Arte

articolul anterior articolul urmator

George Stephănescu, personalitate emblematică a vieţii noastre muzicale, omagiat de Orchestra de Cameră Radio

0
29 Jun 2021 14:29:37
Dumitru Avakian

Astfel îmi apare a se fi definit unul dintre concertele recente ale Orchestrei de Cameră Radio, primul la care publicul a avut acces în vremea din urmă.

Seara a fost dedicată în întregime creaţiei uneia dintre personalităţile emblematice ale culturii româneşti din deceniile de sfârşit ale secolului al XIX-lea, din primele decenii ale secolui următor, un veritabil ctitor de instituţii fundamentale ale culturii noastre, anume compozitorul, dirijorul, profesorul George Stephănescu.

A fost un însufleţit animator dedicat vieţii muzicale româneşti, dedicat artei cântului drept formă înaltă a expresiei artistice. A fost unul dintre profesorii marei artiste soprana Hariclea Darclée.

Mai bine de patru decenii a activat în cadrul catedrei de canto a Conservatorului bucureştean, a fost primul dirijor al orchestrei Teatrului Naţional şi, graţie unor strădanii greu de imaginat în epocă, a reuşit înfiinţarea Operei Române drept instituţie stabilă de cultură, iar aceasta în condiţiile create de apariţia statului român însuşi, a regalităţii.

Încerc să realizez astăzi sentimental cu care, în anii senectuţii, Stephănescu asistă la premiera din anul 1921 a operei Lohengrin de Wagner, spectacol şi acesta de mare semnificaţie, spectacol condus de George Enescu. Astăzi momentul este considerat a fi simbolic. Este sărbătoarea centenarului operei bucureştene, sărbătoare care îl omagiază cu specială consideraţie inclusiv pe George Stephănescu.

Ne amintim, Stephănescu este creatorul primei simfonii, cea în la major, lucrare scrisă în deceniile sfârşitului de secol. Nu originalitatea acesteia este importantă, ci intenţia de a crea un opus apropiat modelelor europene, structurii acestora, simfoniei ca gen constituit în formele şlefuite de Joseph Haydn şi animate mai apoi de spiritul luminos al lui Felix Mendelssohn, de eleganţa stilului francez, de avântul melodic cvasi-rossinian, de un anume farmec juvenil ce anima tinereţea artistului pe perioada studiilor pariziene. Nici nu împlinise treizeci de ani când a compus această lucrare constituită atât drept un exerciţiu de stil cât şi drept o firească obligaţie faţă de cultura naţională care, concomitent, îşi constituia în acea perioadă, instituţiile fundamentale.

Anume naivităţi ale construcţiei celor patru părţi tradiţionale, mai apoi rememorarea tematică produsă în finalul lucrării, cum o făcuse iniţial Beethoven în prima secţiune orchestrală din finalului Simoniei a 9-a, în re minor, sunt întreţinute de o prospeţime uimitoare a expresiei.

Lucrare autentică de pionierat, la noi, este şi Uvertura Naţională compusă în anii maturităţii, în a doua parte a secolului; este evidentă intenţia realizării unei conexiunii dintre melosul românesc şi genul clasico-romantic cu caracter poematic, promovat în cultura vest-europeană încă din deceniile de mijloc ale secolului.

În alt sens, este de menţionat, Stephănescu a fost animat în intenţiile sale de marile modele ale secolului, inclusiv de dublul cvartet de coarde scris de Mendelssohn Bartholdy. Lucrarea compozitorului român, Octetul pentru corzi şi suflători în sol major, se constituie într-un veritabil act de curaj artistic orientat în zona romantică a expreiei; ...şi precede marea capodoperă enesciană de tinereţe, Octuor-ul pentru corzi, scris la 19 ani, în ultimul an al secolului.

Iniţiativa susţinerii concertului aparţine asociaţiei culturale „Da Camera”, inimosului violoncelist Radu Sinaci, energicului dirijor Tiberiu Soare; iar concertul a fost susţinut de muzicienii Orchestrei de Cameră Radio, dovedind o responsabilă implicare în împlinirea acestui nobil proiect. In ultima sută de ani, lucrările importante ale lui George Stephănescu au fost cântate arareori în concertele bucureştene. Personal cred că – până în acest moment – acesta a fost primul şi unicul concert dedicat în întregime creaţiei acestui pionier al creaţiei muzicale româneşti.

P.S.1. După război, în anii copilăriei, am avut prilejul de a fi locuit câteva veri la rând în casa din satul Căpăţâneni-Argeş, casă ce aparţinuse lui George Stephănescu.

Date fiind realităţile noului regim de „democraţie populară”, locul devenise „casă de creaţie”. Câţiva dintre descendenţii familiei întreţineau în continuare rosturile vechiului aşezământ.

Vechile mobile, pianul cu coadă medie, vechile tablouri, fotografiile de epocă, aminteau viaţa de odinioară a sezonului vacanţelor petrecute aici de maestrul.

Localitatea înseşi era una istorică. La câţiva kilometri, pe cărări de munte întâlneai ruinele Cetăţii Poenari a lui Vlad Ţepeş.

P.S.2. Nu pot să nu-mi amintesc, cu mai bine de două decenii şi jumătate în urmă, date fiind strădaniile unui descendent direct al lui George Stephănescu – Dumnezeu să-i odihnească, bustul compozitorului a fost preluat din muzeul Operei bucureştene şi poziţionat, aşa cum îl observăm astăzi, în faţa teatrului.

O iniţiativă similară privind atribuirea numelui marelui înaintaş, unei străzi bucureştene importante, a rămas fără succes.                            

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

0 Comentarii

Modifică Setările