Festivalul Culturii Româneşti la Doha

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Fotografie din expoziţia lui Sorin Oprişor care va fi vernisată la Qatar
Fotografie din expoziţia lui Sorin Oprişor care va fi vernisată la Qatar

În perioada 14-17 noiembrie 2017, Institutul Cultural Român, prin Direcţia Relaţii Internaţionale, împreună cu Ambasada României în Statul Qatar şi Centrul Cultural Katara, organizează Festivalul Culturii Româneşti la Doha. Proiectul complex constă în susţinerea mai multor concerte şi evenimente.

În perioada 14-17 noiembrie 2017, Institutul Cultural Român, prin Direcţia Relaţii Internaţionale, împreună cu Ambasada României în Statul Qatar şi Centrul Cultural Katara, organizează Festivalul Culturii Româneşti la Doha. Proiectul complex constă în susţinerea mai multor concerte şi evenimente.

Festivalul a debutat pe 14 noiembrie, cu un concert de nai susţinut de Radu Nechifor Band, care a cuprins compoziţii proprii, precum şi compoziţii semnte de Gheorghe Zamfir, Constantin Arvinte, Paul Constantinescu şi prelucrări din folclorul românesc tradiţional.

În data de 15 noiembrie, va putea fi audiat concertul ,,Rapsodia Română”, interpretat de ConTempo Ensemble, format din trei muzicieni (violoncelistul Adrian Mantu, naistul Iulian Puşcă şi acordeonistul şi compozitorul Dermot Dunne). Fiecare piesă în parte va fi prezentată, în limba engleză, de câte un membru al formaţiei, făcând referire la istoria acesteia şi a regiunii româneşti pe care o reprezintă. Cu acest prilej, va fi lansată şi o invitaţie către auditoriu de a vizita zona respectivă a României. De asemenea, pe fundalul scenei va rula filmul ,,Unseen Romania”, ce va prezenta imagini din ţara noastră.

Zilele Culturii Romanesti la Doha

Pe 16 noiembrie, va avea loc un recital extraordinar de folclor, ,,Cântec, dor românesc“, susţinut de interpreta de muzică populară Ioana Maria Ardelean, care va fi acompaniată la pian de profesorul Aurel Mustăţea.

În data de 17 noiembrie, va avea loc recitalul susţinut de Cvartetul Arcadia. Considerat o adevărată revelaţie a acestui deceniu, cu succese din Japonia până în Canada şi prezenţe constante la Londra şi Paris, cvartetul Arcadia evoluează sub egida Centrului Naţional de Artă Tinerimea Română. Recitalul cameral va fi susţinut de violoniştii Ana Török şi Răsvan Dumitru, alături de violistul Traian Boală şi violoncelistul Zsolt Török.

De asemenea, publicul se va putea bucura, în cadrul Festivalului Culturii Româneşti la Doha, şi de o expoziţie de carte rară de colecţie, carte obiect de colecţie imprimată pe hârtie manuală şi publicată în condiţii grafice excepţionale la Editura Paideia.

În perioada 14 noiembrie- 1 decembrie, va avea loc, la Centrul Cultural Katara, o expoziţie de fotografii ce au ca teme portul popular românesc vechi,l ocuri şi peisaje deosebite din România semnate de fotograful Sorin Onişor. Centrul Cultural Katara face parte dintr-un proiect de 38.000 km2, numit „Katara Plaza“, care a fost lansat în urmă cu trei ani. Printre alte edificii culturale, în Katara există un amfiteatru deschis, Operă, un cinematograf multi-scop, o sală de conferinţe multifuncţională, precum şi un muzeu unde sunt expuse opere de referinţă din patrimoniul statului Qatar.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite