Expoziţia de pictură „Păunii-frumuseţi nemuritoare”, realizată de Ioana Simona Petcu

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
expozitie

Continuând tradiţia de 64 de ani a promovării tinerilor artiştilor plastici români, Casa de Cultură „Friedrich Schiller” şi Primăria Municipiului Bucureşti, în parteneriat cu Asociaţia Diplomaţie şi Identitate Culturală Europeană, vă invită luni, 10 ianuarie 2021, ora 18.30, la sediul din Str. Batiştei nr. 15, sector 2, Bucureşti, la vernisajul expoziţiei de pictură Păunii – frumuseţi nemuritoare, realizată de Ioana Simona Petcu.

Prezintă:

Florian Mihăilescu, artist plastic.

Ioana Simona Petcu, artist plastic

Coordonator proiect: Mihai Floroiu

În perioada 10-21.01.2022 puteţi să vizitaţi expoziţia de luni până vineri, între orele 10.00-16.00, la sediul din Str. Batiştei nr. 15, Bucureşti. Începând cu 14 ianuarie 2021, expoziţia se poate viziona şi pe site-ul şi pagina de facebook a Casei Schiller.

Odată cu venirea pandemiei şi automat cu toate schimbările bruşte şi rapide din viaţa noastră, cred că mulţi oameni au simţit nevoia de un refugiu. Refugiul meu a fost în pictură, m-am putut bucura în continuare de o libertate care astăzi nu mai există. Am ales ca subiect PĂUNUL, deoarece această pasăre este considerată un simbol al eternităţii. Legenda spune că această pasăre rămâne la fel de frumoasă şi după moarte. În Evul Mediu, păunul pictat lângă arborele vieţii era un simbol al credinţei eterne şi al lui Iisus. Pe lângă numeroasele semnificaţii pe care păunul le are, eu am fost cucerită în cea mai mare parte de înfăţişarea sa fizică. Mereu m-am întrebat dacă aceste păsări vin din Rai/Eden. Acest lucru m-a făcut să îmi doresc foarte mult să îi pictez şi să aduc o pată de culoare şi un zâmbet în ochii privitorului. Fiind o iubitoare de frumos înnăscută, tind să cred că sunt mulţi oameni pentru care prezentarea picturilor mele va însemna distragerea pentru câteva momente din realitatea gri a lumii ce ne înconjoară în prezent. Eu am ales să văd şi partea bună în perioada de izolare având mereu în minte proverbul: „Fă rai din ce ai. Stând acasă, am avut mult mai mult timp pentru pictat şi în acest fel au luat naştere cele 10 tablouri. Aşadar, vă invit în Raiul” meu. (Ioana Simona Petcu)

expozitie

Ioana Simona Petcu propune la Casa de Cultură „Friedrich Schiller” din Bucureşti o inedită expoziţie figurativă cu elemente emblematice dedicate nemuririi. Expoziţia „Păunii – frumuseţi nemuritoare” reprezintă o adevărată incursiune în afara graniţelor cotidinene, în lumea existenţei ancestrale a veşniciei. Studiile aprofundate de la Universitatea din Bucureşti, Facultatea de Teologie Ortodoxă „Iustinian Patriarhul” – Secţia Artă Sacră au orientat activitatea creatoare a tinerei artiste către un concept expoziţional variat, cu elemente compoziţionale clasice, ce ne amintesc de broderiile extremului orient sau de cele realizate cu mult rafinament în atelierele medievale ale Principatelor Române. Lucrările sunt armonizate prin abordări clare ale suprafeţelor, cu structuri bine definite prin compoziţii cromatice delicate, în culori saturate aplicate cu naturaleţe şi jovialitate. Expoziţia mijloceşte eliberarea dorită de fiecare dintre noi către o lume plină de culoare, lumină şi bucurie redată de veşmintele împărăteşti ale păunilor. (Artist plastic Florian Mihăilescu)

expozitie

Încă din cele mai vechi timpuri, păunul a fost considerat una dintre cele mai atrăgătoare păsări din lume, o adevărată emblemă a frumuseţii şi a nemuririi. Penele de păun au atras atenţia oamenilor şi au o semnificaţie profundă, în care sacralitatea şi nobilimea ies în evidenţă, făcând-o una dintre păsările cele mai exotice şi mai admirate de toată lumea, datorită cozii sale spectaculoase. Cunoscut şi sub numele de „Pasărea cu o sută de ochi”, păunul simbolizează longevitatea, regalitatea, iubirea şi renaşterea. Expoziţia de pictură „Păunii -  frumuseţi nemuritoare”, realizată de Ioana Simona Petcu, este dedicată păunului ca semn, formă şi simbol al frumuseţii şi eternităţii, iar ochii din penajul acestuia sunt atribuiţi ideii de constelaţie (universul cu stelele, soarele şi luna). Sunt idei, concepte, posturi diferite ale aceluiaşi subiect. În pictură se regăsesc toate elementele de limbaj plastic din artele plastice vizuale. Cele 10 tablouri sunt realizate exclusiv în ulei pe pânză din bumbac. În spatele fiecărui tablou se află câte o poveste imaginară, personală, de la care a plecat ideea, având ca scop satisfacerea ochilor privitorilor şi invitaţia către lumea magică si nemuritoarea a picturii prin păuni. (Mihai Floroiu, coordonator proiect)

Ioana Simona Petcu

Născută la 12 mai 1997, în oraşul Bucureşti. Este absolventă a Liceului de Arte Plastice „Nicolae Tonitza” şi a Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul”, secţia „Artă Sacră”. În cadrul aceleaşi facultăţi a absolvit şi masterul de „Comunicare şi Comuniune în mediul ecclesial”, cu lucrarea intitulată „Biserica – Mediu de comunicare în societatea actuală”. În prezent este profesor de Educaţie Plastică la Şcoala gimnazială nr. 73 Barbu Delavrancea din Bucureşti.

expozitie

Evenimentul se va desfăşura în limba română. Accesul publicului se va face cu respectarea reglementărilor pentru prevenirea contaminării cu noul coronavirus SARS-CoV-2: Ministerul Sănătăţii, Adeverinţă de vaccinare (persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare; CNAS, Certificat de Concediu medical Seria CCMAO (persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2); Test RT-PCR (persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore); masca este obligatorie.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite