Filmele horror vor bântui în Biertan timp de patru nopţi, la Festivalul „Lună Plină”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cosmina Stratan în filmul „Shelley”
Cosmina Stratan în filmul „Shelley”

Festivalul de Film Horror & Fantastic „Lună Plină”, primul de acest gen din România, a ajuns la a 5-a ediţie, va începe pe 25 august în Biertan şi, timp de patru zile, îşi va trece spectatorii, cu şoc şi groază, prin toate colţurile lumii.

la Berlinale, o tânără româncă acceptă să fie mamă surogat pentru un cuplu care nu poate avea copii, dar lucrurile se dovedesc a nu fi atât de simple. „Shelley” e o mostră impecabilă de film de groază, prilejuindu-i actriţei Cosmina Stratan un excelent rol de compoziţie. Din India vine „Ludo” (r. Q, Nikon), o poveste sângeroasă - interzisă minorilor - despre patru adolescenţi şi un joc blestemat. Filmul atinge teritorii neexplorate ale genului horror şi are potenţialul de a schimba faţa cinema-ului horror indian. 

Filmele de groază suedeze sunt reci şi necruţătoare cu personajele lor. În multi-premiatul „Sensoria” (r. Christian Hallman), Caroline, bătută oricum de soartă, îşi doreşte un nou început şi schimbă apartamentul, moment în care realizează că nu este atât de singură pe cât ar crede şi pe cât şi-ar dori. Din Argentina aflăm cum e cu teroarea la psihiatru - „Presagio” / „Omen” (r. Matias Salinas) e povestea unui tânăr scriitor pe care terapia după moartea soţiei şi a copilului îl catapultează într-un univers halucinant, la graniţa dintre real şi fantastic. 

afis luna plina

Revine competiţia de scurtmetraje la „Lună Plină”, iar cele şapte producţii care vor concura pentru Premiul Publicului au fost selectate de criticul de film Cătălin Mesaru: „Ermida”, „Mayday”, „La Voce”, „Death Sentence”, „The Procedure”, „Leshy” şi „Somnul lui Richi”, al lui Lari Gligor şi Iulian Stanciu. 

„Scurtmetrajele din selecţie acoperă o plajă largă de delicii poetic-terifiante, scabroase şi cu impact eminamente la publicul doritor de frisoane pe şira spinării. Filmele vin din zone diferite ale globului: Canada, Portugalia, Franţa, Cehia, SUA şi, mai ales, România -  lucru îmbucurător pentru publicul neaoş însetat de groază şi teroare”, spune Cătălin Mesaru. 

Pentru că anul acesta se împlinesc 30 de ani de la lansare, în atmosfera unică a Biertanului, spectatorii îi vor putea revedea pe David Bowie şi Jennifer Connelly în iconicul Labyrinth (r. Jim Henson, 1986). Ca în fiecare an, neegalatul, mereu surprinzătorul şi adictivul „Rocky Horror Picture Show” (r. Jim Sharman, 1975) va închide festivalul. Nu lipsesc de la „Lună Plină” nici petrecerile, jocurile de tip „escape room” sau târgul de produse tradiţionale şi hand-made. Cinefilii au la dispoziţie, pentru cazare, pensiunile din zonă, dar şi un camping modern. 

Festivalul de Film Horror şi Fantastic „Lună Plină” (25 – 28 august) este organizat de Asociaţia pentru Promovarea Filmului Românesc şi Transilvania Film.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite