Francis Ford Coppola, premiat ca scriitor pentru întreaga activitate, la gala Pen Center USA

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Regizorul Francis Ford Coppola, premiat pentru întreaga activitate, dar în calitate de scriitor
Regizorul Francis Ford Coppola, premiat pentru întreaga activitate, dar în calitate de scriitor

Regizorul Francis Ford Coppola va primi, pe 16 noiembrie, premiul pentru întreaga activitate la gala Pen Center USA, pentru contribuţia la dezvoltarea cinematografiei, dar şi pentru rolul de editor al revistei Zoetrope: All-Story.

"Cel mai mare ţel al vieţii mele a fost să devin scriitor. Nu sunt foarte sigur că munca pe care am făcut-o de-a lungul anilor reprezintă îndeplinirea acestui scop, dar, cu siguranţă, acest premiu PEN este un pas în această direcţie", a declarat Francis Ford Coppola.

La aceeaşi ceremonie vor fi premiaţi Graham Moore, pentru scenariul filmului "The Imitation Game: Jocul codurilor/ The Imitation Game", şi Noah Hawley, care va primi trofeul Teleplay pentru adaptarea pentru TV a peliculei "Fargo".

Născut pe 7 aprilie 1939, într-o familie americană de origine italiană din oraşul Detroit, din nord-estul Statelor Unite ale Americii, regizorul, scenaristul şi producătorul Francis Ford Coppola este autorul unei filmografii bogate şi creatorul unor pelicule devenite clasice din cinematografia mondială, precum "Patton" (1970), "Apocalipsul acum/ Apocalypse Now" (1979) şi franciza "Naşul" - o serie de trei lungmetraje, lansate în 1972, 1974 şi 1990.

Francis Ford Coppola a câştigat primul premiu Oscar în 1970, pentru scenariul original al filmului "Patton", al doilea trofeu fiindu-i acordat în 1972, pentru scenariul adaptat al filmului "Naşul". Celelalte trei premii Oscar le-a câştigat în 1975, pentru "Naşul II" (cel mai bun scenariu adaptat, cel mai bun regizor şi cel mai bun film).

PEN Center USA este principala organizaţie pentru scriitorii americani preocupaţi de libertate şi justiţie.

International PEN, asociaţia mondială a scriitorilor, a fost fondată în 1921, pentru a promova prietenia şi cooperarea intelectuală între scriitorii de pretutindeni, pentru a accentua rolul literaturii în dezvoltarea înţelegerii reciproce şi a culturii lumii, pentru a lupta pentru libertatea de exprimare şi a acţiona ca o voce puternică în sprijinul scriitorilor hărţuiţi, închişi şi, uneori, ucişi pentru convingerile lor.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite