Filmul „Câini“, regizat de Bogdan Mirică, elogiat în presa franceză, cu ocazia lansării sale în această ţară

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Scenă din fimul "Câini"
Scenă din fimul "Câini"

"Câini”, lungmetrajul de debut al regizorului român Bogdan Mirică, a fost elogiat de presa franceză, cu ocazia lansării sale de miercuri în cinematografele din această ţară.

Criticii de film francezi spun că filmul tânărului cineast român - despre care au spus că reprezintă un talent şi o speranţă certă a Noului Val românesc şi pe care l-au comparat cu fraţii Coen - reprezintă ”un thriller contemporan bine executat”, ”o fabulă western” despre ”corupţia şi violenţa dintr-o Românie atât de profundă, încât Bucureştiul pare un Xanadu hedonist”.

Bogdan Mirică transpune codurile din Vestul Îndepărtat într-o Românie puţin agreabilă”, titrează liberation.r. Reamintind cititorilor că pelicula românească a fost prezentată în secţiunea Un Certain Regard de la Cannes 2016, jurnaliştii de la Libération au apreciat personajele filmului, ”care se regăsesc captive într-o spirală rurală de o violenţă primitivă”.

”Însă «Câini» nu este cu nimic mai prejos faţă de un western contemporan bine regizat, transpunând pe ecran arhetipuri comportamentale - un bărbat onest, bandiţi, şi, între cele două tabere, un şerif”, notează acelaşi site.

”Însă aici nu mai este vorba despre Arkansas (ca în «Shotgun Stories», primul film al lui Jeff Nichols) sau despre Texas (ca în «No Country For Old Men» al fraţilor Coen), ci despre o Românie atât de profundă, încât ea face să pară capitala, Bucureşti, un fel de Xanadu hedonist”, se afirmă în acelaşi articol, care a remarcat imaginea spectaculoasă semnată de Andrei Butică şi distribuţia de actori extrem de talentaţi, în rândul cărora străluceşte Gheorghe Visu.

Cotidianul Le Figaro consideră că filmul ”Câini” este un prim film promiţător al regizorului român Bogdan Mirică, iar lungmetrajul reprezintă o introspecţie extrem de precisă a României profunde.

Site-ul cotidianului Le Nouvel Observateur a publicat la rândul său o cronică a filmului în care vorbeşte despre ”o lume terifiantă, în care brutele nu sunt niciodată la fel de înfiorătoare ca atunci când pretind că se comportă normal”.

”Privilegiind planurile lungi, regia lui Bogdan Mirică - al cărui «Câini» este lungmetrajul său de debut - îl face pe spectator să asiste, ca şi cum ar fi în faţa lor, la producerea unor ilegalităţi şi orori. «Câini» generează angoasă în ceea ce poate fi mai primitiv şi, de altfel, totul din acest film este primitiv, începând cu comportamentul personajelor, care par supuse unor impulsuri unice. Dar, pentru a produce acest efect, o foarte mare stăpânire şi o cunoaştere perfectă a artei cinematografice sunt necesare”, afirmă criticul de film de la Le Nouvel Observateur.

”«Câini» - câini răi şi un cinema incisiv” este titlul unui articol publicat în secţiunea CultureBox a site-ului francetv.info. ”Este un film şocant şi şic. O fabulă western despre slăbiciunile şi turpitudinile noastre, într-un amestec de genuri, impecabil executat. Filmul poate fi interpretat în această cheie, într-un registru mai amplu decât o simplă variaţiune despre o Românie post-comunistă, mânjită de compromisuri şi corupţie”.

”Bogdan Mirică evită să îi judece pe oameni, dorinţa lui este de a face înainte de toate cinema şi el face acest lucru într-o manieră extraordinară. Filmul său este un western modern, turnat în spaţii vaste, ca la originea acestui gen cinematografic, iar tânărul cineast român adoptă codurile şi fondul western, realizând un thriller psihologic, plin de tensiune, în care şi răii şi bunii se înscriu într-o dulce geometrie plastică, dar clinică, care rezervă spectatorului multe surprize. Iată un film horror, dar soft, pentru că umorul - negru - îndulceşte unghiurile prea dureroase, la fel ca în cele mai bune filme ale fraţilor Coen, pe care Mirică în mod cert îi admiră. Urmându-le exemplul, dar în felul lui, Mirică amestecă genurile, estompează personajele pentru a merge spre esenţial, într-o operă cinematografică subtilă despre contradicţiile umane”, se afirmă în acelaşi articol din Le Nouvel Observateur.

”Cinematografia română, deşi plasată într-o economie dificilă, este uimitor de prosperă, iar Bogdan Mirică se anunţă ca una dintre cele mai mari speranţe ale sale”, concluzionează acelaşi articol.

Site-ul Timeout.fr a elogiat la rândul său filmul ”Câini”, pe care îl consideră ”un neo-western care îţi taie răsuflarea”.

”De la Cormac McCarthy în cel mai profund colţ al României: pentru primul său lungmetraj, Bogdan Mirică ne oferă o veritabilă palmă cinematografică, aspră şi nihilistă”, potrivit Timeout.fr.

”Categoric, noul vag al cinematografiei române are încă multe lucruri să ne arate! După Corneliu Porumboiu, Cristi Puiu şi Cristian Mungiu, noua senzaţie a cinema-ului venit din Est se numeşte Bogdan Mirică. Mai orientat decât predecesorii săi spre cinema-ul de gen, Mirică face în acest film dovada unei stăpâniri implacabile şi a unui simţ profund al tensiunii narative”, afirmă semnatarii cronicii din Timeout.fr.

Acelaşi articol afirmă: ”Turnat doar în 29 de zile şi cu un buget relativ limitat, «Câini» merită mult mai mult decât o simplă privire aruncată în fugă pe afişul său. Pentru că este un film care arată că cinema-ul românesc, fără dubiu unul dintre cele mai creative din Europa de astăzi, nu şi-a epuizat în mort cert ultimele cartuşe, fiind capabil să se reînnoiască, inspirându-se din «No Country For Old Men» al fraţilor Coen, adaptând însă cinema-ul de gen (între thriller şi western) geografiei şi culturii sale locale. Dar, mai ales, pe lângă actorii săi impecabili, acest prim lungmetraj de Bogdan Mirică ne face să descoperim un regizor cu un talent extrem de promiţător. Este un nume pe care va trebui probabil să îl reţinem pentru anii următori”.

”Câini”, lungmetrajul de debut al lui Bogdan Mirică, recompensat cu Premiul criticii - FIPRESCI pentru secţiunea Un Certain Regard la Cannes, Trofeul Transilvania la TIFF 2016 şi cu două premii la Festivalul de Film de la Sarajevo, va rula în cinematografele din Franţa începând cu 28 septembrie.

Acţiunea peliculei este plasată în apropierea graniţei cu Ucraina. Roman, un tânăr de la oraş, ajunge într-un sat izolat din Dobrogea, unde are de gând să vândă pământul moştenit de la bunicul său care a murit cu câteva luni în urmă. În timp ce face demersurile pentru vânzarea moşiei, Roman devine, treptat, martorul unor evenimente bizare. O senzaţie generală de ameninţare pluteşte în aer.

În distribuţie, alături de Dragoş Bucur, Vlad Ivanov şi Gheorghe Visu, apar Teodor Corban, Raluca Aprodu, Costel Caşcaval şi Constantin Cojocaru.

Bogdan Mirică, recunoscut pentru serialul ”Umbre” (HBO), semnează regia şi scenariul. Directorul de imagine este Andrei Butică, montajul a fost realizat de Roxana Szel, de sunet s-au ocupat Sam Cohen, Sebastian Zsemlye şi Hervé Buirette, scenografia îi aparţine Augustinei Stanciu, iar costumele - Elenei Stoyanova. Muzica a fost compusă de Codrin Lazăr şi Sorin Romanescu.

Filmul a fost selectat în festivaluri din Finlanda, Norvegia, Canada, Polonia, Israel, Spania, Portugalia, Germania, Suedia, Statele Unite şi Italia, informează Transilvania Film.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite