„Ingineri, pasiune şi muzică”

Există, în lumea noastră muzicală, câteva repere cu care ne-am obişnuit de decenii, ansamblurilor simfonice sau camerale din ţară alăturându-li-se cele alcătuite din împătimiţi ai artei sunetelor care, deşi au o profesie cel puţin aparent foarte îndepărtată de asemenea preocupări, au cântat, încă din

copilărie, la un instrument, fie în familie, fie urmând chiar o şcoală de muzică, împlinindu-şi apoi pasiunea în orchestre intrate, de decenii, în circuitul artistic.

De altfel, tradiţia saloanelor de muzică are, la noi, o istorie îndelungată, transmisă, firesc, din generaţie în generaţie şi păstrată chiar şi în perioade dificile, când adunarea unor români într-o casă era considerată cu potenţial subversiv, indiferent dacă în acea ambianţă, pur şi simplu, de „făcea muzică”. Şi trebuie spus că „fenomenul” se întâlnea în toate colţurile ţării, în oraşe mari şi mici deopotrivă. În susţinerea acestor afirmaţii vin numeroase evocări ale timpurilor de altădată, dar şi volumul recent apărut, semnat de Andrei Iliescu, în care rememorează şi faptul că pasiunea sa pentru muzică s-a născut acasă, la Piteşti, acolo unde şi alţi colegi studiau un instrument, chiar dacă ulterior s-au îndreptat spre specializări în domeniul ştiinţelor exacte. O „consecinţă” firească a fost regăsirea celor cu preocupări similare în Orchestra inginerilor, creată, în 1956, la Bucureşti, tocmai pentru ca cei mulţi dornici să-şi continue pasiunea-hobby să poată să evolueze împreună, într-o formulă organizată, aflată iniţial sub egida Institutului de Căi Ferate Bucureşti, preluând structura iniţiată pe vremea lui Carol I. O istorie incredibil de bogată, cu performanţe artistice şi satisfacţii poate greu de imaginat pe atunci, povestită într-o manieră atractivă, lejeră, dar consistentă în informaţii, punctată de amintiri pline de umor sau, dimpotrivă, apăsătoare sau triste, în cele 576 de pagini reunite sub titlul Ingineri, pasiune şi muzică, volum editat la Editura AGIR cu prilejul aniversării celor şase decenii de existenţă a ansamblului.

Un aspect poate inedit este faptul că, deliberat sau nu, autorul îmbină „povestea” orchestrei cu cea personală sau a colegilor de scenă, privind deci „din interior”, cu implicarea firească a celui care a „crescut” alături şi împreună cu ansamblul, preluând la un moment dat bagheta (eufemistic vorbind) de la fondatorul Petru Ghenghea, căruia îi rezervă spaţii generoase şi pentru a-l caracteriza şi pentru a-i reliefa meritele cu totul deosebite în atragerea inginerilor, dar şi a arhitecţilor sau fizicienilor în jurul unui crez, având ca finalitate bucuria de a urca pe scenă, de a cânta în faţa unui public „adevărat”. Detalii despre repertoriul abordat, structurat în raport cu pasiunea dirijorului pentru creaţia preclasică sau clasică, despre dorinţa sa de a convinge şi profesori de muzică să li se alăture, despre paşii făcuţi până la momentul în care concertele au început să se desfăşoare chiar la Ateneu, apoi despre colaborarea cu artişti consacraţi, adesea prezenţi în programele propuse, periodic, de „ingineri”, dar şi despre atracţia către muzica de cameră ce a condus la „naşterea” unor formaţii de real succes sau despre faptul că, la vârsta maturităţii, a absolvit cursurile Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti -, toate se aşează la locul lor, cumva cronologic dar într-o curgere firească, departe de privirea aridă a cercetătorului închistat în rigori şi „canoane”. Un aspect cu semnificaţii aparte este cel al activităţii în bisericile catolice cu tradiţie - Lutherană şi Sf. Iosif -, reuşind să abordeze şi partituri vocal-simfonice cu încărcătură religioasă, interzise „oficial” la noi în anii '80, demers prelungit firesc, după 1990, şi în acea ambianţă specială, dar şi peste hotare, acolo unde orchestra a cântat adesea, în cadrul unor turnee de anvergură. Este un segment cu pondere importantă în derularea istoriei, integrat însă cursului evenimentelor multiple din existenţa cotidiană, pentru că, în fond, „aventura” şi satisfacţiile fireşti în urma succeselor repurtate în Anglia şi Italia, în SUA şi în Germania sau în Malta şi la Chişinău, alternau cu stagiunea curentă, apreciată şi de cronicari în articole citate de autor.

Desigur, se consemnează şi apariţia la pupitru a unor dirijori oaspeţi - în special din străinătate -, dar şi debutul lui Andrei Iliescu în această postură, în 1998, apoi prezenţa ansamblului la Piteşti, oraşul natal al autorului şi al altor colegi instrumentişti, prilej binevenit pentru colaborarea cu solişti plecaţi de pe acele meleaguri şi afirmaţi, în timp, un exemplu fiind mezzosoprana Gabriela Drăguşin. Preluarea baghetei în 2000, încercarea de diversificare a repertoriului, invitarea orchestrei în emisiuni televizate sau în stagiunea Societăţii filarmonice de la Câmpina, implicarea unor membri marcanţi şi ca solişti, aniversări pline de emoţie, dar şi stingerea lui Petru Ghenghea, în 2006 - moment în care Orchestra inginerilor a primit numele său -, conexiunile cu foşti colegi de facultate stabiliţi în străinătate, prin care s-au concretizat turnee memorabile, editarea unor CD-uri bine primite de public şi de specialişti, sunt aspecte mozaicate ce-şi găsesc locul în pagini de volum, alături de portrete ale membrilor marcanţi ai ansamblului, de prezentarea tuturor celor ce alcătuiesc orchestra.

Un loc special este ocupat de „fişa” stagiunilor începând din 1956 şi până în decembrie 2016, relevând activitatea constantă şi chiar impresionantă a inginerilor-muzicieni, programele complete ale concertelor, arhivate cu o precizie şi o minuţie de invidiat, fiind notate în... 200 de pagini! Afişe, fotografii, scrisori semnate de artişti de marcă sau de organizatori şi gazde în deplasările peste hotare, diplome, momente surprinse în vizite şi călătorii pline de farmec, completează un caleidoscop ce demonstrează şi o documentare extrem de serioasă şi o tratare ştiinţifică - implicând şi o bibliografie amplă şi un index de nume -, dar şi căldura celui care, scriind, a retrăit cu emoţie fiecare clipă la care s-a referit, l-a evocat pe Petru Ghenghea, probabil mentorul său, cel care a condus şi a marcat destinul orchestrei mai bine de 40 de ani, rememorându-i pe colegii din generaţia matură care au pus bazele şi s-au implicat cu pasiune în devenirea ansamblului, referindu-se totodată cu afecţiune la cei alături de care cântă de decenii.

Sinceră să fiu, nu m-aş fi aşteptat ca cineva cu formaţie de inginer, obişnuit cu precizia calculelor şi a riglei, să „trădeze” un real talent „în ale scrisului”, cu o exprimare nuanţată, elegantă, aş spune chiar colorată, plină de vervă şi de o aparentă spontaneitate, pe lângă o cultură vastă şi, firesc, pasiunea constantă pentru muzică. Este o lectură captivantă, o „poveste” în care cititorul descoperă mereu alte lucruri interesante şi poate mai puţin ştiute despre activitatea Orchestrei inginerilor, aşternute pe hârtie cu o anume simplitate a celui care, pur şi simplu, derulează firul amintirilor pe care vrea să ni le împărtăşească într-un moment aniversar cu semnificaţii speciale pentru el şi pentru toţi cei care au alcătuit şi alcătuiesc marea familie a inginerilor-instrumentişti.

Sunt aspecte subliniate şi în „Cuvântul înainte” de către Andrei Dumitriu, director general al Filarmonicii bucureştene, şi în calitate de manager al instituţiei care, din 1960, susţine activitatea orchestrei pe podiumul Ateneului, şi ca meloman, dar şi ca... inginer; de asemenea, în Prefaţa semnată de Mihai Mihăiţă, preşedinte al Asociaţiei Generale a Inginerilor şi preşedinte al Academiei de Ştiinţe Tehnice din România, unul dintre cei care le-au fost alături în momente grele sau în cele de bucurie, aflându-se desigur, şi printre spectatorii care au aplaudat zeci, poate sute de concerte oferite de Orchestra inginerilor „Petru Ghenghea”; este ceea ce remarcă şi acad. Octavian-Lazăr Cosma în cuvintele publicate pe coperta IV, apreciind şi „multitudinea informaţiilor” şi maniera în care Andrei Iliescu a scris „cu har poetic şi discernământ muzicologic” despre oameni care „fac muzică” în cel mai adevărat sens al cuvântului, cu credinţă şi dăruire. Un volum editat în condiţii grafice excelente, o carte care merită citită nu doar de către cei care au avut prilejul să asculte şi să aplaude performanţele inginerilor-muzicieni.