INTERVIU Ramona Horvath, pianistă de jazz. Criza a căzut peste mine în cel mai prost moment. Aveam concerte care reprezentau efectiv împlinirea
0
ICR Paris desfăşoară proiectul ”Împreună cu creatorii români din Franţa în timpul şi după coronavirus”. În aşteptarea reluării activităţii teatrelor, muzeelor, sălilor de concert sau a cinematografelor, ICR Paris publică interviuri despre viaţa şi proiectele a 15 artişti din Franţa care promovează cultura română. Azi: pianista de jazz Ramona Horvath: ”Realizezi că eşti pur şi simplu extraordinar de fragil”.
ICR Paris:Cum trăieşti această închidere a lumii culturale, acest moment în care domeniul digital pare să fi pus stăpânire pe lumea reală?
Ramona Horvath: Cred cu sinceritate că lumea digitală a câştigat de mult timp teren în faţa lumii reale, şi nu doar în ultimele două luni de izolare. Apoi, într-adevăr, probabil că în ultimul timp a fost cu mult mai prezent digitalul, mai puternic în faţa realului, deoarece a fost singura noastră posibilitate de a ne exprima, de a comunica. Cred că vorbim despre o dezbatere de-a dreptul, acest subiect preocupă multă lume, există păreri pro există şi contra, în ceea ce priveşte prezenţa artiştilor, a muzicienilor, mai ales că a devenit un fel de sine qua non.
Trebuie să exişti, iar digitalul oferă această dovadă, a devenit chiar o scenă, virtuală, clar: poţi anunţa evenimente, poţi interpreta, oamenii te văd, îţi dau like, partajează, eşti căutat şi este deci important să exişti. Apoi există şi reversul medaliei, este o formă de cultură, de muzică, gratuită, oferim ceea ce lucrăm, creăm, interpretăm, cu totul gratuit. Sunt păreri pentru şi păreri contra. Eu cred că este un subiect care trebuie dezbătut, dar în orice caz pentru mine, pentru toţi artiştii şi până la urmă pentru toată lumea, a fost singurul mijloc de comunicare.
Această criză a coronavirusului a fost pentru tine un motor de creativitate, de reînnoire şi de explorare?
În ceea ce mă priveşte, această perioadă am resimţit-o ca fiind apăsătoare. Criza a căzut peste mine în cel mai prost moment cu putinţă, profesional vorbind: aveam o mulţime de împliniri profesionale care se anunţau, concerte şi evenimente extrem de frumoase, în perspectivă, inclusiv un turneu în România, un concert cu orchestra Radioteleviziunii române, la Bucureşti, multe date în Franţa, în cadrul mai multor festivaluri. Un florilegiu de evenimente proiectate care reprezentau pentru mine efectiv împlinirea, vârful unor eforturi susţinute, depuse în timp.
O muncă depusă şi într-un context de promovare a celui mai recent album al meu, Le Sucrier Velours, apărut în 2019. Deci, cum spuneam, totul a căzut din cauza izolării. Perioada de izolare nu a fost deloc un motor pentru mine ci un moment de maximă tristeţe, un moment de pesimism în faţa perspectivei teribile care se contura: toate festivalurile anulate şi nimic posibil sau real cu siguranţă înaintea sosirii toamnei.
Apoi, a trebuit să mă adun şi să mă întorc la ceea ce reprezintă de fapt viaţa mea, muzica. A fost gestul normal, să mă întorc să fac muzică, că eram tristă sau nu. În muzică găseşti bucurie, speranţă, dar şi lacrimi, şi asta este adevărat. Există sentimente, multe alte lucruri de altfel, este important, pentru oricine, să se regăsească, să se agaţe de ceea ce poate. În cazul meu, de muzică.
Bineînţeles, această întoarcere am făcut-o singură, eu şi cu pianul meu, n-am putut colabora cu alţi muzicieni altfel decât prin mici încercări video (mă gândesc la partenerul meu de scenă, Nicolas Rageau). A fost complicat să lucrez, să încerc să schimb idei, când în mod cotidian nu vedeam pe nimeni. Ştiind că muzica de jazz, improvizaţiile care o caracterizează, se fac interacţionând cu ceilalţi. Dar m-am străduit, am scris chiar câteva piese, câteva aranjamente muzicale, gânduri pentru viitor. Proiecte pentru un mai târziu care nu se ştie când va fi.
Care sunt mijloacele de subzistenţă ale artistului în timpul izolării?
Nu suntem toţi, nu suntem toţi artiştii, creatorii, în situaţii identice de viaţă, de carieră. Există artistul care are un anumit nivel de viaţă şi de carieră, pentru care poate această perioadă de stand by de două - trei luni a însemnat doar o perioadă de vacanţă; pentru mine a fost o perioadă complicată, care m-a afectat, pentru că fac parte din categoria artiştilor care trăiesc doar din muzica lor. Din concertele mele etc. Am resimţit acut schimbarea, pe de o parte vizavi de public, de faptul că nu îmi mai vedeam publicul, dar şi cotidian, bineînţeles.
Cum ne putem imagina cultura după coronavirus? Vom putea relua vechiul mod de a trăi şi consuma cultura?
Sper, doresc din toată inima ca totul să revină la normal cât mai repede posibil. Însă, cu siguranţă, ce ştiu sigur este că aş paria pe două concluzii personale: în primul rând, despre importanţa muzicii pentru programatori, pentru organizatori : ar fi excelent să realizeze ce înseamnă să nu mai aibă posibilitatea de a contacta muzicieni, artişti pentru a organiza spectacole, să nu mai aibă cum organiza evenimente muzicale, reale, în faţa unui public.
Apoi, o concluzie despre fragilitatea statutului de muzician. Ştiu că este un subiect vast, delicat, care adeseori depinde de factori cu mult mai importanţi decât noi, factori care ţin de politică, de felul în care merg lucrurile în viaţă. Ar fi bine ca cei care pot avea o decizie politică să se gândească şi la condiţia artistului şi la ce se poate face pentru a le asigura cumva existenţa în astfel de momente. Este atât de trist să îţi dedici viaţa muzicii, să faci sacrificii personale neimaginabile, până când ajungi la un moment, neaşteptat, în care totul se opreşte şi în care descoperi că eşti, întocmai ...descoperit total, că nu ai nici un adăpost. Realizezi că eşti pur şi simplu extraordinar de fragil.
“Unul dintre cei mai originali pianişti din Paris”
Ramona Horvath este artistă de origine română recunoscută şi apreciată în Franţa. Concertele ei sunt mereu ocazii de standing ovations, publicul plecând de fiecare dată realmente cucerit de interpretarea şi prezenţa scenică a Ramonei.
Pianistă excepţională, Ramona Horvath s-a născut la Bucureşti într-o familie de muzicieni. Ramona este absolventă a Conservatorului din Bucureşti, a fost eleva şi partenera de scenă a marelui pianist Jancy Korossy.
Instalată la Paris de mai mulţi ani, Ramona este foarte prezentă pe scena internaţională. Considerată ca fiind “unul dintre cei mai originali pianişti din Paris” (Jazz Hot), pianista concertează cu mare succes pe diferite scene franceze şi europene, cluburi, festivaluri : Austria (Sala Radio ORF, Bosendorfer Hall), Belgia, Germania, Italia, Portugalia, Spania, Ungaria, România : Ateneul Român, Opera Naţională Maghiară din Cluj, Sala Radio Bucureşti, Filarmonica din Braşov...etc.
Primul său album, XS Bird, din 2015 a fost ales «cel mai bun album de jazz» în România. În 2017, a scos un alt album, Lotus Blossom, iar în 2019 a apărut cel de-al treilea album al său, pe care este prezentă împreună cu contrabasistul Nicolas Rageau, Le Sucrier Velours, un album care a avut critici excelente în presa franceză şi internaţională (USA, Austria, Ungaria, Ţările de Jos...etc). Deasemenea , Ramona a atras şi atenţia postului naţional TVR - International / Cultural care i-a consacrat cateva emisiuni-portrete, din ciclul "Români de succes din diaspora".
Mai multe info despre concerte, emisiuni radio-tv, cronici din presa internaţională, dar şi extrase video şi audio, puteţi afla accesând situl artistei: www.ramonahorvath.com
Interviul video în limba franceză poate fi urmărit aici:
Se încarcă comentariile...
