„Femeile se află la conducerea lumii mele“. „Woman Unchained“, cu Irina Greciuhina la Bucureşti

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Irina Greciuhina (38 de ani), o ipostază triumfătoare a
feminităţii, în anul de graţie 2020
Irina Greciuhina (38 de ani), o ipostază triumfătoare a feminităţii, în anul de graţie 2020

Irina Greciuhina este o artistă basarabeană, născută în 1982 şi stabilită în Chişinău. Este preocupată de „studiul arhetipurilor feminine“, de femeie ca „fenomen unic, divin şi natural în egală măsură“. A expus, printre altele, la Veneţia, unde a făcut furori, dar primul ei solo show în România are loc în lunile septembrie şi octombrie, în spaţiul expoziţional Arbor.art.room (str. Transilvaniei, nr. 11, sector 1, Bucureşti).

Vernisajul expoziţiei de pictură a Irinei Greciuhina, intitulată „Woman Unchained“, va avea loc joi, 10 septembrie 2020, începând cu ora 19.00, în spaţiul de expoziţii Arbor.art.room, coordonat de Victoria Nagy Vajda. Expoziţia va rămâne deschisă până pe 11 octombrie, putând fi vizitată în fiecare zi, în plăcutele şi răcoroasele „ore de seară“ bucureştene. „Camera de artă“ este situată într-o zonă superbă a Bucureştiului, cu parfum eliadesc şi cărtărescian, una dintre acele străduţe pe care, pierdut fiind, te-ai putea crede la Paris, Lisabona, Roma sau alte oraşe europene cu „mitologie“.

Două lucruri sunt importante şi inedite la această expoziţie, în premieră în Bucureşti. În primul rând, tentativa de integrare în spaţiul cultural românesc a artiştilor din Republica Moldova, ceea ce este şi principalul obiectiv al asociaţiei conduse de Victoria Nagy Vajda. Limba maternă, în 2020, nu mai este o piedică (Irina este rusofonă; era, de altfel, cazul şi al lui Mark Verlan, adus, alături de Ghenadie Popescu, anul trecut la Bucureşti de către asociaţia Arbor), mai ales pentru cineva care activează în câmpul artelor vizuale. Precum avangardiştii interbelici de origine evreiască (cel mai glorios moment al culturii „româneşti“, chiar dacă nu ne place-ntotdeauna s-o spunem), aceşti artişti, printre care şi Irina Greciuhina, contribuie la conturarea unui spaţiu cultural pe care, în mod convenţional, ne-am obişnuit să-l numim „românesc“. Atâta tot. Temele şi mijloacele de expresie sunt comun umane, chiar de calibru universal, aş spune.

Irina Greciuhina
„Încerc dinadins să distrug stereotipurile despre pictorii noştri, arătând că arta din Moldova nu e neapărat cu motive naţionale, imaginea satului moldovenesc, ornamentul tradiţional sau nostalgia pentru timpurile sovietice.

Lucrările mele reprezintă în primul rând reflecţia mea şi a viziunii mele asupra întregii lumi“, spune în mod desăvârşit Irina Greciuhina.

Autoare afiş: Alyona Ciobanu

În al doilea rând, ceea ce-l frapează pe privitorul portofoliului Irinei Greciuhina este predilecţia pentru figurile feminine (pentru situaţiile şi motivele feminine, mai exact), surprinse în cele mai variate şi pline de imaginaţie ipostaze. Desigur că demersul tinerei artiste se integrează în paradigma mai largă a feminismului secolului XXI (a cuceririi de către „al doilea sex“ a întregii puteri, politice şi culturale), doar că Greciuhina refuză orice încadrări „de grup“ sau „proptele“ ideologice (nenecesare, în mod esenţial, artei sale).

„Femeile se află în centrul compoziţiilor mele şi la conducerea lumii mele. Însă eu nu-mi doresc ca lucrările mele să fie văzute doar prin prisma feminismului,

ele nu se regăsesc în anumite încadrări şi şabloane“, declară artista. Cu alte cuvinte, „de la musique (l’art) avant toute chose“, cum suna „arta poetică“ a lui Verlaine.

„Woman in chains“, cântau în anii ’80 (atât de îndepărtaţi acum, din punct de vedere politic şi ideologic în primul rând) Tears for Fears. „Woman Unchained“, se intitulează acum solo show-ul de la Bucureşti al Irinei Greciuhina. Asta pentru că între timp am trecut prin „Django Unchained“ al lui Tarantino – prin care regizorul american nu făcea decât să actualizeze dictonul shelleyan („Prometheus Unbound“); este vorba despre „victoria (emanciparea) sclavului“, despre „întoarcerea (freudiană a) refulatului“, or se ştie că

„woman is the nigger of the world“,

cum genial o spusese Lennon. Aşadar, „unchained“ implică „chained“, şi ştim foarte bine că realitatea aşa a fost (şi, din păcate, predominant încă este). Numai că lucrările Irinei Greciuhina nu aleg abordarea sangvinară („SCUM Manifesto“, manifestul şaizecist al tăierii penisurilor, al Valeriei Solanas) a „refulatului/refulatei“, nu sunt un demers de tip The Bride din „Kill Bill“ – ca să vorbim şi de-un alt Tarantino clasic. „Dezlănţuirea“ Irinei Greciuhina este de fapt o explozie a vitalităţii şi feminităţii, o celebrare a bucuriei de a trăi. Este un imn adus frumuseţii (irepetabile) a vieţii, similar celui din finalul filmului „Les nuits fauves“ (1992) al francezului Cyril Collard, piesă esenţială în prezent a canonului LGBTQ+. Or, tangenţa artistei cu temele LGBTQ+ va fi evidentă pentru oricine va privi expoziţia.

(text curatorial de Doinel Tronaru)

Citeşte şi: „Sclavul dez-lănţuit“ – cronica la „Django Unchained“, filmul lui Quentin Tarantino din 2012

„Introduction to the culture“, 2020, 300x200 cm, canvas/acrylic

Irina Greciuhina

Printre lucrările aduse la Bucureşti se află şi „Introduction to the culture“ sau „Unity in Diversity“ (2020, 300x200 cm, acrylic/canvas), lucrare masivă de trei pe doi metri, replică postmodernă la fresca „Cina cea de taină“ a lui Leonardo da Vinci, în care Iisus şi cei 12 apostoli sunt reprezentaţi conform poziţionării din capodopera geniului renascentist, dar ca femei.

Viziunea feministă şi LGBTQ a Irinei Greciuhina cu siguranţă va scandaliza publicul românesc, încă tributar patriarhalismului şi altor sechele ale totalitarismelor moderne.

Urmează interviul pe care artista basarabeană Irina Greciuhina mi l-a acordat cu această ocazie.

Doinel Tronaru: Puteţi face o scurtă prezentare a parcursului dvs. artistic pentru publicul românesc?
Irina Greciuhina (foto dreapta): Pe parcursul carierei mele am experimentat mult, atât în design, cât şi în arta vizuală, şi ca rezultat am găsit direcţia care îmi este apropiată ca spirit.

Irina Greciuhina
În lucrările mele monumentale, combin culori vii, strălucitoare, o oarecare „placare“ şi atracţia artei pop cu decoraţiuni fantastice, animale sălbatice şi detalii suprarealiste din adâncul subconştientului meu.

Aş putea caracteriza stilul meu ca pop-art postmodernist (post-modern pop), pentru mine arta este o joacă liberă, nereţinută de nimic. Combin compoziţii şi tehnici deja existente cu invenţiile mele proprii, ca rezultat creând ceva nou şi neobişnuit.

„Încerc dinadins să distrug stereotipurile despre pictorii noştri“

Sunteţi o artistă rusofonă locuind în Chişinău. Consideraţi că identitatea naţională/etnică mai conteaza în momentul de faţă sau ea se „topeşte“ în proiectul mai mare globalist, universalist? Artistul trebuie să ia în calcul „specificul naţional“ sau să fie în primul rând un „cetăţean al lumii“?

Deşi lumea actuală este globalizată, conceptul graniţelor este estompat, iar numeroasele mele călătorii reprezintă una din principalele surse ale inspiraţiei mele, cu toate acestea identitatea mea culturală, contextul local şi mediul în care am crescut, cu siguranţă, au influenţat formarea mea în primul rând ca personalitate, dar şi ca artist. Cât priveşte lucrările mele, în ele eu nu recurg la utilizarea unor imagini sau stereotipuri naţionale.

Domnişoarele din lucrările mele – ele sunt sigur „cetăţenele lumii“, inspirate din creştinătatea Italiei şi din motive asiatice.

Prin lucrările mele, încerc dinadins să distrug stereotipurile despre pictorii noştri, arătând că arta din Moldova nu e neapărat cu motive naţionale, imaginea satului moldovenesc, ornamentul tradiţional sau nostalgia pentru timpurile sovietice. Lucrările mele reprezintă în primul rând reflecţia mea şi a viziunii mele asupra întregii lumi.



Spuneţi că principalul dvs. interes este „studiul arhetipurilor feminine“, şi aceasta se vede şi din lucrările dvs. Consideraţi că vă integraţi în paradigma mai largă a feminismului actual sau nu aveţi nevoie de astfel de „proptele“ ideologice?
Într-adevăr, mă atrage studiul arhetipurilor feminine, diversitatea şi ambiguitatea naturii umane în toată manifestarea sa. Mă interesează şi modul în care se schimbă imaginea femeii concomitent cu schimbarea rolurilor sale sociale – fiică, elevă, business lady, soţie, mamă.

Irina Greciuhina
Mă inspir din imaginile feminine din reviste, fotografii, reclame, apoi le fac să devină parte a „lumii“ mele. Alegerea acestei teme se datorează în primul rând faptului că natura, psihologia şi lumea interioară a femeii este ceea ce mă interesează cu adevărat.

Ca femeie, tema aceasta este cea mai apropiată şi clară pentru mine. Deşi nu sunt o feministă înflăcărată, cu siguranţă îmi sunt apropiate unele dintre doctrinele feministe. Şi eu susţin ideea drepturilor egale, incluziunea femeilor. În ce priveşte lucrările, femeile se află în centrul compoziţiilor mele şi la conducerea lumii mele. Însă eu nu-mi doresc ca lucrările mele să fie văzute doar prin prisma feminismului, ele nu se regăsesc în anumite încadrări şi şabloane.

„Sunt influenţată de Tamara de Lempicka“

V-aţi răspuns la întrebarea „cine suntem şi de unde venim“ (natura şi originea conştiinţei noastre)? Credeţi că avem nevoie de o „subordonare“ religioasă pentru a ne da răspunsul sau acesta se află în noi şi-l putem descoperi prin forţe proprii?
Dacă e să te uiţi mai bine, atunci în toate religiile, fie creştinism, islam, budism sau alte confesiuni, omenirii i se propune să folosească un fel de „hărţi“, pe care sunt indicate „ţărmurile“, unele „graniţe“, pe care ai face bine să nu le treci, astfel încât conştiinţa noastră să nu intre în dezordine completă şi haos.

Eu nu pot spune că sunt o persoană profund religioasă, dar sunt de acord că avem nevoie de aceste „ţărmuri“ şi „direcţii“, pentru că în caz contrar râul vieţii se va transforma într-o băltoacă.

Religia, la fel, devine refugiu pentru mulţi şi răspuns la întrebările acestora. Nu există o formulă universală: cineva explică prin religie toate procesele care se întâmplă în lume, cineva se mulţumeşte cu înţelepciunea şi propria înţelegere a lumii. M-a interesat mereu să consult surse dintre cele mai diferite, atât religioase, cât şi ştiinţifice, şi filozofice.

„Conspiracy“, 2019, 150x200 cm, canvas/acrylic – această lucrare NU se va afla în expoziţia de la Bucureşti, fiind deja vândută prin galeria londoneză Saatchi

Aţi avut modele artistice, printre profesori sau artiştii consacraţi, canonici? Ne puteţi da exemple?
Pentru că sunt un om curios, mă interesează mereu să aflu ceva nou, să extrag informaţii despre artişti, stiluri şi practici noi. Mereu mă inspiră vizitele la muzee şi cunoaşterea direcţiilor şi autorilor noi. Toate acestea cu siguranţă lasă o amprentă asupra viziunilor mele creative şi se reflectă în lucrările mele. E destul de complicat să dau anumite nume, pentru că modelele mele de artişti mereu se schimbă şi li se adaugă altele noi.

Irina Greciuhina
Dacă e să dau nume de personalităţi cărora le port o admiraţie constantă, aş dori să o evidenţiez pe Tamara de Lempicka, cu imaginile sale feminine strălucitoare la joncţiunea dintre Art Deco şi cubism.

La fel, îmi sunt apropiaţi AES+F, acesta este un colectiv rusesc multi-disciplinar, care lucrează în instalaţii, fotografie, video, sculptură şi altele.

„În Bucureşti convieţuiesc modurile de viaţă ale diferitelor imperii şi civilizaţii“

Cum aţi petrecut perioada pandemiei/carantinei? Aţi avut un plus de creativitate/activitate artistică?
În această perioadă, am deosebit de mult de muncă şi sunt implicată în multe proiecte. Cât priveşte creaţia, perioada carantinei a fost una foarte productivă pentru mine, am creat şi am terminat câteva lucrări noi. Important este că, deoarece a trebuit să amân călătoriile şi vizitele mele obişnuite, am depus toată energia în procesul creativ.

Aţi mai fost în România? Ce părere aveţi despre viaţa culturală bucureşteană? Să sperăm că veţi putea fi prezentă la vernisajul din septembrie, iar pandemia nu ne va face o „festă“ urâtă.
Cunosc bine România, am vizitat-o nu doar ca artist, am fost şi în deplasări de muncă, în calitate de arhitect; au fost câteva obiective interesante şi răsunătoare în Bucureşti, şi de acest oraş mă leagă cele mai calde amintiri.

E un oraş uimitor, amestecul acesta de epoci şi stiluri, unde convieţuiesc modurile de viaţă ale diferitelor imperii şi civilizaţii.

Îmi place şi „aristocratismul“, nobleţea centrului, şi viaţa relaxată a tineretului de la periferiile Bucureştiului. Ştiu că se întâmplă multe evenimente din sfera culturală, expoziţii în muzee, Bienala de la Bucureşti. Sper să mă alătur cu oricât de puţin vieţii voastre culturale.

(traducerea răspunsurilor din limba rusă: Victoria Nagy Vajda)

BIO

E şi-o arhitectă de prestigiu

     Irina Greciuhina s-a născut în 1982 şi este o pictoriţă care trăieşte şi lucrează în Chişinău, capitala Republicii Moldova.
    A studiat pictura la Academia de Arte din Chişinău, iar apoi şi-a continuat studiile la Universitatea Tehnică a Republicii Moldova, obţinând diploma în arhitectură şi planificare urbană. Din 2007, este şef al unui birou de arhitectură şi design din Chişinău, lucrând la proiecte naţionale şi internaţionale în exclusivitate şi câştigând numeroase premii de design şi arhitectură.
    De-a lungul carierei, Irina a experimentat diferite stiluri şi tehnici artistice, iar din 2019 şi-a expus intensiv lucrările de artă şi a participat la proiecte internaţionale. Într-o perioadă scurtă de timp, artista a reuşit să participe la Bienala Internaţională de Pictură de la Chişinău, să-şi expună operele în Italia, Spania şi Franţa şi, totodată, să aibă primele sale solo show-uri.
    Influenţele sale se extind într-o gamă largă, de la grafica japoneză la Tamara de Lempicka şi grupul moscovit AES+F.
    Irina este reprezentată de galerii de artă din Los Angeles (SUA), Stavanger (Norvegia) şi Moscova (Rusia). Lucrările sale pot fi găsite în colecţii private sau ale unor corporaţii din Europa şi Asia.

Citeşte şi:

despre expoziţia „Mapa Portdesen“, cu lucrări ale elevilor şcolilor de artă de pe întreg teritoriul Republicii Moldova, cu care s-a deschis Arbor.art.room, micul şi cochetul spaţiu expoziţional al asociaţiei ARBOR Culture & Arts

despre expoziţia comună Mark Verlan şi Ghenadie Popescu din toamna anului trecut, de la Galeria Posibilă, organizată tot de asociaţia ARBOR Culture & Arts

„Et in Basarabia ego“ – despre expoziţia de recuperare a fotografului „naiv“ Zaharia Cuşnir: „Aşa văzut-a Zaharia. Improvizaţii într-o lume captivă“ (Muzeul Ţăranului Român, 2018), o altă iniţiativă culturală excepţională româno-basarabeană

Irina Greciuhina
Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite