Final de aprilie la Opera din Bucureşti

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bal mascat. Scena din primul act cu Dario Di Vietri, Liliana Mattei Ciuca, Radu Ion, Lucian Petrean. Foto Paul Buciuta / Marea Dragoste
Bal mascat. Scena din primul act cu Dario Di Vietri, Liliana Mattei Ciuca, Radu Ion, Lucian Petrean. Foto Paul Buciuta / Marea Dragoste

După scurta vacanţă de Paşti, stagiunea primei scene lirice naţionale continuă în forţă, cu dorita cadenţă de spectacole săptămânale. Imediat după cele trei zile de Sărbători Pascale, au urmat operă şi balet în patru seri, continuate cu cinci seri de afişe similare, în ultimele şapte zile ale lunii. O regularitate care sper să continue în mai şi iunie, chiar cu completări faţă de programul parţial publicat.

Rodajul noii producţii cu „Bal mascat”…

… era firesc să înceapă după cele două spectacole inaugurale, mai ales că managementul teatrului şi dirijorul Marcello Mottadelli au ales acum, la fine de aprilie, o distribuţie compozită, alcătuită din interpreţi ai serilor anterioare. Pentru mine, noutăţile au fost tinerele soprane Bianca Mărgean (Amelia) şi Veronica Anuşca (Oscar), în mod clar, două vedete în devenire.

Bianca Mărgean, Marcello Mottadelli, Dario di Vietri        

Bianca

Verdi a încărcat rolul Amelia cu toate specificităţile de vocalitate lirico-spinto pe care le-a dăruit personajelor principale feminine din creaţia de maturitate - culoare „plină” de glas, cantabilitate romantică, dramatism, ţesături vocale impregnate cu pianissime în registrul acut. Bianca Mărgean deţine o bună parte dintre acestea şi prestaţia ei, deşi indiferentă şi neafectată de dialogul cu Ulrica, a crescut în implicare şi tensiune emoţională pe parcursul serii, cu o culme în aria „Morrò, ma prima in grazia”, pasaj prin care s-a îndreptat spre un rafinament şi o trăire optime.

În condiţiile în care accentele, sunetele grave „de piept” şi frazarea cu sens au fost bine reprezentate, rămâne doar ca studiul să fie orientat către un mai potrivit management al pianissimelor plutitoare şi către rotunjirea sonoră a unor sunete înalte, inclusiv ale extremului acut, Do natural, spre pildă, încă sever şi aspru.

Veronica Anuşca. Foto Paul Buciuta / Marea Dragoste       

Veronica

Delicateţea rolului pajului Oscar a fost la îndemâna Veronicăi Anuşca, natural-dezinvoltă, deloc forţată în mişcare. Cu toată ţesătura vocală înaltă, glasul a sunat pătrunzător în integralitatea partiturii, diafan şi dantelat în balada „Volta la terrea”, elegant şi cu accente bine punctate printre staccaturile din „Ah! Di che fulgor” (parte a cvintetului din prima scenă a actului al treilea), briliant în canzona „Saper vorreste”, finalizată cu un Si natural acut, de anvergură.

Pentru tenorul Dario Di Vietri (Riccardo), seara a prilejuit expunerea unei voci în mare formă, strălucitoare, căreia i-a adăugat – pe lângă reuşitele din seara premierei – un „slancio appassionato” pentru aria „Ma se m'è forza perderti” şi, poate, o mai mare implicare scenică. Regizorul Grischa Asagaroff ar fi fost fericit să-l vadă.

Fără a fi abisală în culoarea de glas, dar cu exprimare derivată din specificul personajului, mezzosoprana Liliana Mattei Ciucă a adus, de data aceasta, aplomb dramatic constant pe tot parcursul tabloului secund al primului act, prilej de contur potrivit al rolului Ulrica.

Monolitic în voce, baritonul Lucia Petrean a fost un Renato de extremă duritate, dar cu generoase rememorări în „O dolcezze perdute…”, secvenţă a ariei „Eri tu”.

Îi consemnez şi pe interpreţii celorlalte roluri, Filip Panait (Tom), Iustinian Zetea (Samuel), Radu Ion (Silvano), Ciprian Pahonea (Primul judecător), Narcis Brebeanu, debutant în haina Servitorului Ameliei.

În fosă, Marcello Mottadelli a demonstrat siguranţă în conducerea muzicală a orchestrei şi platoului. Cred că un mai mare echilibru agogic ar fi benefic tălmăcirii, în favoarea expresivităţii, pe lângă dinamismul bine reflectat.

Una peste alta, prin prisma celor văzute şi auzite la acest al treilea spectacol, constat că Opera Naţională Bucureşti a construit şi deţine o distribuţie valabilă pentru renumitul opus verdian, în care numai tenorul trebuie invitat din străinătate. Cel puţin până acum.

Tinereţe în „Traviata”

M-am arătat de multe ori adversarul aşa-zisei ilustrări de către regizori a părţilor orchestrale introductive – uverturi, preludii – prin momente scenice. M-am surprins acum, în timpul Preludiului la primul act, că urmăresc cu atenţie „vizita” pe care Doctorul Grenvil i-o făcea Violettei înainte de balul ce urma să-l dea: luatul tensiunii, consultul cu stetoscopul, instalarea de branule, perfuziile. Îmi părea că eterica muzică verdiană se scurgea pe lângă mine, fără să mă atingă. M-am scuturat rapid de imaginea… medicală, pentru a asculta. Noroc că pe Preludiul celui de-al patrulea act, regizorul (Paul Curran) a lăsat sunetele întristate să se exprime singure în atmosfera camerei muribundei Violetta. Cu efect răscolitor venit din coardele sfâşietoare, un plus al orchestrei teatrului, aflată sub bagheta lui Tiberiu Soare. Tânărul dirijor, căruia trebuie să-i conferim de-acum atributul de „experimentat”, a condus cu bună ştiinţă a tempourilor venite din viziunea tradiţională a opusului, urmărind cu atenţie soliştii, corul şi rezolvând cu promptitudine singurul mic decalaj cu platoul, din finalul primei strofe a ariei Violettei, „Addio del passato”. Instrumentiştii şi-au dovedit progresul de calitate.


Cristina Eremia şi Cristina Maria Oltean. Foto Paul Buciuta        

Cristina

Minionă în „look”, degajată în atitudine, tânăra Cristina Maria Oltean a debutat în rolul titular. Face parte din grupul sopranelor de coloratură care abordează curent personajul, bazându-se pe siguranţa executării flexibile a pasajelor de agilitate din aria mare, pe penetrabilitatea şi lirismul, aici lejer, al vocii. A existat în cântul său o delicateţe a adresării (s-o numesc chiar discreţie în fraza primă „Flora, amici, la notte che resta”), dar celebrul Brindisi i-a favorizat expunerea strălucitoare, cu aplomb, a glasului său cristalin. Mai rămân secţiuni în care, spre încărcare emoţională, trebuie inserate accentuări şi mă gândesc acum doar la „Follie! Follie!” (primul act), „Amami, Alfredo” (actul secund), la citirea scrisorii şi „Gran Dio! morir si giovine” (ultimul act).

Poate că uşoara oboseală a dus-o către sporadice sunete sub tonul just în „Addio del passato”, până atunci muzicalitatea artistei fiind evidentă. În orice caz, unduirile înduioşătoare ale frazelor, pianissimele alternante cu sonorităţile bogate din ultimul act au fost admirabil servite.

Alin Stoica şi Cristina Maria Oltean. Foto Paul Buciuta        

Allin

Îmi menţin opinia formulată după un anterior spectacol cu „Traviata” despre tânărul tenor Alin Stoica. Posedă un glas important, care îl va urca pe culmi, îndeosebi în repertoriul liric-spint. Energia vocală degajată în rolul Alfredo a fost debordantă, deşi tentele eroice trebuiau păstrate mai mult pentru cabaletta „O mio rimorso!”, decât pentru idilica arie „De' miei bollenti spiriti”. Sigur că forţa sonoră l-a condus către violenţă în scena de la balul Florei. Cu deja pronunţat simţ al frazei italiene, pe care trebuie să-l desăvârşească în continuare, Alin Stoica a fost totuşi galant-îndrăgostit la prima întâlnire cu Violetta şi a expus o atât de rară „lacrimă” în glas în duetul „Parigi, o cara” (ultimul act), alături de o Violetta sensibilă.

Adrian Mărcan şi Cristina Maria Oltean. Foto Paul Buciuta        

Adrian

Baritonul Adrian Mărcan a fost Giorgio Germont, cu statură şi atitudine impunătoare, voce nobil timbrată, cu cânt elegant în naraţiunea „Pura siccome un angelo” şi autoritar în aria „Di Provenza il mar, il suol”. Cabaletta „No, non udrai rimproveri” s-a eludat.

În alte roluri au cântat Valentin Racoveanu (Gastone), Sorana Negrea (Flora), Cristina Eremia (Annina), Dan Indricău (Baronul),   Daniel Filipescu (Marchizul), Iustinian Zetea (Doctorul), Florian Ioniţă (Giuseppe), Alin Mânzat (Comisionarul), Adrian Ionescu (Servitorul).

„Bal mascat” şi „Traviata”, două seri bune ale primei scene lirice naţionale. Şi de succes. Să mai observ că în ultima săptămână a lui aprilie, sunt programate operele „Elixirul dragostei”, „Così fan tutte”, „Boema”, baletul duplex „Amorul vrăjitor” şi „Tricornul”, alături de concertul liric de foaier „Opera în recital”, întotdeauna interesant.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite