Ilie Năstase la televizor

La începutul anilor 70 România era fascinată de ascensiunea fără precedent în tenisul internaţional a doi sportivi români care ajunseseră să cîştige separat sau împreună marile turnee de tenis de la US Open sau Roland Garros: Ion Ţiriac şi Ilie Năstase.

Mai ales al doilea devenise celebru datorită repetatelor prezenţe individuale în marile finale, inclusiv la Wimbledon şi a disputelor deschise cu arbitrii, la limita insolenţei, într-o ţară în care nu se comenta public nimic fără voie de la Partid. Aşa au apărut peste tot terenuri de tenis unde copiii se înghesuiau să înveţe sportul care făcuse dintr-un conaţional o vedetă cum românii nu au mai avut. Performanţa sa a fost cu atît mai strălucită cu cît provenea dintr-o ţară fără tradiţie în tenis, minată de consecinţele izolaţionismului comunist şi de lipsa resurselor necesare în acest sport costisitor.

În primele mele călătorii în străinătate am constatat că printre puţinele lucruri care se ştiau despre România erau numele lui Ceauşescu alături de cele ale lui Năstase, Nadia şi Hagi. Evident, Ilie Năstase a adus pentru această ţară mai mult prestigiu decît toată propaganda regimului comunist. De aceea, chiar şi Ceauşescu l-a decorat într-o ceremonie publică în anul 1971 iar după mulţi ani statul francez i-a acordat titlul de Cavaler al Legiunii de Onoare, primind în anul 2016 şi Steaua României, cea mai importantă decoraţie a statului român. Dar toate aceste distincţii nu pot recompensa imensul cîştig de imagine pe l-a adus ţării sale şi imboldul pe care l-a dat dezvoltării tenisului autohton, pentru care Simona Halep este acum cel mai bun exemplu.

Viaţa personală a fost cea normală pentru o vedetă de talia sa, făcînd de multe ori prima pagină a tabloidelor fie prin succesivele mariaje, fie prin consecinţele limbajului său franc, colorat, insolent.

Recent, Ilie Năstase a fost zile la rînd subiectul jurnalelor de ştiri, datorită unui incident petrecut în trafic. Imagini cu poliţiştii care l-au scos cu brutalitate din propriul automobil şi l-au trîntit cu faţa la pămînt, încătuşîndu-l pe motivul unei suspiciuni de consum de alcool au făcut „prima pagină” atît la televiziuni cît şi pe internet. Nu vreau să comentez acţiunea poliţiei, ea are propriile metode deşi e chestionabil faptul că sordidul film al arestării a ajuns rapid în media, iar procedura filmării nu se realizează în toate cazurile şi, mai ales, filmările respective nu sînt publice. Dar, vorba francezilor, poliţia nu cere voie niciodată.

Altceva mi s-a părut intolerabil, o anumită reacţie a presei. S-a scris şi spus, pe scurt, că nimeni nu e mai presus de lege. Ocazie cu care s-au trecut în revistă, ca probe ale unui caracter condamnabil, incidentele care l-au vizat în ultimii ani la Fred Cup sau comentariile sale despre Serena Williams. Demonizarea sa a atins culmea într-un articol apărut pe republica.ro cu titlul Aoleu, sunteţi chiar Marele Nostru... Textul, un pamflet ieftin, insinuează scenariul posibil pe care l-au avansat cei care au salutat arestarea lui Ilie, oprit, nu-i aşa, la timp, înainte de a omorî cu maşina pe cineva. Prin comparaţie cu scrupulozitatea apărătorilor legii din fapta petrecută pe Şoseaua Nordului, sceneta grosolană cu titlul amintit montează fictiv o situaţie inversă, respectiv cea a tenismenului infatuat şi doldora de privilegii care tocmai a omorît cu maşina un copil şi atitudinea obedient-servilă a poliţiei şi a părinţilor victimei dispuşi să treacă peste tragedie în schimbul unui autograf.

Evident, legile trebuie respectate, presa fiind un soi de sanitar al societăţii care semnalează abaterile, în interesul general. Dar de ce acest lucru se întâmplă doar în anumite cazuri? Spre exemplu, o vedetă de televiziune a omorît cu adevărat, acum cîţiva ani, trei oameni în apropiere de Braşov, într-un accident produs din vina sa. Reacţiile presei au fost minime iar condamnarea sa la patru ani cu suspendare nu a generat atitudini de presă pentru nejustificata clemenţă. Nici pentru reîntoarcerea sa într-o emisiune care-şi propune să stîrnească rîsul, după ce anunţase că se retrage din viaţa publică. 

Dacă s-a făcut atîta caz de respectarea codului rutier în cazul Năstase unde este acribia jurnaliştilor în cazul şoferilor maşinilor care umplu trotuarele din jurul restaurantelor, plecînd la volan după o seară de chef? 

Această poveste cu imagini de la faţa locului şi reacţiile care au urmat mi-au amintit o scenă din filmul Zorba, cea a văduvei linşată de consăteni, care o lovesc cu pietre înainte să o înjunghie. Frumuseţea ei clasică, sobră, contrastează cu figurile patibulare, marcate de patimă şi ură ale gloatei care o ucide doar pentru că ea este altfel, nesupusă. 

Aşteptat la cotitură, cu aparatele de filmat pornite, Ilie Năstase a devenit victima propriei celebrităţi şi a unei lipse de recunoştinţă caracteristică, de altfel, acestei naţii.

M-am bucurat să-l văd astă seară alături de Simona, în blugii aceia inadecvaţi momentului pentru oricine dar nu pentru el.

Simbolic, Simona Halep i-a făcut, invitîndu-l alături de tatăl său pe scena de la Arena Naţională, reverenţa pe care o merită.