„Iarna pe uliţă“, instalaţia Ralucăi Popa, se vernisează sâmbătă la Sandwich Gallery

0
Publicat:
Ultima actualizare:

„Iarna pe uliţă“, instalaţie de Raluca Popa, va putea fi vazuta in perioada 17.12.2016 - 27.01.2017 la galeria Sandwich, in spatele Combinatului Fondului Plastic. Vernisajul are loc sâmbătă, 17.12.2016, intre orele 13.00 - 19.00.

"Nori, copaci, zăpadă, case trăiesc izolat, precum documentele într-o arhivă, între evocare şi lipsa oricărei înţelegeri. Într-o reconstrucţie personală, motive statice devin impuls pentru evocarea mişcării. Prin dificultatea rememorării, elemente comune ne apar stranii şi inaccesibile."

Conform organizatorilor, "instalaţia realizată de Raluca Popa la sandwich transferă atmosfera de poveste a unei poezii din copilărie într-o imagine stratificată, folosind o metodă ce aminteşte vag de animaţia tradiţională, cu care artista este familiarizată. Din 2009, în paralel cu activitatea sa artistică, Raluca Popa realizează şi decoruri pentru filme de animaţie, alternând, prin urmare, două moduri de abordare în contrast, cel al prim-planului artistic şi cel al decorului subordonat. Recent, a început să vadă un potenţial artistic în fundalurile realizate pentru animaţie, acestea găsindu-şi finalitatea şi în proiecte personale, cum ar fi cel de faţă."

Două siluete sunt surprinse într-un dans sau o îmbrăţişare ambiguă, o imagine ce reţine ceva din atitudinea surprinzătoare a copiilor din poezie, in jocul lor prin zăpada: “Unul din ei tocmai l-a ridicat pe celălalt deasupra sa şi îl învârte desenând un cerc în aer. Seamănă cu un aruncător de ciocan în plin avânt, înainte să dea drumul ciocanului, prin panourile de sticlă.” (R.P.)

Iarna pe uliţă, scrisă de George Coşbuc şi publicată în 1896 este o poezie ce descrie admirativ viaţa rurală în timpul iernii; în general, este studiată în şcoala primară într-o formă prescurtată.

Raluca Popa (n. 1979) a studiat la Universitatea de Artă din Cluj şi are un Master in Fine Arts la Byam Shaw School of Art / Central Saint Martins din Londra. Trăieşte şi lucrează la Bucureşti.
A expus la Lateral ArtSpace / Fabrica de Pensule (Cluj), Guangdong Times Museum (China); Shed im Eisenwerk, Frauenfeld (Elveţia), Rumänska Kulturinstitutet, Stockholm (Suedia); Galeria Ivan (Bucuresti); The Museum of Applied Arts, Viena (Austria); Tranzit Bucureşti; Galeria Plan B (Cluj); Salonul de Proiecte (Bucureşti); MNAC Bucureşti; Leopold Museum, Viena (Austria).
 
sandwich foloseşte potenţialul ascuns al unui spaţiu rezidual dintre două construcţii utilitare, având dimensiunile atipice de 1.5 x 8 metri. Este situat în incinta unei zone industriale din Bucureşti (Combinatul Fondului Plastic), la periferia nordică a oraşului, percepută ca greu accesibilă. Pornind de la premiza că orice constrângere este o resursă pentru găsirea soluţiei optime, sandwich transformă caracteristicile spaţiului ales în limite constructive şi provoacă realizarea unor proiecte şi instalaţii site-specific.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite