Arte

articolul anterior articolul urmator

Festivalul Enescu - The End?

0
29 Sep 2021 09:24:44
Oltea Şerban-Pârâu

Într-o atmosferă plină de nori, aşteptând ca peste viaţa artelor spectacolului din România să fie închis din nou capacul de către cei care înţeleg despre ea doar că este ceva neesenţial.

Mai departe de lăutarii care trebuie să cânte la nunţile la care putem participa dacă suntem vaccinaţi, încerc să trimit acest articol spre publicare cât încă mai persistă în atmosferă aburii fenomenului incredibil care a fost Festivalul Enescu 25, în al 30-lea an de la prima ediţie postcomunistă şi 63 de ani de când există de fapt.

Se spune că Festivalul Internaţional „George Enescu” a fost la cea de-a 25-a ediţie a sa, desfăşurată între 28 august  şi 26 septembrie 2021, cel mai mare festival de muzică clasică la nivel internaţional din acest an.

Cu siguranţă este adevărat, cu 78 de concerte, aproximativ 3500 de artişti români şi străini, 32 de orchestre din 14 ţări, printre care unele dintre cele mai bine cotate din lume, peste 100 de solişti şi dirijori celebri la nivel mondial, Festivalul Enescu şi-a parcurs întregul program artistic propus cu prezenţa fizică a publicului în sală, timp de patru săptămâni, reuşind şi să înlocuiască în timp record o orchestră şi trei solişti.

Explica din nou Mihai Constantinescu, remarcabilul director executiv al festivalului în toţi aceşti 30 de ani, pentru a-i lămuri încă odată pe cei care se plângeau că nu li s-a cântat destul Mozart, Beethoven sau Brahms, că rostul unui festival este, printre altele – spre deosebire de o stagiune – acela de a face şi a programa lucruri deosebite, care rămân în istorie.

Festivalul Enescu 2021 a prezentat 53 de lucrări în premieră românească şi trei lucrări în premieră mondială, printre care şi o piesă monumentală special scrisă pentru a celebra cea de-a 25-a ediţie a Festivalului Enescu, Te Deum de Jose Cura, într-un concert susţinut de Philharmonia Orchestra London, sub bagheta lui Jose Cura, împreună cu Corul Academic şi Corul de Copii Radio. Au fost prezentate în premieră românească patru opere şi mai multe lucrări vocal simfonice. În această ediţie au fost interpretate cele mai multe lucrări enesciene din istoria Festivalului – 42 – celebrând şi 140 de ani de la naşterea lui George Enescu.

De ce trebuie să ne scuzăm de fiecare dată când facem lucruri extraordinare ? Un colectiv condus de Mihai Constantinescu a reuşit să facă să devină realitate un festival de această anvergură în vremuri şi într-o ţară în care prea puţini credeau că este posibil, făcând ceva ce nimeni din lume nu a reuşit în 2021 în acest domeniu.

Onoruri, recunoştinţă, apreciere?

Doar linişte.

Ca niciodată în ultimii 30 de ani, festivalul se încheie fără o decizie privind viitorul. Doar înainte de 89 se mai întâmpla aşa. Adică nu conta. Este ultima ediţie a Festivalului Enescu cu Vladimir Jurowski în calitate de director artistic şi cu Mihai Constantinescu în calitate de director executiv. În social media circulă felurite scenarii, decizia lipseşte cu desăvârşire şi nu se găseşte timp pentru a spune ceva în această direcţie.

Probabil, mi se va spune, ţara arde şi…

Nu voi face o cronică a acestui festival aici, pentru că am participat doar la o parte dintre concertele cu mari orchestre de la Sala Palatului şi doar la două din cele de la Ateneu, iar ceea ce s-a întâmplat în cele patru săli principale ale Festivalului (Ateneu, Sala Palatului, Sala Radio şi Auditorium), unde publicul a ajuns la aproximativ 54.000 de persoane, în condiţiile în care gradul de ocupare a fost restricţionat, din cauza pandemiei, depăşeşte puterea de cuprindere a unui cronicar.

Printre altele, am fost la patru din cele cinci cele mai populare concerte de la Sala Palatului cu Orchestra Regalã Concertgebouw din Amsterdam şi Orchestra Academiei Nationale Santa Cecilia din Roma, am plecat încântată de la toate, dar şi de la concertele Orchestre National de France dirijate de Cristian Măcelaru, sau ale Filarmonicii din Munchen, ascultând cu egală plăcere capodopere ale repertoriului internaţional sau lucrări rare, amintindu-mi încă odată de faptul că numele concert-maeştrilor prezenţi acum sau altădată cu aceste orchestre europene din Top 10 mondial la Bucureşti sunt Lorenz Năsturică, Sarah Nemţeanu sau Liviu Prunaru. Am fost la concertul de la Ateneu cu Orchestra de Cameră Mahler, admirând-o încă odată pe fascinanta Yuja Wang transformând pianul într-un foc de artificii sau la cel cu ansamblul L’Arpeggiata şi fabulosul contratenor Philippe Jaroussky.

Am toate motivele să confirm faptul că această ediţie a Festivalului Enescu, contextualizând şi raportându-ne la realitatea anului 2021, a reprezentat un record absolut.

De ce a meritat şi a primit România Festivalul „George Enescu” în aceşti 30 de ani ? În afara conjuncturilor din primii ani ai acestuia, în care importanţa unui astfel de eveniment pentru imaginea ţării la nivel mondial a fost înţeleasă cu adevărat, reprezentând mai mult decât un prilej de etalare a toaletelor doamnelor, o bună parte a ceea ce a fost acest festival timp de trei decenii se datorează unui om care a terminat Conservatorul în anii 80, a cântat la pian şi descoperind drumurile  managementului cultural din mers, a avut, probabil, un vis pe care a ştiut şi a intuit cum să îl transforme în realitate.

Spre deosebire de visurile multor români care se referă la ei înşişi şi la ce ar putea obţine pentru ei şi cei foarte apropiaţi, acesta a fost un vis despre Enescu, despre români, despre un public de milioane de oameni, despre artişti din sute de ţări care au aflat astfel unde e România şi cum este muzica ei. Când exista cartea de telefon, am fi spus că există zeci de pagini în cartea de telefon cu numele lui. Şi totuşi unul singur a făcut ca Festivalul Enescu să arate aşa timp de 30 de ani : Mihai Constantinescu.

Ştim cui să încredinţăm şi ce să facem cu ce a construit el?

Cifre şi date ale Festivalului Enescu 2021

·        4 serii de concerte (cu una mai puţin faţă de ediţiile din alţi ani, din cauza pandemiei): Mari Orchestre (Sala Palatului); Recitaluri şi concerte (Ateneu); Muzica Secolului XXI (Sala Radio); Enescu şi contemporanii – muzică de cameră (Auditorium).

·        Cea de-a treia ediţie a  Forumului Internaţional al compozitorilor, cu participarea unor mari compozitori, precum: Salvatore Sciarrino, Francesco Filidei, Dieter Ammann, Jonathan Dove, Patrick Hawes, Peter Jablonski, Tim Benjamin, Martin Torp, Gabriel Iranyi, Cornel Taranu, Dan Dediu

·        3500 de artişti români şi străini au venit în România

·        78 de concerte desfăşurate la Bucureşti

·        13 oraşe în care s-a desfăşurat Festivalul Enescu în ţară: Cluj, Sibiu, Satu Mare, Timişoara, Bacău, Iaşi, Focşani, Constanţa, Râmnicu Vâlcea, Piteşti, Ploieşti, Păuleşti

·        Aproximativ 75.000 de spectatori din România şi mai multe ţări ale lumii au urmărit concertele organizate la Bucureşti, în cele patru săli principale ale Festivalului, şi transmise online, la care se adaugă şi publicul care a participat la evenimentele desfăşurate în seriile „Bucureşti Creativ” şi „Festivalul Enescu în ţară”.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

0 Comentarii

Modifică Setările