Filme à la carte. „Câini“, de Bogdan Mirică, va intra în competiţie, duminică, la Cannes FOTO
0
Cea de-a 69-a ediţie a Festivalului de la Cannes, care a debutat miercuri, e etichetată drept „vintage“, dar şi „o extravaganţă cinematografică“. După ce "Sieranevada", filmul lui Cristi Puiu a fost proiectat joi, lungmetrajul "Câini", de Bogdan Mirică, va avea premiera mondială, duminică, în două competiţii: Un Certain Regard şi Camera d'Or.
Text de Eugenia Vodă
Corespondenţă de la Cannes
Preşedintele juriului, George Miller, creatorul lui „Mad Max“, se declară, la începutul festivalului, extrem de fericit că a venit la Cannes să vadă filme în neştire. Şi spune că ar fi încă şi mai fericit dacă le-ar putea vedea fără niciun generic, fără să ştie nimic despre ele, înainte... Să plonjezi într-o mare de ficţiune, în întunericul sălii, fără niciun ghidaj şi fără nicio idee preconcepută, cu o senzaţie de totală libertate – iată o utopie pe cât de seducătoare, pe atât de imposibilă sau de utopică! Kilograme de hârtie cu informaţie despre tot ce mişcă pe ecranele festivalului te bombardează în fiecare zi: „meniul festivalului“ e mult prea bogat pentru ca un singur om să-l poată consuma, oricât ar fi de bulimic – aşa că, în ultimă instanţă, instinctul şi hazardul joacă un rol important.
Primul film românesc din competiţie, „Sieranevada“, de Cristi Puiu a rulat joi, 12 mai, iar „ziua Mungiu“, cu „Bacalaureat“, va fi abia joia viitoare (n.r – 19 mai).
IMAGINE IMPERIALĂ
Filmul care a deschis festivalul, „Café Society“, al lui Woody Allen, va fi distribuit cu siguranţă foarte curând şi în România, aşa că poate fi pus pe orice listă de „recomandări de weekend“. Chiar şi cei care se proclamă „alergici
la Woody“ – adică la un gen de umor care li se pare prea intelectualist sau prea sec sau prea „pisălogic“ – se vor putea consola cu imaginea imperială a filmului, semnată Vittorio Storaro, unul dintre marii operatori ai lumii (de trei ori câştigător al Oscarului pentru cea mai bună imagine, pentru „Apocalypse Now“, pentru „Reds“ şi pentru „Ultimul împărat“). Sau vor putea descoperi o nouă faţă a unei actriţe de doar 26 de ani, dar în plină glorie, Kristen Stewart, devenită încă din adolescenţă idolul unei generaţii şi regină a box-office-ului, prin rolul Bella Swan, din seria
„Twilight“.
Kristen Stewart va avea şi un film în competiţie, „Personal Shopper“, al francezului Olivier Assayas, în care joacă alături de Juliette Binoche. Amândouă figurează pe lista marilor favorite ale viitorului palmares. Dar bătălia pentru premiul de interpretare feminină va fi uriaşă, pentru că, mai mult decât în alţi ani, competiţia conţine o serie de filme focusate pe „roluri de femei“, jucate de actriţe de prim rang: Isabelle Huppert, Charlize Theron, Marion Cotillard, Nathalie Baye...
COPERTA RETRO A LUI WOODY ALLEN
Important este că Woody Allen (foto) a acceptat, pentru a treia oară, să-şi asume misiunea „filmului de deschidere“ a Cannes-ului, în afară de concurs, asigurându-i festivalului o copertă retro, plină de farmec, un joc al dragostei şi al întâmplării plasat în Los Angeles-ul şi New York-ul anilor ’30.
Filmul de epocă nu e o bagatelă, ca producţie, aşa că avem de-a face cu unul dintre cele mai scumpe titluri ale lui Woody Allen, la propriu. Recunoaşte că a acoperit, el însuşi, depăşirea bugetului. Dar recunoaşte şi că se bucură de o libertate de creaţie totală („la atâta libertate, puteam să fac filme mai bune!“).
De ţinut minte ce mai zice Woody Allen: că i-ar fi plăcut să fie Fred Astaire!
E un autoportret fulgurant al lui însuşi, octogenar pururi tânăr şi neliniştit, bătând sprinten stepul, pe culmile disperării sau pe lama de cuţit a unei nevroze, totuşi mai mult autoironice decât narcisiste!
Tot în seria premierelor mondiale de la Cannes, în afară de concurs, destinate să fie rapid urmate de o largă distribuţie internaţională, inclusiv în România – e de văzut „Money Monster“. Al patrulea film regizat de Jodie Foster, cea care, acum fix patruzeci de ani, venea pe Croazetă ca interpretă a fetiţei prostituate din „Taxi Driver“. A fost un neaşteptat Palme d’Or, în 1976, pentru Scorsese, din partea unui juriu condus, ce vremuri, de Tennessee Williams... Acum, după o atât de lungă absenţă, Jodie Foster revine, însoţită de Julia Roberts şi de George Clooney (care e nu numai actor, dar şi producător al filmului). „Money Monster“, inspirat de un caz real, e numele unei emisiuni financiare de televiziune, animate de un „guru al finanţelor“ (George Clooney), care se trezeşte luat ostatic, în direct, sub privirile producătoarei lui (Julia Roberts), de un telespectator furios că şi-a pierdut toţi banii, în urma unor plasamente recomandate tocmai de acel „guru“...
Regizoarea vede în propriul film un thriller intens, petrecut în timp real, despre „tehnologia“ în care trăim, cu dublu tăiş, despre consecinţele mediatizării excesive a indivizilor, la ora internetului şi a reţelelor de socializare. Jodie Foster susţine că astăzi nu ar mai putea parcurge traseul ei de actriţă, aşa cum l-a parcurs în anii ’80, pentru că astăzi „nu aş putea suporta absenţa vieţii private. Într-o lume a faptului divers trăit în direct de toată planeta, sunt frapată să văd copii care nu înţeleg că nu trăim în Facebook şi că nu vrem să ne facem câte un selfie la fiecare cinci minute!“... De fapt, după ultimele „cercetări“, se pare că adolescenţii de azi consideră Facebook-ul depăşit, drept care frecventează alte „reţele“, neaccesate de adulţi, actualmente fiind foarte la modă o reţea în care toate mesajele se autodistrug la 12 secunde după expediere şi primire!
Hotărât lucru, trăim într-o epocă a maximei perisabilităţi şi a vitezei crescute a clipei. Iar în acest context, delegatul general al festivalului de la Cannes, Thierry Fremaux, susţine, într-un interviu, că trebuie să treacă zece ani până când să ne dăm seama dacă o ediţie a fost bună sau nu... Totuşi, un deceniu pentru un diagnostic e cam mult (c’est un peu trop!).
„URIAŞUL PRIETENOS“
Vrem nu vrem, omenirea a făcut trecerea de la „galaxia Gutenberg“ la galaxia numerică. În istoria filmului, după apariţia sonorului şi după apariţia culorii, apariţia cinematografului numeric reprezintă o a treia revoluţie, cu diverse consecinţe, estetic vorbind, încă insuficient lămurite. Avantajul principal ţine de economie (filmarea numerică fiind mai ieftină decât cea pe peliculă), dar şi de cucerirea unor noi teritorii ale imaginarului. Fără „numeric“, unele filme ar fi imposibil de făcut, cum ar fi – o altă premieră mondială de la Cannes, dublată de lansarea internaţională – ultimul film al lui Steven Spielberg, „The BFG“ („Big Friendly Giant“), cu titlul de afiş, în România, „Uriaşul prietenos“. O altă posibilă „recomandare de weekend“, pentru copiii între 4 şi 94 de ani! A fost odată ca niciodată o fetiţă curioasă, Sophie, care întâlneşte un uriaş de şapte metri, prietenos şi vegetarian, spre deosebire de ceilalţi uriaşi din Ţara Uriaşilor... Şi dacă nici Spieberg nu ştie să încalece pe-o şa şi să spună povestea aşa, atunci cine?
Câtă dreptate avea Cocteau când a văzut în cinema, acum mulţi ani, „o scriitură modernă, a cărei cerneală este lumina“... ;
Woody Allen a acceptat, pentru a treia oară, să-şi asume misiunea «filmului de deschidere» a Cannes-ului, în afară de concurs, asigurându-i festivalului o copertă plină de farmec. Tot în seria premierelor mondiale de la Cannes, în afară de concurs, destinate să fie rapid urmate de o largă distribuţie internaţională, inclusiv în România – e de văzut «Money Monster».
Se încarcă comentariile...
