IPhO - 80!

Lahav Shani este numele celui mai tânăr dirijor lansat săptămânile trecute, în ultima zi a anului, la sediul din Tel Aviv al Filarmonicii israeliene; eveniment petrecut cu prilejul marelui serial al concertelor aniversare prilejuite de împlinirea a opt decenii ce au trecut de la înfiinţarea acestui eminent colectiv orchestral.

Iar IPhO este indicativul cunoscut în întreaga lume al unuia dintre cele mai faimoase ansambluri simfonice actuale, anume Israel Philharmonic Orchestra.

Oportunitatea oferită tânărului artist este una enormă. Dirijorul Lahav Shani (foto dreapta) este muzicianul unui mare viitor artistic; datele sale importante sunt talentul comunicării, consistenţa expresiei împlinite în spaţiile largi ale muzicii, forţa adresării; …şi nu în ultimul rând meşteşugul dirijoral ferm stăpânit. In finalul concertului susţinut în ultima zi a anului trecut, Shani a prezentat Suita a 2-a de balet, Daphnis şi Chloe, de Maurice Ravel. A ştiut a pune în valoare aspectrul timbral fabulos, dinamica fascinantă a muzicii, datele caracteristice acestui uimitor aparat orchestral. La 27 de ani, Shani a apărut pentru prima oară în lumina marilor reflectoare ale vieţii muzicale. Cu numai câţiva ani în urmă câştigase laurii concursului de dirijat Gustav Mahler. Acesta a fost momentul iniţial al propulsiei sale în viaţa de concert.

Nouă concerte simfonice şi camerale, susţinute la sediu, în marele Auditorium Charles Bronfman din Tel Aviv, au marcat evenimentul. A fost, în egală măsură, o ediţie omagială închinată lui Zubin Mehta, numit cu ani în urmă director artistic „pe viaţă” al ansamblului.

Inaugurarea în 20 decembrie a marelui serial aniversar a fost încredinţată lui Riccardo Muti (foto stânga) şi a cuprins în integralitate programul concertului condus cu opt decenii în urmă, de legendarul Arturo Toscanini. Pe atunci, în perioada mandatului britanic, colectivul orchestral purta denumirea Palestine Symphny Orchestra; a fost precursoarea actualului colectiv simfonic. Programul concertului, cu totul extins, de o alcătuire mai puţin obişnuită în zilele noastre, a cuprins două uverturi plasate în extremele poziţii ale serii se muzică, anume celebrele pagini Scara de mătase de Gioacchino Rossini şi Oberon de Carl Maria von Weber. Programul a mai inclus două simfonii vieneze, anume Simfonia a 8-a, Neterminata, de Schubert şi Simfonia a 2-a de Brahms, de asemenea două momente de mare deliciu pentru publicul serii, anume Nocturnă şi Scherzo din muzica de scenă Visul unei nopţi de vară de Mendelssohn Bartholdy. Şi atunci, la inaugurarea ansamblului, dar şi acum, s-a venit în întâmpinarea gustului marelui public dar şi a preferinţelor unor melomani avizaţi. Este politica repertorială urmată cu consecvenţa de toţi conducătorii ansamblului. Succesul a fost şi de această dată enorm. Ovaţiile au continuat zeci de minute în şir. Implicarea muzicienilor orchestrei dar şi a dirijorului a fost totală. S-a cântat cum se spune trup şi suflet. Sunetul, dar şi acurateţea manifestă în partidele corzilor rămân uimitoare; dată fiind generozitatea expresiei, maleabilitatea timbrală, coeziunea sonoră a întregului ansamblu şi, nu în ultimul rând, cum notam, implicarea participativă a muzicienilor. Iar Muti rămăne artistul care construieşte temeinic şi imaginativ, inspirat, cu totul atractiv, clar şi antrenant, aducând soluţii temeinice inedite în opusuri de mare circulaţie.

În mod firesc, trei dintre concertele acestei ediţii festivaliere au fost susţinute de maestrul Zubin Mehta (foto dreapta) însuşi. Prestanţa profesională, cosistenţa comunicării au rămas intacte. Neschimbată a rămas şi alegerea repertorială. O întreagă seară de muzică a fost dedicată creaţiei beethoveniene, prioritar celei concertante; au mai fost audiate celebre opusuri ale repertoriului dedicat marelui aparat simfonic, anume Ritualul primăverii de Igor Stravinski, nu mai puţin celebrul poem simfonic Till Eulenspiegel de Richard Strauss. În programele sale Mehta menţine un util balans repertorial între epoci şi stiluri, între înclinaţiile, gustul publicului, şi marele spectacol al orchestrei; aspect ce conferă satisfacţii atât dirijorului, membrilor formaţiei, cât şi melomanilor.

Acestora le-au fost dedicate cele trei opus-uri concertante, Concertul de vioară oferit de Pinchas Zukerman, Imperialul în mi bemol major, susţinut de Murray Perahia, şi Triplul concert realizat cu participarea lui Zukerman, a violoncelistei Amanda Forsyth, a pianistului Yefim Bronfman (foto dreapta). Domnia sa este maestrul absolut al claviaturii abordate de manieră inspirat academică, cu o deschidere largă, atent diferenţiată, spre marile epoci ale literaturii pianului; mă refer la Concertul al 2-lea de Bela Bartok, pe de-o parte, şi la do minorul beethovenian, pe de alta. Dar Bronfman este cu totul captivant inclusiv în domeniul muzicii de cameră. Când situaţia o solicită devine leader-ul cuplului; o seară de muzică vieneză, sonate de Mozart, Schubert, Beethoven, a fost oferită în compania lui Pinchas Zukerman, un artist care, deşi se menţine pe poziţiile vieţii muzicale, aminteşte astăzi perioadele unei glorii apuse.

Evgeny Kissin oferă în continuare marele spectacol pianistic deschizând adâncimi nebănuite, oferind revelaţii unice atât în repertoriul clasico-romantic european în lucrări de Mozart, Beethoven şi Brahms, dar şi în repertoriul muzicii spaniole, exaltând spiritul sefard al muzicii lui Isaak Albeniz. În compania lui Mehta a probat o versiune autentica a romantismului în viziunea lui Rachmaninov, în cel de al doilea concert al său. Indiscutabil, expresia violonistică este predilectă în spiritualitatea locului, a omului acestor locuri; …atât la nivelul preferinţelor publicului cât şi la acela al identităţii muzicienilor solişti. Cele patru concerte, Anotimpurile ale lui Antonio Vivaldi au fost oferite în versiunea a patru virtuozi ai instrumentului, violoniştii David Gerrett (foto stânga sus), Julian Rachlin, Pinchas Zukerman, Ilya Konovalov; au fost versiuni foarte diferite în zona stilistică a literaturii violonistice a Barcului italian de mijloc de secol XVIII. In partea secundă a aceleiaşi seri de muzică, dirijorul austriac Manfred Honeck a condus realizarea celei de a 5-a simfonii de Piotr Ilitch Ceaikovski.

Dar, în viziunea mea, momentele cu totul captivante ale întregului serial de concerte, au fost cele oferite de evoluţiile unor minunaţi tineri muzicieni. Pianista Yuja Wang (foto dreapta), bine cunoscută publicului românesc, este realmente o prezenţă artistică fabuloasă; este captivantă în mod absolut. În nici un caz nu te poate lăsa indiferent;…prin felul cu totul imaginativ în care se exprimă pianistic, prin felul în care păşeşte pe scenă, cum se îmbracă, cum comunică în compania colegilor din echipă. Este o personalitate artistică percutantă dar nu extravagantă; poate cel mult pe parcursul celebrului rondeau mozartian „alla turca” deturnat în formulă jazzistică, moment pe care îl reeditează cu enormă bucurie la cererea insistentă a publicului, pe parcursul numeroaselor apariţii ale domniei sale. Cu prilejul concertului simfonic programat în ultima zi a anului, de altfel ultimul concert al întregului serial aniversar, a avut două apariţii absolut fulminante; pe parcursul dublului Concert de Şostakovici realizat în compania trompetistului Yigal Meltzer, de asemenea în cadrul dublului concert mozartian în re major, susţinut în compania pianistului şi dirijorului, Lahav Shani. A fost în adevăr cel mai tânăr protagonist al întregului serial al concertelor aniversare.

Drept semn al continuităţii valorilor, al succesiunii generaţiilor, Zubin Mehta i-a încredinţat concertul final al festivalului. Semnificativ apare faptul că în acelaşi an cu momentul aniversar al Filarmonicii israeliene, în aprilie trecut lumea muzicală mondială l-a sărbătorit pe marele muzician la împlinirea a opt decenii de viaţă. A fost omagiat cu enormă simpatie din partea marelui public, din partea muzicienilor ansamblului, pe parcursul celor trei concerte susţinute la Tel Aviv.

Momentul mi-a adus în memorie concertul Filarmonicii bucureştene din septembrie 1964, atunci când foarte tânărul Mehta, artist aflat la acea vreme în spectaculoasă afirmare, a închinat memoriei lui George Georgescu, acel meditativ Adagio de Anton Bruckner. Aşa cum se cunoaşte, Zubin Mehta a acceptat funcţia onorifică de director artistic al ediţiei din acest an a Festivalului George Enescu de la Bucureşti.

De la legendarul Toscanini, în zilele sfârşitului de an 1936, la Zubin Mehta, Riccardo Muti, Manfred Honeck sau Lahav Shani, în zilele săptămânilor trecute, un arc peste timp, peste timpuri, a fost clădit în temeiul muzicii celei mari; …un arc de impresionantă consistenţă emoţională, spirituală, artistică. A fost unul dintre evenimentele muzicale importante ale anului.

Materialul a apărut anterior în revista Actualitatea Muzicală.