Arte

articolul anterior articolul urmator

Expoziţia Insula Eternei Primăveri se întoarce în Portugalia

0
Articol publicitar
27 Jul 2015 15:30:27
Autor: ADH

Institutul Cultural Român din Lisabona şi Contemporanii au plăcerea de a anunţa deschiderea expoziţiei de pictură Insula Eternei Primăveri, ce va avea loc miercuri, 29 iulie 2015, ora 19:00, la sediul ICRL, Rua do Barão nº 8-10, Lisabona.






Expoziţia, rod al taberei de creaţie din Madeira organizată în cadrul proiectului Contemporanii în

luna martie 2014, va reuni  un fond de 30 de lucrări pictură semnate de şase artişti, nume

definitorii pentru contextul cultural românesc şi internaţional: Dorin Coltofeanu, Teodora Coltofean, Ion Grigorescu, Ruxandra Grigorescu, Christian Paraschiv, Mihai Sârbulescu.

Expoziţia “Insula Eternei Primăveri” va fi deschisă de Radu Boroianu, Preşedintele Institutului

Cultural Român, Daniel Perdigao, Reprezentantul Institului Camoes din Bucureşti şi Maria Paşc,curatorul expoziţiei.


Această expoziţie a fost găzduită de Biblioteca Naţională a României în perioada 17 iunie – 1

septembrie 2014 şi de spaţiul expoziţional din Turnul BRD Groupe Société Générale in perioada 

11 noiembrie – 15 decembrie 2014.

“Aduc multă înţelegere sistemelor de rezidenţă şi taberelor şi cred în această capacitate de a te lăsa stârnit, fie că eşti în grup, fie că eşti în alt spaţiu decât cel obişnuit. Numai că, în ultima vreme, n-aş putea spune că vreuna din aceste întâmplări au avut efecte atât de benefice, atât de profunde ca aceasta de faţă (...) Când am aflat că există o asociaţie care se numeşte Făuritori, şi un proiect care se numeşte Contemporanii (....) am realizat  că acestea corespund unor nevoi ale noastre: am avea nevoie ca făuritorii adevăraţi să fie luaţi în seamă, am avea nevoie să ne dăm seama ce contemporani avem. Această expoziţie mă convinge că asociaţia, proiectul Contemporanii, că Maria Paşc, împreună cu toţi colaboratorii ei, îşi doresc să facă ceva, iar acel ceva începe să se simtă. După aceea, în spatele lor, ca întotdeauna trebuie să stea şi oameni care oferă mijloace materiale. Şi aceştea sunt speciali în cazul acesta.(....) Punând la fel cum face orice galeristet etichete fiecărei lucrări, îmi permit să pun o etichetă, desigur foarte reductivă  pe fiecare dintre expozanţi. Mihai Sârbulescu este un maestru al redării sumei dintre stare şi realitate prin expresia directă, puternică a materiei picturale şi a culorilor. Teodora Coltofean este pasiunea împlinirii desenului prin lumină şi culoare într-o tradiţie postimpresionistă. La Dorin Coltofeanu aburul misterios pluteşte, intrigă şi încorporează diferit de contemplarea lui Horea Paştina, pentru că, la Dorin Coltofeanu totul este întâmplare. Ruxandra Grigorescu avea dintotdeauna o densitate a culorii care aminteşte de Constantin Flondor, căruia i se adaugă un plus de senzualitate. Închinarea diferită, dar egală, în febrilitatea căutărilor. Spiritualitate ca sens profund multitudinea formelor şi materiei supuse de artişti, iată ce i-ar caracteriza, atât de diferiţi dar în acelaşi timp, atât de asemănători pe Christian Paraschiv şi pe Ion Grigorescu.”

– Radu Boroianu, cuvinte rostite în cadrul  discursului de deschidere al expoziţiei “Insula Eternei Primăveri” 17 iulie 2014, Biblioteca Naţională a României.

 


_________________________

Contemporanii este un proiect iniţiat şi derulat de Asociaţia Făuritori care îşi propune valorizarea culturii românesti actuale prin favorizarea actului de creaţie, abordat într-o perspectivă unitară cu creatorul. Proiectul Contemporanii are ca obiectiv organizarea şi susţinerea de activităţi artistice şi socioculturale: schimburi culturale internaţionale, tabere de pictură, expoziţii, pentru educarea sensibilităţii estetice a publicului.


Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

0 Comentarii

Modifică Setările