Arte

articolul anterior articolul urmator

„Gigi Căciuleanu – OmulDans“, în Europalia

0
22 Jan 2020 14:44:06
Autor: Otilia Andrei
Gigi Căciuleanu
Gigi Căciuleanu

Gigi Căciuleanu, o personalitate a coregrafiei mondiale, este personajul unui album remarcabil, „Gigi Căciuleanu-OmulDans“, realizat de teatrologul Ludmila Patlanjoglu. Albumul va fi lansat, miercuri, pe 22 ianuarie, de la ora 19.00, la Maison Maurice Béjart, în prezenţa autoarei şi a lui Gigi Căciuleanu, alături de numeroase personalităţi culturale şi diplomatice, în cadrul Festivalului Internaţional de Artă Europalia.

Cu ocazia lansării albumului, Gigi Căciuleanu va susţine spectacol de poezie şi coregrafie, „Danses-Miroirs“, în care este special invitată dansatoarea şi coregrafa Fabienne Debastiani. Coregrafia şi textele în limba franceză aparţin lui Gigi Căciuleanu, iar muzica spectacolului este creată de Paul Ilea, cu inserţii din folclorul românesc. Volumul "Gigi Căciuleanu-OmulDans" a fost publicat de Editura Institutului Cultural Român, în colaborare cu Editura Nemira, cu sprijinul JTI International şi al Fundaţiei Art Production. Volumul este realizat în condiţii grafice excepţionale de Bogdan Căpîlnean, în trei versiuni - română, franceză, engleză.

La Bruxelles, vor fi lansate, miercuri seară, versiunile în franceză şi engleză. Albumul, care are ca punct de referinţă dansul, sondează biografia celui numit de Pina Bausch uriaşul rebel, cu sclipiri geniale” şi descrie prin text şi imagine etapele sau punctele de inflexiune ale unei cariere de excepţie. „Am fost întrebat care-mi sunt rădăcinile şi am spus că eu umblu cu rădăcinile în valiză. Pe paşaportul meu scrie român”, mărturiseşte artistul Gigi Căciuleanu.

Criticul de teatru Ludmila Patlanjoglu descrie, în volum, întâlnirile-destin ale „teluricului şi celestului” Gigi Căciuleanu cu Miriam Răducanu, Pina Bausch şi Maia Pliseţkaia. „Am dorit cu acest album să fac o carte-spectacol, un album care să se citească, nu un album omagial”, apreciază autoarea.

Printre invitaţii la lansarea de miercuri de la Bruxelles se numărăcontele Georges Jacob de Hagen, preşedintele comitetului director al Europalia International, Koen Clement, directorul Europalia International, Dirk Vermaelen, directorul artistic al Europalia International, Andreea Păstârnac, ambasador al României în Belgia, Luminiţa Odobescu, ambasador al României la UE, E.S. Lilian Zamfiroiu, ambasador al României în ducatul Luxemburg, Bozena Coignet, coordonator de programe Europalia International,Liliana Ţuroiu, director al ICR Bruxelles şi coordonator general Europalia România. De asemenea, sunt invitaţiEcaterina Maria Constantinescu, ministru-consilier,Mariana Stoian, ministru-consilier, Cătălina Marica, consul,Sigrid Bousset, directoarea Huis van Hermann Teirlink, Eugenia Corina Cristea, consul,Michel Robert, directorul Maurice Béjart House, unde are loc lansarea albumului dedicat lui Gigi Căciuleanu. Festivalul Europalia România este coordonat de Institutul Cultural Român, alături de Europalia International din Belgia.

Ludmila Patlanjoglu este un cunoscut teatrolog şi critic de teatru, profesor universitar doctor la Universitatea de Artă Teatrală şi Cinematografică I.L. Caragiale Bucureşti, Doctor Honoris Causa al Universităţii de Arte din Târgu-Mureş. Membru al Uniunii Teatrale din România (UNITER) şi preşedinte onorific al Asociaţiei Internaţionale a Criticilor de Teatru (AICT) / secţia română – Teatrologie. A colaborat la importante publicaţii culturale din România şi străinătate. Membru în board-ul revistei Critical Stages/Scènes Critiques a AICT. Autoarea volumelor La vie en rose cu Clody Bertola (Ed. Humanitas), Premiul Criticii 1997, şi Regele Scamator Ştefan Iordache (Ed. Nemira), Premiul UNITER 2004.

Festivalul Europalia este considerat manifestarea culturală de cea mai mare amploare din Belgia, fiind organizat sub patronajul Familiei Regale a Belgiei, o dată la doi ani, în Belgia şi în ţări învecinate – Franţa, Olanda, Luxemburg şi Germania sau Marea Britanie. Institutul Cultural Român este coordonatorul participării României la cea de-a 27 a ediţie a Festivalului Europalia, proiect de anvergură desfăşurat în perioada octombrie 2019 – februarie 2020 şi implementat în colaborare cu Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale şi Secretariatul General al Guvernului, alături de Europalia International, organizatorul manifestării. Cea de-a 27-a ediţie a Festivalului Europaloa este dedicată României, ţara invitată de onoare.

 

 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

0 Comentarii