IndieWire: „Noul val al filmelor româneşti va avea de suferit”

"Moartea domnului Lăzărescu", în regia lui Cristi Puiu, o capodoperă a "noului val românesc" FOTO: Cinemagia.ro

Odată cu Festivalul „Making Waves” de la New York, realizat din fonduri independente de statul român, jurnaliştii de la site-ul IndieWire consideră că noile producţii româneşti sunt puse în pericol de absenţa promovării. Noile filme româneşti expun aspecte deranjante, "ruşinoase" ale societăţii din România, pe când autorităţile de la Bucureşti doresc promovarea unor "valori tradiţionale" ale românilor.

Noul val al producţiilor româneşti scot la iveală probleme ale societăţii – tratamentul necorespunzător din partea doctorilor, homosexualitatea, masturbarea, autismul, schizofrenia, problemele mentale sau chiar posedarea demonică, orfelinatele, exorcizarea – care oferă o imagine defavorizantă asupra României. Deşi filmul „După dealuri” conţine o mulţime de astfel de elemente „ruşinoase”, după cum scrie Oana Sânziana Marian în comentariul de pe platforma de critică cinematografică IndieWire, „După dealuri”, unul dintre noile filme româneşti, continuă să câştige audienţă. 

Regizorii români sunt ameninţaţi de noua politică a ICR România, care doreşte să promoveze mai mult „valorile tradiţionale” ale românilor, şi nu ideile controversate, deşi prezintă un larg interes pentru public. Aceste restricţii ale noii conduceri a institutului vor limita accesul cinefililor americani la producţiile româneşti. 

Noul val de filme româneşti, din care fac parte producţii precum „Moartea domnului Lăzărescu” (Cristi Puiu, 2005), „Poliţist, adjectiv” (Corneliu Porumboiu, 2009) şi „4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile” au fost printre cele mai apreciate de criticii de film, câştigând zece premii importante la Cannes, Berlin şi la alte festivaluri europene. 

Vizibilitatea producţiilor cinematografice este esenţială

Regizorii români nu trebuie să se ocupe numai de promovarea divertismentului în producţiile cinematografice, apreciază jurnaliştii de la IndieWire. Din păcate însă, ei se confruntă cu lipsa unei infrastructuri culturale funcţionale, fapt care va îngreuna accesul oamenilor de pretutindeni la munca lor. Iar lipsa vizibilităţii în cazul filmelor este egală cu inexistenţa acelor filme. Cinematografia, cea mai complexă, mai copleşitoare şi mai costisitoare dintre arte, este şi cea mai vulnerabilă.

Întrebarea care se pune în contextul noilor politici din România este aceeaşi care stă la baza filmului „După dealuri”: Cine este responsabil pentru această dezordine? 

Festivalul „Making Waves”, care se desfăşoară între 29 noiembrie şi 5 decembrie, la Lincoln's Center din New York şi este coordonat de vechea conducere a Institutului Cultural Român (ICR) din New York, Corina Şuteu şi Oana Radu, s-a organizat anul acesta fără ajutor financiar din partea statului român, aşa cum se întâmplase până acum.

Deşi autorităţile române condamnă noile filme româneşti, "După dealuri" a fost deja premiat la Cannes pentru cel mai bun scenariu şi pentru cea mai bună actriţă, acordat celor care au interpretat personajele feminine în rol principal – Cosmina Stratan şi Cristina Flutur. Pelicula a fost proiectată la festivaluri de film din Statele Unite şi nominalizată la Oscar pentru cel mai bun film într-o limbă străină. 

Cristian Mungiu, regizorul fimlului „După dealuri”, precum şi alţi producători, consideră că politica impusă de guvernul Ponta în sectorul cultural va distruge imaginea României în străinătate. „Dintr-o singură mişcare, premierul Ponta a ruinat relaţiile dintre Institutul Cultural Român, artiştii români şi instituţiile culturale ale altor ţări”, scrie IndieWire. 

Noile filme româneşti îl pun pe spectator în tensiune

„ICR România nu a acordat niciodată bani pentru producerea filmelor, ci doar pentru promovare”, a spus Cristian Mungiu. „Însă ce nu înţeleg oamenii este că îţi trebuie mult timp până convingi partenerii că eşti de încredere, iar toată străduinţa se poate nărui într-o clipă dacă nu eşti serios", a completat regizorul.   

Noile filme româneşti sunt greu de urmărit şi creează un disconfort, pentru că, la fel ca şi precedenta producţie a lui Mungiu, „432”, pune în discuţie probleme ale vieţii, privite dintr-un unghi care amână judecata sau blamul şi-l supune pe privitor la tensiunea prin care trece personajul, îl implică în poveste.  

Regizori ai vechiului val de producţii cinematografice, precum Lucian Pintilie sau Mircea Danieluc, care au trăit în vremea comunismului şi care acum duc o pensionare austeră, nu văd de ce ar mai susţine financiar astfel de pelicule. „Am trăit vremuri mizerabile, de ce să mai plătim bani pentru a produce altele asemenea?”, ar spune ei, după cum consideră IndieWire.