Galeria Atelier 030202 a împlinit zece ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Atelier 030202

Recent, spaţiul de artă contemporană ATELIER 030202, de la Sala Nouă a Teatrului de Comedie din Bucureşti (strada Sfânta Vineri nr.11), a sărbătorit 10 ani de la înfiinţare.

Pe 8 decembrie 2009, a avut loc primul eveniment găzduit de ATELIER 030202 - proiectul EST / VEST.20, o instalaţie vizuală concepută şi creată de Aurel Tar şi Mihai Zgondoiu, cu aportul unei instalaţii de sunet a lui Florin Tomescu. EST / VEST.20 a celebrat, în 2009, 20 de ani de la Revoluţia Română şi căderea Zidului Berlinului în spaţiul european. Artişti invitaţi în proiectul EST / VEST. 20 au fost Saddo (RO) & Other (CA), Lucian Muntean (RO), iar curator Cosmin Năsui.

„Proiectul Atelier 030202 s-a născut sub semnul întâmplării şi al hazardului creator. Tot aşa a şi continuat să evolueze în cei 10 ani de activitate cu evenimente vii şi expoziţii de artă superContemporană în care experimentul şi conceptul era ca la el acasă. 

Atelier 030202 este probabil singura galerie "artist run space" din România post-decembristă, găzduită de un teatru, care a avut un program expoziţional/ curatorial atât de longeviv.

Îmi doresc să apară cât mai multe spaţii de artă non-profit conduse de tineri artişti cu energia şi viziunea lor aparte atât de benefică pentru regenerarea artelor, şi nu numai”, spune Mihai Zgondoiu, artist, curator, coordonator şi iniţiator al galeriei Atelier 030202.

„Cum în ultimii 30 de ani, o parte din biografia mea este legată de proiecte dedicate adolescenţilor şi tinerilor, am îmbrăţişat proiectul propus de graficianul Teatrului de Comedie, dar şi prietenul meu Mihai Zgondoiu, de a oferi tinerilor creatori un spaţiu pentru artele vizuale şi pentru cele teatrale, în care aceşti tineri creatori să poată experimenta şi să poată propune formule vizuale, teatrale şi spectaculare ce îşi trag seva dintr-o sensibilitate marcată de noile tehnologii ale informaţiei şi de marile confruntări sociale, ecologice şi morale cu care se confruntă omul din post post-modernitate.

Au trecut 10 ani şi acest spaţiu a devenit emblematic pentru tinerii artişti din România, dar nu numai din România”,

a declarat George Mihăiţă, directorul Teatrului de Comedie din Bucureşti.

„În 10 ani de activitate a acestui spaţiu de artă contemporană, Zgondy a reuşit să facă din ATELIER 030202 un nume şi un renume pentru cercetarea vizuală şi pentru programele artistice şi curatoriale din aceşti ultimi 10 ani. Câteva dintre numele importante ale artei noastre contemporane şi câteva dintre proiectele cele mai îndrăzneţe pentru anii generaţiei reţelelor web au găsit în ATELIER 030202 un spaţiu proteic de exprimare.

Sunt convins că entuziasmul lui Mihai Zgondoiu va prinde şi mai multe aripi cu şi prin noi proiecte curatoriale ale ATELIER 030202.

De asemenea, sunt convins că echipa cu care Zgondy va realiza proiectele pentru 2020 va fi la înălţimea ştiinţei sale de a coordona poate cel mai important laborator şi spaţiu de creaţie pentru artele vizuale vii din România”, mărturiseşte Dan Mircea Cipariu, preşedintele asociaţiei Euro CulturArt.

Atelier 030202 este o platformă de artă contemporană din Bucureşti (RO) dedicată tinerilor artişti, curatori, istorici de artă şi manageri culturali, interesaţi de experiment şi suflu nou în artele vizuale. Un proiect non-profit, inovator, viu, unde evenimentele artistice coexistă la propriu cu teatrul contemporan şi intervenţiile de orice altă natură – muzică experimentală, performance, dans contemporan, proiecţii video, instalaţii, artă urbană.

Ideile proprii şi un program atent selectat au ajutat la consolidarea unei identităţi vizuale multiculturale consistente. Susţinem atât expoziţiile personale, cât şi proiectele curatoriale de anvergură. Suntem deschişi la parteneriate cu artişti, curatori români şi străini, precum şi cu alte instituţii şi organizaţii de profil.

Numeroasele proiecte expuse până în prezent (peste 120 de expoziţii) la Atelier 030202 au creat o identitate aparte dinamizând mediul educaţional şi cultural romanesc printr-un dialog direct şi interactiv între creator şi privitor. Atelier 030202, denumită după codul poştal al străzii Sfânta Vineri nr. 11 din Bucureşti, este găzduită de Sala Nouă a Teatrului de Comedie, la parter.

Proiectul Atelier 030202 a fost selectată până în prezent în numeroase evenimente vizuale printre care amintim: Sezonul România-Franţa 2019, NAG#4, 5, 6, 7, 8, 9, 10, 11, 12, 13 (Noaptea Albă a Galeriilor), WEG#1, 2, 3 (Weekendul Galeriilor), RPD#1, 2 (Reforma Photo Days), Arte în Bucureşti#7, IEEB#4, 5, 6, 7 (Bienala Internaţională de Print Experimental), Ebienale#2 (Bienala de Artă Contemporană a festivalului “George Enescu”) şi BB# 6, 7, 8 (Bucharest Biennale), RDW (Romanian Design Week), RPD1 (Reforma Photo Days), ViennaFair#10 (Târgul de Artă Contemporană din Viena) Contemporary Istanbul#13 (Târgul de Artă Contemporană din Istanbul). Deasemenea a colaborat în realizarea unor expoziţii/conferinţe de artă contemporană cu următoarele instituţii: Facultatea de Arte şi Design din Timişoara, Universitatea Naţională de Arte din Bucureşti, Teatrul de Comedie, CreArt Bucureşti, Forumul Cultural Austriac, Ambasada Austriei în România, Ambasada Statelor Unite Mexicane în Romania,  CNDB (Centrul Naţional al Dansului din Bucureşti), AFCN (Administraţia Fondului Cultural Naţional), Institutul Cultural Român.
 
ATELIER 030202 a fost fondată în decembrie 2009, la 20 de ani de la căderea regimului comunist din România, de către artistul şi curatorul Mihai Zgondoiu. ATELIER 030202 este un proiect vizual non-profit al asociaţiei Euro Culturart în parteneriat cu Teatrul de Comedie din Bucureşti.

Citeşte şi: „Cum privim la lucruri“,  la Atelier 030202

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite