bucureşti (Muzica, Actualitatea Muzicală, Melos, Revue Roumaine d’Histoire de l’Art, Caiete critice, Dilema, România Literară etc.), Cluj-Napoca (Echinox), Belgrad (New Sound), Tirana (Art Music in the Balkans), Katowice, Ottawa, Berlin ş.a. A susţinut emisiuni de radio şi televiziune, comunicări ştiinţifice, conferinţe, referate în România şi Germania. A fost distinsă cu Premiul Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor (1998), Premiul Academiei Române (1997), Premiul Fundaţiei “Siemens”, Münche (1998, 2000

Este autoarea volumelor: Wozzeck – profeţie şi împlinire. Bucureşti: Edit.Muzicală, 1991; Ipostaze stilistice şi simbolice ale manierismului în muzică. Bucureşti: Edit.Muzicală 1997; Dan Constantinescu. Esenţe componistice. Cu Dan Dediu. Bucureşti: Edit. Inpress, 1998; Studii de stilistică şi retorică muzicală, curs universitar, Universitatea de Muzică, Bucureşti, 1999; Ludwig van Beethoven. Bucureşti: Edit.Muzicală, 2000; Muzica românească între 1944-2000. Bucureşti, Edit.Muzicală, 2002; Muzica nouă între modern şi postmodern. Bucureşti, Edit.Muzicală, 2004; Rumänische Musik nach 1944, Saarbrücken, Pfau, 2006.

Violonista Diana Moş este profesor universitar la catedra de Muzică de cameră şi rector al Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti şi totodată membră a orchestrei Filarmonicii „George Enescu” din Bucureşti. A susţinut, începând cu anii de şcoală, concerte şi recitaluri camerale în România şi peste hotare. A interpretat o serie de lucrări, dintre care unele în primă audiţie, difuzate pe posturi de radio şi de televiziune, în cadrul unor festivaluri naţionale şi internaţionale din România, Republica Moldova, Germania, Elveţia, Polonia, Franţa, Grecia, Suedia, Italia etc. A făcut parte din mai multe formaţii de muzică contemporană. În prezent, este membră a ansamblului Profil, în cadrul căruia a participat la realizarea mai multor CD-uri de muzică contemporană şi a ansamblului de muzică nouă Propuls. Este autoarea cărţii „Introducere în hermeneutica discursului muzical” (2008). A câştigat bursa „George Enescu” oferită de Institutul Cultural Român pentru un stagiu la Cité Internationale des Arts din Paris.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

0 Comentarii

Modifică Setările