„Toate poeziile pe care nu ţi le-am scris”. Versuri de Ana-Maria Păunescu, o poetă din stirpea celor aleşi

Ziaristă energică şi împătimită, în scrisul căreia se întâlneşte ecoul inspirat al gazetăriei tatălui său, marele poet Adrian Păunescu, făcătoare de revistă, „Flacăra lui Adrian Păunescu”, pe care o redactează, sporindu-i anvergura şi prin prestigioşii colaboratori, Ana-Maria Păunescu s-a înfăţişat la standul ei de la recentul Bookfest şi în ipostaza debutului poetic, semnând cartea intitulată  „Toate poeziile pe care nu ţi le-am scris”.

Lectura cărţii mi-a amintit de talentul cu care generaţia de poeţi a tatălui său, Adrian Păunescu, generaţie care a  înnoit – atunci, la debut, prin cărţile ei – poezia românească a vremii şi a înnobilat-o fericit.

Debutul poetei Ana-Maria Păunescu cred că are astăzi, prin talentul ei exploziv, virtutea de-a înnobila şi poezia românească actuală prin sentimentul emoţiei şi al suflului liric care se întâlnesc atât de rar în poezia scrisă de tânăra generaţie.

Iată drept argument al elogiului meu două poezii din volumul „Toate poeziile pe care nu ţi le-am scris”.

”Concav

Sunt graniţe de-a stânga şi de-a dreapta,

O graniţă suntem şi noi, de azi,

Pe-aici e interzisă fericirea,

Pe-aici e interzis şi-n gol să cazi.

Un lacăt pe cuvinte, o ruină,

Sunt spasme în bariere şi în hău

Se mai aud doar morţii din morminte

Cum spun că, sub pământ, nici nu-i mai rău.

Nimic nu se mai poate recompune,

Nici rană nu mai e, doar cicatrici.

E graniţă între întreg şi parte,

Şi braţe distanţate sunt aici.

Îmbrăţişăm concav o amintire,

În locul nostru, liber, să respire. 

Geamul

S-a spart şi geamul, uşa e deschisă,

Ca la-ngropări îi suntem vieţii scut,

Iar lacrima din podul greu coboară

Alunecând pe sarea ta tăcută.

Noi izolăm, cu clopotele vremii,

Fereastra fără geam din ochii grei

Şi lacrima continuă să cadă

Alunecând timid în ochii mei.

E frig afară şi e frig în case,

Din ochiul drept mă mut în ochiul stâng

Şi uit de geamul spart din casa mare

Şi văd prin ceaţă că-ncep să plâng.

De dor de tată sau de drag de mamă,

În plină pace sau în plin atac,

Ca lacrima din ochii altor vremuri

În geamul casei mele mă prefac.”

P.S. Coperta este semnată grafic de Alexandra Păunescu-Şerban, 6 ani, fiica soţilor Ana-Maria şi Daniel Şerban