Arte

articolul anterior articolul urmator

La Atheneul Român, Eminescu în vers şi muzică

1
11 Feb 2016 14:51:57
Dumitru Avakian

Eminescu a fost cântat în muzică şi vers. A fost povestit şi în acest an sub marea cupolă a Athenului bucureştean, sub egida Filarmonicii. Dovadă a faptului că poezia sa, spiritul acesteia ne hrăneşte, ne întremează. Şi nu de azi, nu de ieri.

De această dată la jumătatea lunii ianuarie, actorul Dorel Vişan şi flautistul Ion Bogdan Ştefănescu, artişti înzestraţi cu harul zicerii întru Eminescu, ni l-au povestit pe poet. Opera sa, scrierile sale jurnalistice, uimesc în continuare prin a fi model de limbă românescă, model de angajare intelectuală, socială, de spiritualitate românească, de spiritualitate europeană. Drept Luceafăr al poeziei româneşti a fost revelat în spaţiul public de mai bine de un secol.

Priviri pertinete asupra personalităţii poetului au fost aţintite de actorul Dorel Vişan; este poziţia unui raisonneur actual care alege din textele poetului, cel care evocă anume poziţionări şi atitudini ale acestuia drept pilde de luat seamă în zilele noastre. A făcut-o în chip magistral evocâd, pentru tinerii de astăzi în primul rând, aspecte ale feminităţii din Venere şi Madona, din Mortua Est, aducând îndemnuri privind poziţionarea conştiinţei individuale, de grup, faţă cu marile încercări ale istoriei, ale contemporaneităţii; …recitind pentru noi texte din Scrisori; …atrăgându-ne atenţia că Eminescu este contemporanul nostru; …aminindu-ne versuri din Glosă.

Impresionantă se dovedeşte a fi poziţia artistului performer însuşi, cel care adoptă atitudinea omului trecut prin multe, înpodobit acum de aura senectuţii; aspect în baza căruia relaţia cu sensul textului este adâncă, este firească, devine credibilă. Mă refer la cele două monoloage, puţin vehiculate în spaţiul public, anume Umbra lui Istrate Dabija Vodă şi Monologul lui Luca Arbore. Incărcătura emoţională este în acest caz susţinută de timbrul baritonal al vocii, de registrele nuanţat folosite ale acesteia; …aspect ce susţine, aici, o comunicare pe cât de sfătoasă pe atât de lucidă.

Ion Bogdan Ştefănescu dobândeşte în acest spectacol o dublă poziţionare. Mă refer la discreta susţinere flautistică a textului eminescian prin comentarii muzicale personale care susţin actul recitării poetice; …”Umbre în pian”, „Cavalcada” ce reuneşte flautul cu banca magnetică, „Rugăciune la amiază”, „…de seară”, nerostite dar intonate; …de un întreag arsenal falutistic, de la flautul grav, la alto, la flautul mic.

Indiscutabil, marea performanţă o aduce Ion Bogdan Ştefănescu plasând muzica românească actuală, creaţii însemnate ale acesteia dedicate instrumentului său, în zona spiritualităţii eminesciene. O încercare temerară, pe deplin reuşită!

Două creaţii flautistice majore îmi apar a se situa în zone net diferite ale expresiei; mă refer la farmecul generos, iluminat poetic al lucrării „Gradina japoneză”, lucrare a compozitoarei Doina Rotaru, mă refer la creaţia regretatului compozitor Horaţiu Rădulescu, la lucrarea „Dizzy divinity”, moment cardinal în literatura românească a instrumentului, dată fiind stringenţa conceptuală a construcţiei, aspect ce condiţioneză farmecul unei viziuni poetice înseninate.

Au mai putut fi audiate lucrările  Canto e soffio pentru flaut alto, de Theodor Grigoriu, Şarpele cu pene pentru flaut alto şi bandă magnetică, de Violeta Dinescu, lucrări pe ansamblu, în bună parte dedicate acestui exemplar artist performer care este Ion Bogdan Ştefănescu. Desfăşoată o paletă timbrală de o largă extensie, aspct ce se dovedeşte a emana din substanţa muzical-poetică a muzicii înseşi; …de la vibraţia generoasă a coloanei de aer, animate de suflul direct al artistului, la sunetul alb de o ireală transparenţă.

Cum notam în debutul acestor însemnări, în mijloc de ianuarie a fiecărei stagiuni, Filarmonica bucureşteană şi-a făurit o firească tradiţie în a îngemăna muzica şi versul. De această dată nici o lucrare din marele repertoriu românesc nu a figurat în programul acelor zile ale rememorarilor de semnificaţie. Nici la Filarmonică şi nici la Radio. Mă refer în primul rând la insemnate creaţii simfonice sau vocal-simfonice semnate, spre exemplu, de Pascal Bentoiu,Tiberiu Olah, Wilhelm Georg Berger, Anatol Vieru…

La Atheneul Român, în mijloc de ianuarie, de ziua poetului, oferta simfonicului  a fost modestă. Puţin dar mult. Puţin semnificativ dar extins.

Trebuie să recunoaştem, concertul cameral, iniţiat de flautistul Ion Bogdan Ştefănescu, artist al Filarmonicii, de actorul Dorel Vişan, a fost cu totul consistent. A fost cel mai preţios moment oferit cu acest prilej de prima instituţie de concert a ţării.

Materialul a apărut anterior in revista Actualitatea Muzicală.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

1 Comentariu

Cristian Saileanu
13.02.2016, 10:50:52

s-au gandit oare sa citeasca si traducerea in englezeste a lui Adrian Sahleanu???? Acest mare lingvist a petrecut 4 ani sa traduca doar Luceafarul - si ce minune a facut! dar sigur ca traducerea lui eminescu nu se alfa pe nici un raft din nici o bibiloteca sau librarie din lume, nici la vreo universitate...

Modifică Setările