Arte

articolul anterior articolul urmator

Gală caritabilă cu mari vedete mondiale la Opera bucureşteană

1
16 May 2022 11:08:17
Costin Popa
Freddie De Tommaso şi Lise Davidsen
Freddie De Tommaso şi Lise Davidsen

A fost pentru întâia oară când prima scenă lirică naţională, manager-director general interimar Daniel Jinga, a organizat şi găzduit un concert extraordinar pentru colectarea de fonduri destinate susţinerii unei unităţi medicale, Institutul Regional de Oncologie Iaşi.

O gală gândită după toate regulile practicilor internaţionale, cu afişarea pe ecranul de fundal al scenei a contului în care se puteau trimite donaţiile, cu urne amplasate în foaier pentru depuneri directe, cu un bogat bufet de onoare şi, mai ales, cu prezenţa pe afiş a două mari vedete mondiale ale zilei, soprana norvegiană Lise Davidsen şi tenorul anglo-italian Freddie De Tommaso, ce au acceptat să cânte pro-bono. La fel ca şi dirijorul spaniol José Miguel Pérez Sierra. Evident că sumele colectate prin vânzarea biletelor au fost virate către beneficiarul ieşean.

Pentru bună regulă, transcriu şi aici, în afara fotografiei, numărul de cont în care se mai pot face (de ce nu?) donaţii generoase: RO33TREZ40620F370100XXXX.

Între paginile muzicale, pe ecran s-au proiectat două interviuri, unul emoţionant, cu agenta impresarială londoneză originară din Iaşi, Maria Moţ, căreia i s-a datorat prezenţa celor doi mari artişti la Bucureşti şi unul documentar, cu distinsul prof. univ. dr. Vladimir Poroch, coordonatorul Secţiei de Îngrijiri Paliative a Institutului Regional de Oncologie Iaşi. Ambele realizate de regizorul artistic Rareş Zaharia, sufletul galei. S-au mai derulat imagini In memoriam dedicate rudelor răpuse de cancer ale artiştilor, regizorilor, instrumentiştilor şi organizatorilor conexaţi Operei bucureştene. Tulburător moment.

Dacă artista scandinavă era o cunoştinţă mai veche a publicului din Capitală – „Ultimele patru lieduri” de Richard Strauss la Ateneu în 2015 şi rolul Ellen Orford din „Peter Grimes” de Britten, concertant la Sala Palatului în cea mai recentă ediţie a Festivalului George Enescu, tânărul tenor de 29 de ani a fost o noutate şi o surpriză de proporţii. Amândoi au dat galei o excepţională ţinută artistică, fără îndoială de însemnătate – nu este riscant termenul - planetară, dat fiind că Lise Davidsen, 35 de ani, are deja performanţe majore în repertoriul wagneriano-straussian pe marile scene ale lumii, cele care validează valoric carierele, iar De Tommaso şi-a făcut debuturi intens apreciate în roluri-emblemă, tot aşa, în teatre ilustre. Ambii aflaţi în plină formă şi prospeţime vocală.

Lise Davidsen

La apariţia divei înaltă de 1,88 m (conform Wikipedia), frumoasă, cu siluetă suplă şi mobilitate neaşteptată... s-a văzut prin plecăciunile la 90° „tip Yuja Wang” adresate publicului, acesta a frisonat, rămânând cu gura căscată. Ce să mai spun când o avalanşă de sunete minunate, strălucitoare, somptuoase, incisive, tăioase chiar, s-a năpustit peste sală în debutul ariei „Dich, teure Halle” din „Tannhäuser” de Wagner. Asistenţa intrase în trepidaţie, inimile palpitau, sufletele stăteau să explodeze. A cântat aria lui Elisabeth cu cultură stilistică impecabilă şi expresie festivă, într-o paletă de nuanţe ce porneau de la moliciuni velurate, prin crescendi, până la acuta finală, Si natural, cu amplă dimensiune de forţă şi autoritate princiară. Candelabrul, lustrele şi pereţii sălii din Splai pur şi simplu vibrau, ca şi publicul entuziasmat, care simţea că percepuse ceva nemaiauzit până atunci. Ovaţiile au fost spontane, fulminante şi aveau să continue pentru ambii solişti pe toată durata seratei, consfiinţindu-i triumful.

Parte a unor fragmente largi din „Cavalleria rusticana” de Mascagni, Lise Davidsen a interpretat apoi „Innegiamo, il Signor non è morto”, ca o rugă fierbinte, solemn înălţată Cerului, încărcată de pasiune şi trăire ardentă, expresivă (Oh, Signor...!, atac în pianissimo), încheiată dominator suprem, din nou cu Si natural, sfidând efortul comun al instrumentiştilor şi coriştilor.

Filip Panait şi Lise Davidsen

Presupun că teribila scenă de intrare a Lady-ei Macbeth din opera verdiană, cu citirea scrisorii „Nel dì della vittoria”, recitativul „Ambizioso spirto tu sei, Macbetto...”, cavatina „Vieni! t'affretta!” şi cabaletta „Or tutti sorgete”, a constituit o premieră pentru soprana norvegiană, întrucât a folosit o partitură. Este un pas în teritoriul de coloratură dramatică, pe care probabil că îl pregăteşte. A citit scrisoarea în pronunţat intimism, deloc teatral, a comentat-o mai întâi rezervat în recitativul ce conţine un puternic Do natural acut pe fraza dezvoltată într-o singură respiraţie, lăsând cavatina să irumpă grandios dar nu exploziv, prin alternanţe între piano şi forte pe ţesătură vocală înaltă, finalizată într-o gamă ascendentă de mare intensitate. În scurta secvenţă dinaintea cabalettei, partener de dialog în rolul Servitorului i-a fost basul Filip Panait căruia, îndepărtându-l, i-a fluturat un surâs misterios, plin de subînţelesuri. Fusese anunţată de sosirea regelui („Duncano sarà qui?”, o rostire moale, interiorizată) şi în minte îi încolţise ideea diabolică a crimei. A fost o simplă pildă a minuţiozităţii cu care artista cumpăneşte detaliile. Prin infernala cabalettă, Lise Davidsen a chemat în ajutor spiritele nopţii şi infernului. Le-a chemat prin cavalcade de agilităţi dramatice, prin atacuri acute explozive emise cu mare uşurinţă, printr-un slancio de nestăvilit, în paralel cu subtilităţi sotto voce.

Lise Davidsen şi dirijorul Jose Miguel Lopez Sierra

Atât a cântat Lise Davidsen în concert, făcându-ne să rămânem deja nostalgici. Noroc că în bis a abordat faimoasa „Vissi d'arte” din „Tosca” de Puccini în care, după o intrare într-un pianissimo aerat mai mult mozartian, a dăruit Divinităţii o nouă rugă înfocată, în care a dezvoltat expresiv desenele melodice prelungi, dintr-o singură respiraţie. Un impresionant suspin într-o lectură impecabilă.

Freddie De Tommaso

Pentru tânărul tenor, stăpânirea frazării şi a intenţiilor vocale de sorginte italiană reprezintă cheia expunerii glasului său liric-spint, amplu, cu timbralitate rotundă, virilă, îmbrăcată plăcut în armonice. Într-un cuvânt, posedă acea italianità care îi permite să abordeze fără probleme de expresie şi stil componistica peninsulară ce-i corespunde vocalităţii.

A început concertul expunând o linie vocală fluidă şi avântată în cavatina „La mia letizia infondere” din „Lombarzii” de Verdi, urmată de poeticul „Lamento di Federico”, „È la solita storia del pastore... Anch'io vorrei dormir così”, din „Arlesiana” de Cilea, tălmăcit cu pasiune şi tristeţe, cu pianissime mătăsoase. Preocupat pentru fraza lirică nelimitată, a ales o variantă finală cu celebrul Si natural acut, fără atac direct, ci integrat în desenul melodic ce-l precede.

Continuând incursiunea în teritoriul verist, Freddie De Tommaso a cântat „Addio alla madre” din „Cavalleria rusticana”, cu un debut răscolitor „Mamma! Mamma, quel vino...”, aproape piangendo, cu un discurs plin de rememorări înduioşătoare şi cu aceleaşi fraze lungi, specialitatea casei, străbătute de emoţie şi dăruire. „Ma prima voglio che mi benedite” sau „Voi dovrete fare da madre a Santa” sunt doar două momente, dintre multele remarcabile, care îmi stăruie. Accentele de forţă au întregit lectura, Si bemol-ul acut mult aşteptat a zguduit sala.

În partea a doua, De Tommaso a răsfăţat publicul cu recitativul de intensă energie „O inferno!... Sento avvampar dell'anima”, plin cu accente pătrunzătoare, totul ostoit în messa di voce („Ah! Io piango!...”) şi a cutremurat sala cu un colosal „... pietà, gran Dio”,  continuat apoi cu expresivitate prin aria „Cielo pietoso, rendila” din „Simon Boccanegra” de Verdi. Un legato moale şi catifelat a emoţionat pe tot parcursul ce s-a încheiat cu un Sol diez înalt atacat în forte şi filat până la fir de voce. Memorabil!

Din lirica franceză, Freddie De Tommaso a ales „La fleur que tu m'avais jetée” din „Carmen” de Bizet, căreia i-a restituit ideea lirică, imploratoare, seducând-o prin implicare şi sentiment, sunt convins, pe o Carmencită invizibilă. Nota concluzivă de Si bemol acut din arie a fost de forţă dar supusă unui filaj aproape impecabil.

Programul oficial al tenorului s-a încheiat cu aria „Ah, la paterna mano” din „Macbeth”, începută cu recitativul plin de jale „O figli, o figli miei!”, urmat de aria situată în atmosferă melancolică, forjată continuu expresiv. „Forza e lagrima” spuneau vechii maeştri italieni. Freddie De Tommaso poate accede spre o asemenea sintagmă ce îi poate fi ataşată glasului.

Publicul dezlănţuit a cerut un bis, care a venit generos prin populara „E lucevan le stelle” din „Tosca”, într-o interpretare de bun gust artistic şi cu diminuendi rafinate în cânt.

Pete în... soare se pot găsi dar nu au decât semnificaţie statistică şi nu pot afecta strălucirea performanţei lui Freddie De Tommaso. Mă gândesc întâmplător la unele sunete de registru central mai voalate în „Arlesiana”, la Si bemol-ul acut din „Cavalleria rusticana”, uşor forţat pentru efectul sonor, la un atac „împins” în debutul „O inferno” (La bemol înalt) din „Simon Boccanegra”, o respiraţie uşor furată în „Macbeth”. În fond a cântat şase arii, cu bis-ul, şapte. Incredibil pentru un concert.

Ceilalţi...

... au fost dirijorul José Miguel Pérez Sierra, Corul (pregătit de Daniel Jinga) şi Orchestra Operei Naţionale Bucureşti, ansambluri mobilizate de valoarea soliştilor. S-au mai cântat Preludiu la actul al III-lea din „Lohengrin” de Wagner, Introducere, scena „Gli aranci olezzano” şi Intermezzo din „Cavalleria rusticana”, Uvertura „Forţa destinului”, corul „Va pensiero” din „Nabucco” şi Preludiul operei „Macbeth” de Verdi. Bagheta a cunoscut la perfecţiune tempo-urile, a condus cu gestică oarecum carteziană, dar a urmărit cu atenţie şi preciziune soliştii, în expunere vocală şi spirit.

La final, un gând... Superba rochie aurie, sclipitoare, cu care Lise Davidsen a apărut în partea a doua a fost ca un simbol al strălucirii întregii gale, eveniment cu adevărat extraordinar, de neuitat.

Aplauze, ovaţii şi recunoştinţă pentru Freddie De Tommaso, Lise Davidsen, Jose Miguel Lopez Sierra, Maria Moţ, dr. Vladimir Poroch, Rareş Zaharia, Filip Panait, corul şi orchestra Operei Naţionale Bucureşti

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

1 Comentariu

Sorin Ionascu
16.05.2022, 15:30:11

Da, un concert de exceptie, a carui valoare si importanta a fost inteleasa de mult prea putini. In orice tara civilizata, biletele s-ar fi epuizat in timp record, chiar daca pretul nu era foarte comod. Nu si la Bucuresti, unde au ramas nevandute rusinos de multe bilete, iar institutia a apelat, iar, la acordarea de nenumarate invitatii gratuite, ca sa nu ramana sala goala si nici macar asa nu s-a umplut. Sa nu uitam ca la marile gale de acest fel invitaiile costa foarte multi bani si este o onoare sa primesti una - un exemplu ar fi gala destul de recenta de la Met, in care a stralucit Kim Kardashian in rochia de milioane a lui Marilyn Monroe, unde o invitatie a costat 35.000 USD, iar sala a fost plina, aproape 4000 de locuri. Dar, asa cum iarna nu-i ca vara, nici Bucuresti nu e ca New York si nici ONB nu e ca Met, desi artistii invitati erau de cel mai inalt nivel. Nici promovare oficiala nu s-a facut, Radio Romania si TVR au fost asurzitor de tacute. Reprezentantii lor s-au bucurat insa de nelipsitele invitatii, ca nu ar scoate bani nici macar pentru un eveniment caritabil, asa ca erau nelipsiti in sala. Generozitatea artistilor a fost suprema, ea a cantat incercand sa mascheze o indispozitie dupa o laringita severa, el a facut un tur de forta, abia coborat din avion a venit la repetitie, apoi a dus greul serii cu 7 arii dificile. Ca nu a mers totul impecabil si au mai fost unele scapari, e de inteles si scuzabil si nu a afectat impcatul general al celor doi si frumusetea unei seri foarte speciale. Ceva mai putin scuzabile sunt scaparile ansamblurilor locale, mai ales la orchestra (destule decalaje si desincronizari). Nescuzabila ramane indiferenta romanilor la suferintele semenilor lor - mai nimeni nu parea interesat de mesajele transmise pe parcursul galei si de problema la a carei rezolvare incercau acei oameni sa contribuie. Mai e drum lung de parcurs pana cand vor intelege ca empatia de care s-au bucurat si inca se bucura refugiatii ucraineni este necesara si pentru cei mult mai apropiati, aflati in suferinte ingrozitoare, deseori fara speranta, si pentru care chiar si cel mai mic gest conteaza, dar care mult prea des sunt uitati de societate si de potentatii tarii. Sistemul de ingrijiri paleative, de care au nevoie tot mai multi oameni, si nu doar cei aflati in faze terminale ale bolii neoplazice, este extrem de redus, abia daca poate acoperi 10-15 % din necesar, dar nimeni nu pare sa vada acest lucru, cel putin pana se loveste de aceasta nevoie in mod direct. Nu am sperante ca acest concert sa fi trezit constiinte si sa fie un punct de schimbare in bine, din pacate romanii nvata greu si uita repede. Dar le place sa se planga mioritic de suferinte si nenorociri fara sa faca nimic pentru a le indeparta sau preveni.

+1 (1 vot)
Modifică Setările