Keep Calm and Stream Opera

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Opera Naţională Iaşi începe programul de transmisiuni online cu „Indiile galante”, astăzi, 16 Martie, de la ora 18:30.
Opera Naţională Iaşi începe programul de transmisiuni online cu „Indiile galante”, astăzi, 16 Martie, de la ora 18:30.

Suntem la o zi distanţă de activarea stării de urgenţă şi toate recomandările autorităţilor încep cu „staţi acasă”. Se spune că lumea va arăta altfel după COVID-19.

Articol publicat iniţial pe blogul Despre Opera.

Când pandemia de gripă se va fi sfârşit, ne vom întreba, poate, cât de mult ne-au lipsit spectacolele de operă şi concertele simfonice anulate în această perioadă. Poate cineva va reuşi să facă şi un bilanţ al biletelor nevândute şi, în general, al banilor alocaţi artelor spectacolului din România.

Dar dacă tot stăm acasă, cei care iubim opera şi muzica simfonică putem profita de gratuităţile oferite de mari organizaţii artistice pentru a vedea câteva spectacole foarte interesante. Să o luăm pe rând:

Wiener Staatsoper

image

Wiener Staatsoper

Începând de astăzi, 15 Martie, până pe 2 Aprilie, austriecii oferă nu mai puţin de 19 spectacole din repertoriul lor, înregistrate în stagiunile recente, printre care şi tetralogia Inelul Nibelungului (15, 18, 22, 28 Martie) sau Die Frau ohne Schatten (1 Aprilie), opera lui Richard Strauss cu care aţi făcut cunoştinţă la Festivalul Enescu 2019.

Conectare Dacă aţi mai folosit în trecut serviciile de streaming ale Wiener Staatsoper, nu trebuie decât să vă logaţi şi toate aceste spectacole pot fi achiziţionate gratuit. Dacă n-aveţi cont deja, puteţi să vă creaţi unul intrând pe site-ul culturall.com, mai exact, de la acest link. Completaţi adresa de mail, alegeţi-vă o parolă şi asta e tot. Veţi fi direcţionat către website-ul operei, de unde puteţi urmări spectacolele la data şi ora când sunt indicate.

Dacă aveţi un televizor nou cu sistem de operare Android, sau un Apple TV, Wiener Staatsoper are şi o aplicaţie de streaming pe care o puteţi instala şi, după ce vă logaţi cu adresa de mail şi parola de mai sus, puteţi urmări direct pe televizor aceste transmisiuni.

Metropolitan Opera

image

The Metropolitan Opera of New York

Şi americanii au anunţat un program similar, cu 7 transmisiuni în perioada 16-22 Martie, în general marile lor succese din repertoriul italian. Până la această oră n-am găsit nici o informaţie utilă despre cum aş putea accesa aceste spectacole, însă e momentul să reamintesc că ei au cel mai consistent serviciu de streaming din lumea operei, numit Metropolitan on Demand, prin care aveţi acces la o arhivă audio şi video ce cuprinde cca 700 de spectacole dintre care mai mult de jumătate video. Acest serviciu este oferit gratuit în regim de probă timp de o săptămână. Abonamentul costă 15$/lună, adică ceva mai ieftin decât un bilet la locurile din stalul ONB.

Conectare Pentru a vă crea un cont (în cazul în care nu aveţi deja unul), urmaţi acest link. Completaţi toate câmpurile (sunt destul de multe, ce-i drept). Selectaţi ca ţară România, înainte de orice, ca să scăpaţi de dilema alegerii statului american în care presupune algoritmul că aţi locui. Veţi fi direcţionat apoi pentru plata abonamentului, unde este selectat deja serviciul de probă, cu valoare gratuită. Faceţi click pe butonul Proceed to payment din caseta roşie din partea dreaptă a ecranului, veţi fi direcţionat către o nouă pagină unde trebuie să introduceţi datele cardului cu care faceţi cumpărături online şi gata! 700 de spectacole de operă vă aşteaptă. Nu uitaţi să anulaţi abonamentul în ultima zi, dacă nu doriţi să fiţi facturat pentru încă o lună (deşi, dacă sunteţi la prima experienţă, ăsta e genul de serviciu care chiar merită plata unui abonament).

Încă ceva: şi serviciul Met on Demand are o aplicaţie pentru Android TV sau Apple TV, cu care experienţa streamingului este cu atât mai impresionantă cu cât diagonala televizorului este mai mare.

Update: Între timp, transmisiunile gratuite de la Metropolitan au început. Ele sunt accesibile direct de pe pagina principală a website-ului metopera.org, fiecare titlu fiind disponibil 20 de ore începând de la ora 01:30 până la 21:30 (ora României).

A doua săptămână de transmisiuni de la Metropolitan Opera e dedicată lui Wagner. TetralogiaTristanMaeştrii cântăreţiTannhaüser, singurul regret e că nu dau excelentul lor Parsifal.

Berliner Philharmoniker

image

Berliner Philharmoniker

Serviciul de streaming al celei mai celebre orchestre simfonice din lume se numeşte The Digital Concert Hall. Şi berlinezii oferă o perioadă de test de o săptămână, însă, în condiţiile pandemiei de gripă, odată ce aţi optat pentru ea, veţi primi un voucher cu care se extinde gratuitatea până la o lună întreagă. Serviciul este superb: nu se limitează numai la concerte simfonice, ci conţine şi o întreagă arhivă de filme documentare excepţionale, inclusiv unul despre Sergiu Celibidache şi directoratul său de la sfârşitul războiului şi până la venirea lui Karajan. De văzut neapărat.

Conectare Înregistraţi-vă datele (prenume, nume, ţară, adresă de mail, parolă) la acest link. Veţi primi un mail pe adresa indicată de dvs. cu un link pe care confirmaţi că ea există şi gata! Intraţi într-o lume a excelenţei simfonice, dar nici opera nu lipseşte de aici, fie în formă de concert, fie prin filmele realizate de Karajan (Das Rheingold sau Otello).

Produsul lui Berliner Philharmoniker este premium, aşa că veţi regăsi şi o aplicaţie pentru Android TV sau Apple TV ca să vizionaţi direct pe televizor toată comoara ale cărei porţi vi s-au deschis.

Opera Vision

Poate aţi uitat de acest serviciu, sau poate că tocmai a venit vremea să-l descoperiţi. E vorba de un proiect finanţat de Uniunea Europeană, iniţiat de o federaţie continentală a teatrelor lirice, Opera Europa. Absolut toate transmisiunile lor sunt gratuite şi o arhivă a spectacolelor este păstrată vreme de luni de zile (în general, jumătate de an). Conectarea este de o simplitate dezarmantă: nu e necesară nici o înregistrare, pur şi simplu navigaţi pe acest website. Materialul video se găseşte pe YouTube, aşa că puteţi să-l vedeţi şi direct pe marea majoritate a televizoarelor smart, căutând în aplicaţia YouTube canalul Opera Vision. Nu amânaţi! Pe 19 Martie se transmite Così fan tutte de la La Monnaie.

Opera Streaming

Urmând exemplul Opera Vision, regiunea italiană Emilia-Romagna transmite gratuit o serie de spectacole de la teatrele afiliate. Şi nu sunt deloc puţine, vorbim despre Teatro Regio di Parma  (probabil cel mai cunoscut, nu în ultimul rând pentru publicul cel mai pretenţios, care huiduie copios tot ce nu-i place), dar şi despre operele din Piacenza, Valli, Modena, Bologna, Ferrara şi Ravenna. Ca să urmăriţi spectacolele, nu trebuie decât să intraţi pe site, aici.

Update: Germania

Deutsche Oper Berlin transmit pe prima pagină a site-ului lor (aici) o serie de opere, începând cu Jenufa şi continuând cu Rienzi de Wagner în zilele următoare.

La fel şi Staastoper Berlin Unter den Linden transmit direct prin website (adică nu e nevoie de nici o înregistrare prealabilă) o serie impresionantă de opere, aiciManonCarmenTristan und IsoldeMedeaDer RosenkavalierFalstaff sau Macbeth.

În fine, Bayeriche Staatsoper München transmite tot direct pe website o serie spectacole, concerte şi coregrafii, prin serviciul lor propriu de streaming numit Staatsoper TV, aici.

După cum se vede, Germania are cea mai abundentă ofertă dacă adăugăm la cele trei teatre de mai sus şi serviciul de streaming al celor de la Berliner Philharmoniker, pe lângă televiziunile culturale 3sat şi BR-Classik.

Update: În lume, tot mai multă operă pe Internet.

Înainte de toate, ce înseamnă georestricţionare? E un procedeu tehnic prin care accesul la o parte din conţinutul unui website este permis numai utilizatorilor care au adresa IP dintr-o anumită ţară sau regiune. De obicei, această filtrare este folosită de instituţiile publice pentru a exclude utilizatorii din alte ţări care nu au contribuit prin taxe la finanţarea lor. Mai concret, serviciul public de televiziune RAI să fie al italienilor, BBC al britanicilor, ş.a.m.d.

Teatro alla Scala. Italienii merg pe mâna parteneriatului cu televiziunea publică, programând o serie de transmisiuni prin serviciul RAI Play (pe care trebuie să vă înregistraţi, dar nu costă nimic). De obicei, multe materiale de acolo sunt georestricţionate, deci inaccesibile din România. Aşa că vom vedea la data primei transmisiuni cum funţionează. Până atunci, lista transmisiunilor se găseşte pe website-ul teatrului, aici.

The Royal Opera House of Coven Garden. Ultimii sosiţi din lumea mare a operei, dar teatrul britanic este şi ultimul care s-a închis, chiar în ziua în care urma să transmită în direct Fidelio cu Lise Davidsen şi Jonas Kaufmann. Evenimentele online vor fi transmise gratuit (şi aproape sigur vor fi disponibile şi în România) prin intermediul canalelor YouTube şi Facebook ale companiei. Comunicatul de presă, cu programul (care începe pe 27 Martie cu balet) şi detaliile se găseşte aici.

La Monnaie, Bruxelles. Opera belgiană are de multă vreme un serviciu de streaming online disponibil gratuit, prin care îşi transmit producţiile imediat după ce au fost epuizate reprezentaţiile de pe scenă. E timpul să ne reamintim de MM Channel, cum se numeşte serviciul, îmi pare rău că am uitat să-l pomenesc încă de la început. Pentru acces, doar click aici.

Marquee TV. Iată un serviciu de streaming cu o puternică secţiune culturală. Puteţi vedea aici spectacole de la Royal Opera House, Festivalul Glyndebourne, Teatrul Bolşoi etc. Tocmai a fost extinsă perioada de test la o lună de zile. Serviciul e accesibil aici, necesită înregistrare (inclusiv să prezentaţi o modalitate de plată), aici.

Şi Opera National de Paris anunţă transmisiunea online a câtorva titluri din repertoriu, dar, din păcate, serviciul de streaming este georestricţionat, doar utilizatorii din Franţa îl pot accesa (cel puţin în acest moment). Însă opera din ţările francofone (şi nu numai) poate fi accesibilă prin intermediul serviciilor de streaming ale canalului cultural arte, în secţiunea arte CONCERT şi pe portalul televiziunilor publice franceze, francetv. Există şi aici georestricţionări, dar numai pentru o parte din conţinut.

My Opera Player este un portal care reuneşte transmisiuni ale unor spectacole de la teatre celebre ale lumii latine: Teatro Liceu BarcelonaTeatro Real MadridTeatro Colon Buenos Aires, Teatro del Bicentenario San Juan, între care e inserat şi Teatrul Naţional din Beijing. Oferta e foarte bună, dar site-ul este georestricţionat, nefiind accesibil din România.

România?

Marile instituţii muzicale din capitală nu transmit nimic, în afară de programul obişnuit al Radio România Muzical, care mai difuzează din când în când, concertele Orchestrei Naţionale Radio. Opera Naţională Bucureşti sau Filarmonica „George Enescu” urmează programul extensiv de autoizolare.

image

Teatrul Naţional Iaşi, sediul Operei Naţionale Române Iaşi

Singurul teatru liric românesc care are o anumită tradiţie a transmisiunilor pe Internet a spectacolelor sale este Opera Naţională Română Iaşi. Un anunţ de ultimă oră ne face atenţi că mâine, Luni, 16 Martie, de la ora 18:30, vom putea urmări online o înregistrare cu cea mai bună producţie a lor, Indiile galante, în regia lui Andrei Şerban. Nu voi obosi niciodată să repet că este singura operă baroc prezentă în repertoriul curent al unei unei opere naţionale, ba încă folosind o producţie foarte bună, prezentată şi la Opera National de Paris. Urmăriţi mâine website-ul ONRI pentru detalii (aici). Cine-şi face sanie vara şi car iarna, iată că are ce oferi publicului.

Update: Transmisiunile Operei Iaşi continuă cu baletul Spărgătorul de nuci (18 Martie) şi Lucia di Lammermoor (21 Martie), cu subtitrare, iată o noutate.

De asemenea şi Filarmonica „Paul Constantinescu” din Ploieşti promite că va transmite prin Internet spectacole şi concerte cu sala goală. Sunt curios, mai ales în cazul filarmonicii, câţi spectatori vor avea.

E o ocazie bună să revizitaţi şi acest articol, mai vechi, Sfârşitul lui Jack Sparrow, unde puteţi afla care sunt opţiunile pentru streaming audio.

Şi Opera Naţională Cluj anunţă transmisiunea online pe website-ul insituţiei a patru spectacole (ZorbaL’elisir d’amoreMacbeth şi La traviata) între 20 şi 31 Martie

Şi Festivalul Enescu anunţă prin vocea agenţiei OMA Vision că va difuza, începând din 18 Martie şi până pe 22 Aprilie un număr de 8 concerte de la ediţia din 2019, printre care operele Peter Grimes (cu Lise Davidsen, pe care tocmai am ratat s-o vedem debutând în Fidelio la Royal Opera, închisă din cauza epidemiei) şi La voix humaine o operă cu totul extraordinară inspirată de piesa monolog a lui Jean Cocteau cu Anna Caterina Antonacci. În rest concertele simfonice. Marea majoritate a acestor evenimente au fost recenzate pe acest blog, aici. Comunicatul de presă nu detaliază cum vor putea fi accesate materialele video, dar este de presupus că vor apărea pe pagina principală a website-ului festivalenescu.ro.

Ultimii veniţi, Ateneul şi ONB. Filarmonica va prezenta online diverse spectacole din seria pentru copii, Clasic e fantastic. Din selecţia propusă e totuşi greu de înţeles (şi chiar de acceptat) de ce ai putea fi ţinut în casă ca să urmăreşti un prgram despre „Muzica în familia Cazacu” sau un concert de jazz al fiicei doamnei Sârbu (curatoarea programului Clasic e fantastic). ONB începe de luni, 23 Martie cu transmisunea operei Don Carlo, urmată de un balet, pe 26 Martie.

Şi nu uitaţi:

image
Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite