La despărţirea de Mark Verlan

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mark Verlan (1963-2020)
Mark Verlan (1963-2020)

Artistul basarabean care ne-a părăsit subit la sfârşitul anului trecut, la vârsta de 57 de ani, a fost un campion al underground-ului şi al subversivităţii, neputând fi încadrat în nici un sistem, artistic sau politic. Soarta unor astfel de nume este însă că nu pot fi niciodată „oficializate“, continuând să rămână, pentru cei care vin după ei, cu statutul de legende sau artişti-cult.

A stârnit stupoare şi emoţie vestea încetării din viaţă a artistului din Chişinău Mark Verlan, survenită în prima zi a noului an, de obicei perioada Sărbătorilor şi dintre Crăciun şi Anul Nou abundând în astfel de veşti tragice şi morţi subite. De parcă deja infamul 2020 (adevărul este însă că nimic, raţional vorbind, nu ne poate face să credem că anii viitori nu vor fi şi mai răi) nu putea să treacă, să dispară, fără să ia viaţa cel puţin a unui artist important. Mark Verlan era renumit pentru neconvenţionalismul său mereu surprinzător, şi nu sunt puţini cei care-au sperat că artistul doar şi-a „înscenat“ moartea, că avem de-a face cu un performance elaborat marca M.V. În realitate, însă, pictorul boem şi nesupus din Chişinău a murit aşa cum a trăit, făcând din moarte (şi din surpriza provocată tuturor) ultima sa operă de artă. „Să-ţi trăieşti viaţa ca pe o operă de artă“, spunea Nietzsche (şi-acesta este motto-ul după care trebuie să ne ghidăm), dar să nu uităm că moartea nu numai că face parte din viaţă (aş spune că este un efect al acesteia), ci este chiar corolarul ei („Moartea transformă orice viaţă în destin“, scria Malraux).

Burattino über alles

Foto dreapta: Marc Verlan, „Evening in the vertical world“ [2007]

Mark Verlan

Mark Verlan, locuitor de etnie rusă al Chişinăului, era în întregime reprezentativ pentru underground-ul artistic, dar, aş spune foarte important, pentru cel sovietic şi post-sovietic. În întregime, Mark era un om al Uniunii Sovietice, crescut şi trăit în acest mediu („Născut în URSS“, era o carte celebră la un moment dat) şi care „reflectă schimbările şi realităţile post-sovietice într-o manieră ludică şi sarcastică“, cum scria Natalia Şmurgun, curatoarea recentei sale expoziţii „virtuale“. Existenţa sa nu poate fi despărţită de cea a Uniunii Sovietice (şi de agonia acesteia post-1991). Nu degeaba mare parte din opera post-căderea URSS a lui Verlan se „hrăneşte“ din multitudinea de „mituri“, politice şi artistice, lăsate în urmă de „orânduirea socialistă“ (în care pompos am fost învăţaţi cu toţii că ne-am născut şi trăim; era a cincea din istoria umanităţii, dacă nu mă înşel), într-o manieră i-aş spune „postmodernă“, dacă Mark Verlan nu ar fi avut mereu o „seriozitate“ şi-un radicalism care-l îndepărtează de-un astfel de concept. În opera sa, Burattino (păpuşa collodiană reciclată de Aleksei Tolstoi într-o carte-cult pe teritoriul Uniunii Sovietice, dar făcută şi mai celebră de numeroasele ecranizări şi animaţii ale vremii) – una dintre obsesiile verlaniene – se „întâlneşte“ foarte bine cu figuri politice tutelare ale „comunismului de stat“, meets Lenin şi Stalin, într-un mix de astfel de lucruri delabrate, rămăşiţe disparate ale unui sistem altădată glorios, dar acum agonizând şi dându-şi duhul sub ochii noştri.

Citeşte şi: Recviem pentru Uniunea Sovietică

„Fiul ploii“

Spuneam că Mark Verlan a fost indisociabil legat de noţiunea de underground, artist boem şi nesupus, care şi-a făcut din subversivitate o adevărată profesiune de credinţă. A preferat să refuze sau să evite orice încadrare „instituţională“, pentru a-şi putea păstra libertatea de creaţie, în ultimă instanţă cea a propriei existenţe. Însuşi pseudonimul ales de el (supranumele său artistic) pentru persona sa de artist spune totul: Marioka, „Son of Rain“ („Мариокa Сына Дождя“ în rusă). În limba română, când îi spui cuiva „eşti fiul ploii“, îl desemnezi ca fiind lipsit de orice căpătâi, de orice integrare, de orice angajament stabil, şi bănuiesc că acesta este sensul pe care i l-a dat şi Mark Verlan.

A Shameful Woman Relieving Herself Surrounded by Classic Books. 2018. Oil on canvas. 67 × 85 cm

Exemplificator, în acest sens, este un comentariu postat pe facebook după moartea neaşteptată a artistului: „Îmi amintesc, pe când eram la Teatrul Ionesco, organizase primele performance-uri din ţara noastră (erau susţinute de Soros, se pare).

Mark Verlan
Marc a propulsat arta modernă de la noi, ne-a făcut să cunoaştem ceea ce în altă parte demult trecuse de perioda pionieratului. Era un inovator, un deschizător de drumuri! Şi un Artist foarte curajos!

L-am sunat cu câţiva ani în urmă şi l-am întrebat dacă ar vrea să predea perfomance-ul studenţilor de la Academia de Arte. În modestia sa, îi părea bizară ideea despre postura de pedagog; a promis, dar nu a venit... Dumnezeu să-l ierte!“ (actriţa Nelly Cozaru).

Un artist „vizionar“

Acest „going underground“ (cum sună piesa The Jam) mergea la Mark Verlan până la însuşi modul în care lucra şi îşi alegea materialele de lucru. Orice „obiect găsit“ putea deveni artă la Mark Verlan, putea fi suportul unei noi opere artistice, iar acest fapt merge dincolo de deja banala şi uzitata noţiune duchampiană de ready-made. Aceeaşi Natalia Şmurgun spune:

„Mark Verlan este un artist care iubeşte să experimenteze. Transformă orice obiect găsit, cum ar fi o pereche de ghete vechi sau o scoarţă de copac, în obiecte de artă, pline de estetică, dar şi de semnificaţii iraţionale“.

De altfel, toate aceste lucruri au fost vizibile în expoziţia care i s-a organizat artistului basarabean/rus în toamna lui 2019 la Bucureşti, găzduită de Galeria Posibilă.

Foto dreapta: V. Putin at the Opening of the Global Senate Meeting, on the Occasion of the Discovery of the Time Machine, Rome. 2007 oil on canvas. 51 × 47 cm

Mark Verlan

S-a bătut multă monedă şi pe „vizionarismul“ lucrărilor lui Verlan, concept aproape la îndemână când avem de-a face cu un astfel de artist subversiv şi „nesupus“, dar care şi lucrează cu constructe politice. Curatoarea Victoria Nagy Vajda, cea care a organizat expunerea şi venirea lui Mark Verlan în România, dar şi ultima sa expoziţie când era încă în viaţă, cea „virtuală“, spunea: „În anii ’90, Verlan deja prevede în opera sa problema încălzirii globale, reprezentând într-o serie de lucrări oraşe precum New York sau Moscova sub apă, iar omul, ca un animal care găseşte metode să se adapteze oricăror condiţii, supravieţuieşte şi îşi continuă viaţa obişnuită chiar şi sub apă, cu perechea sa de viaţă, înconjurat de sticle de vin şi bomboane.

Se pare că atunci când, prin anii 2000, Verlan l-a portretizat pe Putin în veşminte de imperator roman a prevăzut că intenţiile sale sunt de a rămâne la cârma lumii de la Kremlin pentru încă mult timp.

Îl înfăţişează pe Putin în straie de Cezar, intrând glorios în Senat pentru a deschide şedinţa acestuia cu ocazia inventării maşinii timpului. Zâmbetul de pe buze îi trădează intenţia de a rămâne la cârma puterii mult timp şi de a nu pleca de la conducerea Kremlinului“.

Citeşte şi:

Anti-Putin

Adevărata faţă a Rusiei

New York Under Water. 1994. Oil on canvas. 140 x 210 cm

Imagine indisponibilă

Despre non-canonicitatea lui Verlan

Mă hazardez însă să afirm că, dincolo de voga, oricum limitată, care va urma pentru scurt timp după neaşteptatul său deces (se intenţionează o expoziţie amplă la Muzeul de Artă din Chişinău, care să fie adusă şi la Bucureşti etc.), numele lui Mark Verlan se va scufunda din nou în anonimitate după ceva vreme, mai precis în underground-ul din care a (pro)venit (şi, eventual, a „strălucit“ pe firmamentul mainstream-ului pentru puţin timp). „Din underground au venit şi în underground se întorc“ astfel de artişti. Este cazul multor nume de acest fel, care, chiar dacă se bucură de o oarecare atenţie „academică“ la un moment dat, se reîntorc în underground“, în non-canonicitate, şi nu reuşesc să capteze nici interesul publicului larg, pentru că persoana/persona lor publică şi opera pe care-au creat-o sunt structural refractare la astfel de lucruri. Rămân, eventual, „legende“ într-un mediu bine conturat sau ca aşa-numiţii „artişti-cult“ (de care abundă, însă, istoria artelor; sunt prea multe nume de acest tip, ca să mai dau acum exemplificări). Aşadar, departe ca dispariţia lui Mark Verlan să „desemneze o ireparabilă pierdere pentru cultura vizuală a întregului spaţiu european“, cum se exprima pripit un comentator, cred că el va rămâne (doar) în „panteonul“ artiştilor ignoraţi şi puţin înţeleşi ai istoriei. Şi ştiţi ce? Cred că-i mult mai bine pentru el aşa!

Citeşte şi: SPRE-UN ALT CANON 22 de figuri esenţiale ale underground-ului artistic din vremea comunistă

Întâlnirile mele cu Verlan

Cum l-am „cunoscut“ pe Mark Verlan? Prima oară am auzit de acest artist acum câţiva ani, într-o „noapte albă“, de la nişte prieteni galerişti. „Posedau“ câteva lucrări de Verlan şi mi-amintesc cum le-au întins pe toată „podeaua“ galeriei şi cât de entuziasmat eram. Tot aceşti prieteni mi-au povestit şi despre performance-urile deja legendare ale lui Mark, şi din acel moment mi-am dorit să-l cunosc şi personal. Impresionat de noua „descoperire“, am scris a doua zi dimineaţă acest (scurt) text: „Am descoperit aseară, prin intermediul unor prieteni, un artist cu totul special: basarabeanul Marc Verlan (Марк Верлан), o combinaţie – din câte înţeleg – de vameşul Rousseau şi de Damien Hirst. Mi-ar plăcea să-l cunosc şi personal“ (16 septembrie 2017).

Imagine indisponibilă

Foto dreapta: Spring Wind Has Started... 2019. Oil on fibreboard. 53 × 126 cm

(Fericitul) eveniment s-a produs în toamna anului 2019 (deja nu mai putem să-i spunem „trecut“, din păcate), mai precis în luna septembrie, când Victoria Nagy Vajda, preşedinta Asociaţiei pentru cultură şi arte ARBOR, a avut ideea de a expune şi aduce in persona la Bucureşti doi artişti basarabeni din Chişinău – Ghenadie Popescu şi Mark Verlan –, diferiţi atât ca etnie, română şi respectiv rusă, dar şi ca abordare a spaţiului post-sovietic şi a acelor relics rămase după URSS despre care vorbeam (dar şi complementari, după cum indicam în textul scris despre expoziţie şi evenimentele conexe: „sunt doi artişti antinomici, dar complementari – pe care-i uneşte doar originea, naşterea în teritoriul dintre Prut si Nistru, numai că acesta nu-i un factor întâmplator sau nesemnificativ“). Expoziţia comună a celor doi – intitulată, în ideea de mai sus, „West–Vector–Восток“ – doar a fost găzduită de Galeria Posibilă (şi cu o mică „anexă“ la Seneca AntiCafe), dar s-a datorat şi a fost organizată în întregime de Asociaţia ARBOR, mai precis de Victoria Nagy Vajda.

O „întâlnire ratată“

Ţin minte că nu am putut fi prezent la vernisajul expoziţiei de la Posibilă, pentru că în acea seară, de miercuri cred, aveam vizionare cu... „La Gomera“, noul film al lui Corneliu Porumboiu (să mai spun acum că îmi pare rău este superfluu). (Am recuperat însă expoziţia „mare“, de la Galeria Posibilă, în vinerea din ultimul weekend de vizitare – din păcate, nu a „dansat“ decât două săptămâni –, când, întâmplător, am invitat şi mai multe prietene la galerie; eu am ajuns puţin mai devreme, iar apoi îi prezentam fiecăreia în parte lucrările verlaniene, extrem de impresionat de acel prim – şi, din păcate, ultim – contact cu acestea.)

Am fost prezent, însă, peste două zile, la „întâlniri ratate“ (cu Mark Verlan, mă refer). Mark nu vorbea decât rusa, ceea ce a limitat contactul de la bun început, iar eu am stat (am preferat să) toată seara lângă Ghenadie Popescu şi am vorbit cu acesta (în româna tradiţională). În plus, avea un aer de superbie, de incomunicabilitate, de „a fi în lumea lui“, care îl făcea greu de abordat. Mă aşteptam, însă, la acel moment că îl voi vizita cândva la Chişinău, în „mediul său de lucru“, şi nu mă gândeam că acesta va fi singurul contact cu persoana artistului.

„Sărută pământul acesta. E sfânt!“

Totuşi... În textul pe care l-am scris a doua zi despre acest eveniment, intitulat „Et in Basarabia ego“, relatez şi primul meu contact cu Republica Moldova, cu Chişinăul mai exact, şi, deşi par a nu avea legătură, consider acum aceste cuvinte, pe care le reproduc mai jos, drept un omagiu (şi) pentru Mark Verlan.

„Când am ajuns prima oară la Chişinău, la sfârşitul lui iunie 2011 (acolo, mai târziu, mi-am petrecut şi ziua de naştere), primul lucru pe care l-am făcut, după ce am fost complet liber şi am părăsit hotelul, a fost să mă duc să caut şi să văd cu ochii mei Piaţa Parlamentului, unde avuseseră loc teribilele evenimente din 6-8 aprilie 2009 (se află în josul căii care duce la Piaţa lui Ştefan cel Mare şi-a Catedralei, într-un loc surprinzător de izolat şi puţin circulat).

Îmi venea să sărut pământul acela («e sfânt», ar fi spus Macedonski), respiram avid aerul de parcă după doi ani s-ar mai fi putut simţi mirosul sângelui vărsat de tinerii basarabeni, din fericire nu al lor (sau, din nefericire, şi al lor).“

Citeşte şi: „Et in Basarabia ego“



Ultimul aspect legat de Mark Verlan, înaintea veştii morţii tragice a acestuia, este că la sfârşitul anului trecut Victoria Nagy Vajda i-a organizat prima „expoziţie virtuală“, pe platforma sa TheOpen-Art.com, dedicată acestui tip de expoziţii (foto sus, dreapta şi jos). „Vestea bună“ a fost comunicată publicului pe 31 decembrie, pentru ca pe 1 ianuarie să survină „vestea rea“, tragică, a morţii artistului. Proiectele Asociaţiei Arbor legate de valorificarea moştenirii artistului şi de rememorarea lui Mark Verlan vor continua, şi, dincolo de ceea ce-am scris în cheie oarecum „metafizică“ mai sus, le doresc mult succes. E de văzut cum (şi dacă, în ideea de mai sus) Victoria Nagy Vajda va reuşi, în anii ce vin, să impună numele lui Mark Verlan în conştiinţa criticilor/istoricilor de artă şi a publicului larg.

Citeşte şi: Artistul underground şi nonconformist Mark Verlan, cadou pentru români de Anul Nou

Mark Verlan
Imagine indisponibilă
Imagine indisponibilă
Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite