La Ateneul Român, la Teatrul Odeon, muzica de cameră biruie canicula estivală!

De la nivelul senectuţii celei înalte, maestrul Valentin Gheorghiu găseşte resurse realmente mobilizatoare pentru a se întâlni – la Atheneul Român, cu câţiva dintre tinerii noştri muzicieni, cu violonista Simina Croitoru, cu violoncelistul Ştefan Cazacu, de asemenea cu pianista Roxana Gheorghiu (FOTO stânga) cu care compune un dinamic cuplu pianistic.

Personalitate complexă a vieţii noastre muzicale, domnia sa păstrează alura din alte timpuri a muzicianului complet, cea a artistului performer, a creatorului inspirat; ...care inspiră la rândul său.

Pe de altă parte, mărturisesc, nu cred că am auzit vreodată pe viu, în sala de concert, această cu totul captivantă Suită a 2-a, pentru două piane, de Serghei Rachmaninov, o lucrare a unui neoromantism de început de secol XX, un mare spectacol pianistic, lucrare pe parcursul căreia cei doi muzicieni performeri au regăsit traseele artistice comune în epocă, subtile semnificaţii ale mişcării valsului, ale marşului, intonaţii ale romanţei.

 
Tot la Atheneul Român, de asemenea în cadrul proiectului  Vara Magică, au continuat momentele de autentică magie în domeniul muzical cameral. Mă refer la minunatul trio cu pian compus din muzicieni de elită ai vieţii muzicale internaţionale, la violonista Mihaela Martin (FOTO dreapta), la violoncelistul István Várdai, la pianista Elena Bashkirova Barenboim. Trio-urile de Brahms – cel în do minor şi cel de Schubert – cel în si bemol major, au fost definite în spiritul unui elevat climat al colaborării camerale; este un climat susţinut de o paletă timbrală a cărei complexitate răspunde acelei zone muzical-poetice definitorii pentru climatul vienez al începutului dar şi  sfârşitului de secol XIX. Deşi fac parte din generaţii distincte, Martin şi Várdai se întâlnesc în zona expresiei în care coarda animată de arcuş capătă elocvenţa unei ziceri marcate de cultură, de inteligenţă, de un absolut bun gust.

Audiind, în schimb, Sonata pentru pian şi vioară K.V.454 de Mozart, am înţeles motivul pentru care marele dirijor berlinez, conducătorul absolut al Operei de Stat de pe Unter den Linden, nu apare în concert în compania soţiei sale, cunoscuta pianistă membră a trio-ului, fiică a unui reputat pianist rus.

Ensemble Raro (FOTO) este ceea ce se defineşte astăzi a fi o formaţie camerală de geometrie variabilă. Sunt tineri maeştri ce dau consistenţă vieţii muzicale internaţionale. Au fost de această dată prezenţi pe scena Atheneului Român în formaţie de cvartet de coarde cu pian; mă refer la pianista Diana Ketler, la violonistul Alexander Sitkovetsky, violistul Răzvan Popovici, la violoncelistul Julian Arp. Un cvartet de tinereţe, în mi bemol major, semnat de Beethoven, un altul în sol minor aparţinând lui Johannes Brahms, un altul în re major de Antonin Dvořák, au demonstrat odată în plus natura unei gândirii muzicale unitare, temeinic argumentate expresiv, pe care o dezvoltă cei patru muzicieni. Din perspectiva coerenţei timbrale nu poţi să nu observi că vocile grave ale corzilor, viola, violoncelul, se dovedesc a fi mai apropiate în ce priveşte maleabilitatea timbrală, generozitatea expresiei, faţă de sonoritatea – aş numi-o mai strânsă -  a vibrato-ului în cazul viorii. Cu totul remarcabilă, autoritatea susţinerii pianistice a întărit unitatea ansamblului.

Imbucurătoare s-a dovedit a fi iniţiativa fundaţiei braşovene Euterpe privind susţinerea – de această dată în sala Teatrului Odeon -  a unui Festival al muzicii de cameră sub genericul  Marile Serate Muzicale Bucureştene. Cu siguranţă, personalitatea marcantă a întregului ciclu al celor patru concerte a fost celebrul pianist octogenar Bruno Canino (FOTO), artist de complexă orientare, compozitor, muzician concertist cu performanţe entuziasmante în domeniul cameral, performanţe etalate deja cu mai multe prilejuri în faţa publicului bucureştean. De această dată a participat în realizarea unor opus-uri majore ale repertoriului cameral cum sunt, spre exemplu, Cvintetul cu pian Păstrăvul şi primul Trio în si bemol major de Schubert. De altfel, în mod cu totul captivant, genul clasico-romantic al cvintetului cu pian a constituit o constantă a proiectului, culminaţia a trei dintre Seratele ciclului; inclusiv creaţii semnate de Robert Schumann, de Antonin Dvořák.

Nu poţi să nu observi, violoncelistul italian de origină română Anton Niculescu (FOTO), promotorul acestei idei a  Serate-lor, este personalitatea animatoare a marei majorităţi a formaţiilor camerale prezente pe scena  Odeon-ului, artistul care a dat consistenţă timbrală, a conferit unitate sonorităţii fiecărui ansamblu. Originar şi domnia sa din România, cunoscutul violist Vladimir Mendelssohn a avut meritul esenţial de a fi înnobilat coloratura timbrală a formaţiilor în care apare. Cel mai tânăr participant al serialului muzical cameral? ...a fost violonistul Horia Văcărescu, un excelent muzician de ansamblu.

Articolul a apărut anterior în revista România Literară.