InstaCannes, rubrica Eugeniei Vodă. Cifre şi senzaţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

InstaCannes, rubrica Eugeniei Vodă, prezintă de această dată, o anecdotă transmisă de binecunoscutul regizor Woody Allen, cu privire la preşedintele american Donald Trump, precum şi cifrele impresionante cu privire la bugetui ediţiei din acest an, dar şi cu privire la oamenii implicaţi în acest festival.

Corespondenţă de la Eugenia Vodă

Să începem cu o senzaţie amuzantă, transmisă festivalului de Woody Allen, de la New York, împreună cu părerea de rău că anul ăsta nu va reuşi să ajungă la Cannes; întrebat ce fel de om e Donald Trump, care a jucat într-un film al lui Woody Allen, Celebrity, în 1998, cineastul răspunde: „Atunci era angajatul meu şi puteam să-i dau, pe platou, ce indicaţii voiam. Acum, aşa ceva mi s-ar părea dificil! La vremea respectivă era un om fermecător. Acum, închid ochii şi îmi reţin respiraţia. Am senzaţia că Fraţii Marx s-au instalat la Casa Albă!”

Cît despre cifre, ele sunt impresionante, începînd cu bugetul festivalului: 20 de milioane de Euro (din care jumătate provin din fonduri publice, restul e completat de mai multe societăţi profesionale şi de parteneri privaţi). Pînă la cifra 70, Festivalul a crescut non-stop (în afara momentului de pojar istoric, din mai ’68, cînd a fost „ediţia întreruptă”). Dacă în anii ’60 erau acreditaţi 600 de jurnalişti, azi sunt în jur de 5000, din 85 de ţări! Avea dreptate Delegatul general al festivalului, Thierry Fremaux, cînd spunea că la Cannes „presa face festivalul!”...) Azi,Le Marche du film, cu peste 10 mii de participanţi şi cu peste 1500 de proiecţii, rămîne cel mai mare tîrg de cinema al Planetei. Pe cît de masive sunt cifrele, economic vorbind, pe atît de selective sunt cînd vine vorba de ceea ce se cheamă Selecţia Oficială, unde, în toate secţiunile adunate, figurează sub 100 de titluri (spre deosebire de Berlin şi Toronto, care au în jur de 300). Cea mai selectivă e Competiţia, care la actuala ediţie propune doar 19 filme. O idee bună a autorilor actualului Catalog al festivalului e de a scrie, mare, deasupra titlului filmului, numele regizorului şi locul naşterii; pînă la urmă, „obîrşia” şi formaţia sunt cele care „fac filmul” cel puţin în egală măsură cu banii! De pildă, un film din competiţie e regizat de grecul Yorgos Lanthimos, principalii creatori de pe generic sunt greci, dar filmul e integral o producţie... irlandeză! Sigur că, în scripte, filmul va figura ca o „producţie Irlanda”, dar în mentalul colectiv, chiar dacă e vorbit în engleză şi are staruri internaţionale în distribuţie, el va rămîne, pururi, dacă nu „un film grec” atunci cel puţin „filmul unui grec”! 

image

Competiţia include cîte un film din Rusia, Ungaria, Suedia, Irlanda (Grecia?), Ukraina, Marea Britanie, Austria, Germania, Japonia, două filme din Coreea de Sud, cîte patru filme din Franţa şi din SUA. Cel mai în vîrstă membru al competiţiei e austriacul Michael Haneke (dar născut la Munchen şi venit cu un film producţie franceză!), care, la 75 de ani, e şi singurul deţinător, dintre regizorii din competiţie, al trofeului suprem, Palme d’or (Haneke are, de fapt, două Palme, iar dacă ar cîştiga şi acum – ceea ce nu cred – ar fi şi singurul regizor triplu laureat din istoria festivalului). Intre Haneke şi cel mai tînăr regizor al competiţiei, new-yorkezul Benny Safdie, e o distanţă de 44 de ani. Ca o noutate (care a şi provocat controverse), e pentru prima dată cînd, în competiţie, sunt acceptate două filme care nu vor rula în sălile de cinema, pentru că sunt produse „în regim de video la domiciliu” de Netflix, reţeaua de streaming cu 100 de milioane de abonaţi! Distribuitorii în reţeaua de săli au protestat, pe bună dreptate. Cannes-ul ar putea fi cîştigat de un film care nu va avea dreptul să ruleze în sălile de cinema!(Drept care, începînd cu anul viitor, s-a modificat regulamentul de selecţie şi aşa ceva nu va mai fi posibil). Deocamdată, organizatorii se declară mulţumiţi că au selectat în festival un nou mare producător, Netflix, care investeşte enorm în cinema...

D'ale juriilor

Juriul Competiţiei, condus de cel mai iubit cineast spaniol contemporan (chiar dacă ne-Palmat), Pedro Almodovar, e unul foarte consistent, cu personalităţi de mare autenticitate (vedetele juriului sunt Paolo Sorrentino, Jessica Chastain, Will Smith, Agnes Jaoui, dar şi o splendidă actriţă chineză, cu un nume nostim, Fan Bingbing, născută în ’81, desemnată de revista Time printre cele „100 de personalităţi influente ale lumii”). Privind „en vol d’oiseau” selecţia de filme, s-ar putea preconiza că vom avea o ediţie excepţională. Privind structura juriului, s-ar putea miza pe ideea că va cîştiga „o femeie (sunt trei regizoare în competiţie) sau un Netflix!” Dar nu suntem la o casă de pariuri. Suntem la Cannes, unde pînă şi lucrurile uşoare sunt luate foarte în serios! 

Dar cred, din start, că această a 70-a ediţie a Cannes-ului are toate şansele să fie cântărită cinstit, de-ar fi numai faptul că Almodovar, ca şi un alt membru al juriului, italianul Paolo Sorrentino, au simţit, pe propria piele, chiar la Cannes, ce înseamnă să fii trecut pe o poziţie secundă, deşi se vedea cu ochiul liber că adevăratul cîştigător ai fost tu! Almodovar ar fi putut lua Palme d’or în 1999, pentru „Totul despre mama“, Sorrentino ar fi meritat-o în 2013, pentru „La grande bellezza“.Timpul le-a dat dreptate. A trebuit să caut în arhive, am uitat complet care au fost „Palmele” la acele ediţii, în timp ce imagini din filmele nedreptăţite atunci te urmăresc încă... Aflându-ne la o ediţie aniversară, revistele locului s-au întrecut în a veni cu tot felul de mărturisiri inedite, de la „actori” importanţi din istoria marelui joc de pe Croazetă. Şi, citindu-le, te amuzi, dar, mai ales, „te apucă groaza, monşer, groaza”... De pildă, afli de la un faimos producător cum, la un moment dat, deşi era vorba de un film în afară de concurs şi deşi niciun membru al juriului nu văzuse filmul, a reuşit să-i obţină un Premiu special! Sau afli cum gîndeşte, peste ani, regizorul care a luat premiul de regie în 2007 (Julian Schnabel, pentru Scafandrul şi fluturele), cînd 432 al lui Mungiu (şi al nostru) a câştigat Palme d’or: „Mi-au dat mie Palme d’or până în jur de ora 14.00 Mi-au cerut şi să vin cu toate actriţele din film, ceea ce pentru un premiu de regie nu se cere. Presupun că a fost un fel de târguiala, mai ales că actorul francez din juriul acelui an era Michel Piccoli, un dezagreabil „comunist“!... După ce citeşti şi că Isabelle Huppert a fost gratulată, de un coleg american de juriu, cu apelativul „c... fascistă”, poţi deduce, în plus, temperatura ridicată la care au loc deliberările. Până la urmă are dreptate Woody Allen, care a refuzat întotdeauna să facă parte dintr-un juriu şi care nu e nici membru al academiei Oscarurilor, pe principiul că arta e o chestiune de gust, şi deci „cine sunt eu ca să judec“?.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite