Festivalul de muzică clasică BBC Proms debutează vineri

0
Publicat:
Ultima actualizare:
BBC Proms a ajuns la cea de-a 123-a ediţie                                 FOTO: bbc.co.uk
BBC Proms a ajuns la cea de-a 123-a ediţie                                 FOTO: bbc.co.uk

Vineri începe cea de-a 123-a ediţie al unuia dintre cele mai importate festivaluri de muzică clasică din lume, BBC Proms. Acesta se va desfăşura în Marea Britanie şi va ţine până pe 9 septembrie. Radio România Muzical va difuza 9 dintre concertele evenimentului în direct, urmând ca alte 24 de concerte să fie înregistrate şi difuzate în programele Radio România Muzical.

Vineri, 14 iulie, pe scena de la Royal Albert Hall vor urca membrii Corului şi Orchestrei Simfonice BBC, conduşi de dirijorul Edward Gardner. Solist va fi un excepţional tânăr pianist, Igor Levit, în partitura Concertului nr.3 pentru pian şi orchestră de Beethoven. În program se regăseşte o lucrare în primă audiţie, o comandă a BBC special pentru această ocazie: Dansul lui St John de Tom Coult, dar şi o lucrare semnată de unul dintre cei mai apreciaţi compozitori contemporani, americanul John Adams, sărbătorit astfel la împlinirea a 70 ani. Concertul va fi comentat la Radio România Muzical de Andreea Chiselev.

Sâmbătă, 15 iulie, al doilea concert din cadrul Festivalul BBC Proms, transmis în direct de la Radio România Muzical, este susţinut de Capela de Stat din Berlin, condusă de Daniel Barenboim. Una dintre cele mai vechi orchestre ale Europei, cu o istorie care porneşte în anul 1570, Capela de Stat din Berlin este recunoscută şi drept una dintre orchestrele de top ale lumii; aşa cum şi Daniel Barenboim este unul dintre cei mai importanţi şi influenţi muzicieni la nivel internaţional.

BBC Proms

În programul propus se regăseşte Simfonia I de Edward Elgar, unul dintre cei mai cunoscuţi compozitori britanici, şi Concertul pentru vioară şi orchestră de Jean Sibelius, solistă fiind georgiana Lisa Batiashvili, o vedetă a violonisticii contemporane. Concertul va fi comentat la Radio România Muzical de Monica Isăcescu.

Lista concertelor transmise în direct din Festivalul BBC Proms până la finalul lunii august continuă astfel:

19 iulie, ora 21.30: Orchestra Simfonică BBC, dirijor Joshua Weilerstein, solistă violoncelista Alisa Weilerstein

7 august, ora 21.30: Orchestra Simfonică din Bournemouth, dirijor Kiril Karabits.

10 august, ora 21.30: Orchestra Filarmonică BBC, dirijor John Storgards. Solişti: soprana Lise Davidsen şi violoncelistul Alban Gerhardt

16 august, ora 21.30: Ansamblul Les Siècles, dirijor François-Xavier Roth, solist pianistul Cédric Tiberghien

17 august, ora 20.30: Orchestra Filarmonicii Regale din Londra, dirijor Charles Dutoit. Solişti: violonistul Joshua Bell şi organistul Cameron Carpenter.

25 august, ora 20.30: Orchestra Teatrului Scala din Milano, dirijor Riccardo Chailly, solist violonistul Leonidas Kavakos.

29 august, ora 21.30: Orchestra Filarmonicii din Oslo, dirijor Vasily Petrenko, solist pianistul Leif Ove Andsnes.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite